Vineri, 13 noiembrie, la ceasurile dimineţii, a venit dinspre Sibiu vestea tristă a încetării din viaţă a celui ce a fost rectorul Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu, profesorul de Teologie, apoi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, reputatul teolog şi om de ştiinţă, Constantin Voicu.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu a fost depus, mai întâi, în capela facultăţii, unde profesorii, studenţii, preoţii, ucenicii, toţi cunoscuţii şi apropiaţii părintelui au venit să se roage la căpătâiul marelui profesor de Teologie, iar apoi sicriul a fost aşezat în Catedrala mitropolitană din Sibiu.
În îndelungata sa carieră didactică, părintele profesor a format zeci de generaţii de studenţi, foarte mulţi dintre ei fiind slujitori ai Bisericii noastre. De asemenea, a lăsat pentru generaţiile viitoare o zestre teologică bogată, care însumează numeroase tratate de Teologie, manuale pentru studenţi, mai ales din domeniul Teologiei Patristice, studii şi articole de Teologie cunoscute în ţară şi peste hotare.
„Fericită este calea
întru care mergi azi, suflete,
căci s-a gătit ţie loc de odihnă”
(Prochimenul Apostolului
de la slujba înmormântării)
Printele Arhidiacon Prof. Dr. Rector Constantin Voicu a fost chemat, în aceste zile de pomenire a Sfântului mai mare Dascăl al lumii şi Ierarh Ioan Gură de Aur, din lumea aceasta trecătoare şi din slujirea Sfântului Altar şi a Catedrei de Patristică a vestitei Facultăţi de Teologie şaguniene de la Sibiu, la slujirea veşnică, în Ceruri. Ierarhul emblematic, Sf. Ioan a chemat pe slujitorul diacon şi profesor Constantin Voicu de la apostolatul printre noi, slujitorii, tinerii şi credincioşii Bisericii, la Liturghia cerească a ,,zilei fără ’nserare” a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Părintele arhidiacon profesor Constantin Voicu a diaconit toată viaţa sa, de la vârsta de 19 ani, în inima Cetăţii, lângă marele său Dascăl de suflet, de inimă şi de omenie filantropică, Mitropolitul Nicolae Bălan, atât timp cât regretatul ierarh a slujit pe pământ, rămânând fidel promisiunii dintru început: la catedră, în administraţie şi în conducerea şcolii teologice, mai ales în timpuri de furtună atee şi secularizantă, iar mai apoi, în momente de reaşezare o instituţiilor academice vechi ardelene în fireasca lor rânduială istorică, la: Cluj, Alba-Iulia, Oradea, Caransebeş, Timişoara, aşa cum le lăsase marele părinte sufletesc şi dascăl al Transilvaniei, Nicolae Bălan!
Aşadar, iată-ne astăzi, de o parte şi de alta a munţilor, de la Dunăre la Carpaţi, în faţa Milostivului Dumnezeu, cu genunchii inimilor plecaţi şi cu o lacrimă văzută ori tainică, în comuniune, ierarhi, clerici, cin monahal, dascăli de teologie şi de înaltă cultură, personalităţi din viaţa administrativă şi reprezentanţi ai altor Biserici, spre a-I mulţumi pentru darurile înmulţite şi generos oferite de Arhidiaconul prof. Rector Constantin Voicu Bisericii Ortodoxe Române, fraţilor din alte Biserici creştine, culturii, istoriei şi valorilor sacre ale poporului român, într-o alergare jertfelnică şi altruistă la cel mai înalt grad de bunătate frăţească şi umană, timp de mai bine de şase decenii.
Aşa cum ştim cei mai mulţi, părintele arhid. prof. dr. Constantin Voicu nu a primit în familie darul de a avea copii, dar i-a primit cu o căldură sufletească aidoma părinţilor Patericului şi filantropilor din timpul patristic, pe toţi tinerii din Institutul Universitar, uneori mai prietenos decât un tată faţă de propriii săi fii!
Cu dânsul se încheie o întreagă etapă istorică a marilor ,,mecena de suflet” ori de apostolat sfânt şi misionar, începută de marele Mitropolit Nicolae, părintele său duhovnicesc. A diaconit, în timpuri rele şi uneori mai bune, pentru binele comun în Biserică, asemenea diaconului credincios la Sfânta Liturghie, mulţumindu-se cu demnitatea oferită în tinereţe de ierarhul său! Şi a reuşit să păstreze duhul Părintelui său până la noi, transmiţându-ne şi nouă „lumină din viata unui ierarh luminat”. În acest sens, ultimele sale mărturii despre Mitropolitul Bălan şi ucenicii săi, publicate în „Telegraful român”, spun totul.
Deşi a lucrat la Sibiu, toată viaţa, Părintele Voicu a deschis cetatea teologică şi „uşile” sufletului său multora dintre cei ce nu suntem ardeleni decât prin adopţie spiritual-teologică, în mare parte datorită bunătăţii şi receptivităţii sale la unitatea şi comuniunea noastră, a românilor, în Biserică şi-n Patria cărora le aparţinem prin credinţă, cultură şi dragoste frăţească.
De aceea, Vă rugăm, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Laurenţiu ca, împreună cu Doamna Virginia, cu profesorii Facultăţii de Teologie Sf. Andrei Şaguna”, cu preoţimea şi cu toţi cei ce l-au stimat şi iubit pe părintele profesor, să mă îngăduiţi şi pe smerenia mea, în dorul de a lăsa o petală tomnatică de la Dunărea de Jos în faţa catafalcului cu trupul neînsufleţit al iubitului nostru binefăcător, slujitor şi dânsul o perioadă alături de părintele sufletesc Mitropolitul Antonie, care m-au acceptat trei ani împreună-smerit lucrător cu dumneavoastră, sibienii.
Dumnezeu să-l primească, în continuare, în aceeaşi slujire, în ceruri, unde să-L roage, tot ca arhidiacon, lângă marii Sfinţi Ierarhi ardeleni şi împreună cu Mitropoliţii Nicolae Bălan şi Antonie, pentru pacea şi unitatea sacră în Sfânta Biserică a neamului românesc şi în lumea întreagă, iubind şi de acolo tinerii, Biserica şi poporul!
Dumnezeu să-l aşeze între cei drepţi!
† CASIAN,
ARHIEPISCOPUL DUNĂRII DE JOS