Anul acesta, în vacanţa de varã, copiii de la proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” de la Parohia Pechea II au fost recompensaţi pentru rezultatele notabile pe care le-au obţinut în cadrul proiectului „Mâinile întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” (locul IV pe eparhie) cu un pelerinaj la mănãstirile din nordul Moldovei.
Astfel, în perioada 21-23 iulie a.c. tinerii de la aceastã parohie s-au putut bucura de locurile încãrcate de istorie şi duhovnicie de la Mănãstirile: Vãratec, Agapia, Sihla, Secu, Sihãstria, Neamţ şi Bistriţa.
Cazarea la Mãnãstirea Sihla i-a învãţat pe tineri ce înseamnã rugãciunea rodnicã a cãlugãrilor, participând, împreunã cu preoţii lor la slujbele de priveghere din mănãstire. Vizita la locul unde s-a nevoit Cuvioasa Teodora i-a fãcut pe mulţi dintre ei sã-şi reconsidere prioritãţile din viaţa lor, vãzând peştera unde a trait sfânta.
Prezenţa lor la chilia şi la mormântul marelui duhovnic Ilie Cleopa a fost de asemenea un prilej pentru ei de a-şi aminti faptul cã, anul acesta 2015, este închinat marilor pãstori de suflete.
În a doua zi s-au vizitat cele şapte mănãstiri, dar şi Cetatea Neamţului, care a trecut timp de doi ani printr-un amplu proces de refacere. Nu au fost uitaţi şi scriitorii neamului nostru, astfel cã, s-a vizitat şi casa memorialã „Ion Creangã” din Humuleşti (astăzi, parte a localităţii Târgu Neamţ).
Tinerii s-au bucurat şi de naturã avãnd posibilitatea ca, în dupã-amiezele acestor zile sã desfãşoare jocuri specifice vârstei lor şi sã se bucure de aerul curat şi de cântecul minunat al pãsãrelelor.
Întoarcerea acasă a însemnat pentru fiecare manifestarea dorinţei de a se reîntoarce în aceste locuri minunate şi cu pãrinţii sau fraţii lor mai mici.
Şcoala de varã parohialã a continuat cu o vizitã a acestor tineri la Şantierul naval „Damen Shipyard” din Galaţi cu ocazia lansãrii la apă a unui feribot de mari dimensiuni pentru un armator canadian, intitulat sugestiv: „Legionnaire”. Copii au avut astfel privilegiul de a vedea măiestria inginerilor navalişti gãlãţeni şi de a simţi pe viu, fiorii lansãrii unei astfel de nave de mare tonaj.
Pr. Valentin Diaconu, Parohia Pechea II