Aceste rânduri s-au născut din dragoste pentru pictură, pentru culoare, pentru Dumnezeu.
Prin culoare descoperim viaţa de când ne naştem, vedem lumina cu ajutorul căreia se nasc culorile, Lumina binecuvântată, Lumina lui Dumnezeu. Privim cerul şi ne minunăm de albastrul intens, de albastrul infinit, ne bucurăm de flori, de iarbă, de natură. Aşa le vedem pe toate când suntem copii şi când rămânem copii, când ne păstrăm sufletul curat şi când le trecem prin filtrul divin, prin Dumnezeu.
Atunci au toate sens, toate strălucesc, toate au culoare. Culorile acestea minunate le regăsim şi în icoane, în veşmintele Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, iar lumina din sufletele lor străbate din chipurile transfigurate, care se intensifică apoi în întreaga icoană.
Ce minunat este să iei puţin din soare şi să aşezi pe lemnul neatins, pur, să dai viaţă unei imagini pe care o porţi în suflet, să te aşezi cu evlavie în genunchi şi să ştii că acel sfânt este cu tine, înălţând la rândul lui, rugăciunea ta fierbinte în faţa Tronului Dumnezeiesc.
Această bucurie nespusă o trăieşte iconarul când se aşează la masa de lucru cu gândul la Dumnezeu şi la sfântul pe care urmează să-l reprezinte.
Din nuanţa neutră a creionului se conturează imaginea, apoi prinde viaţă prin aşezarea deloc întâmplătoare a culorilor: albastrul reprezintă cerul-divinitatea, roşul-viaţa, galbenul-lumina, albul-puritatea, iar chipurile sfinţilor nu sunt ca şi portretele reprezentate în Renaştere care se opresc doar la viaţa materială, la viaţa exterioară, la viaţa trăită doar aici, ci ele te surprind prin iradierea vieţii lăuntrice, a harului Dumnezeiesc, prin detaliile anatomice ieşite uneori din canoanele desenului clasic: gura este mică – acest lucru simbolizând practica rugăciunii interioare, ochii sunt mari – prin ei vezi dincolo de lumina exterioară, iar aurelolele încununează capetele în semn de sfinţenie, biruinţa asupra păcatului şi îngenuncherea firii omeneşti.
Aşadar, nu sunt simple imagini, simple reprezentări a unor persoane care au trăit cândva; ele ne deschid porţile către acei sfinţi, ne ajută să ne îndreptăm viaţa cu nădejdea în cea viitoare şi cu bucuria vederii lui Dumnezeu împreună cu ei.
Elena Panainte, Restaurator bunuri culturale