,,Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit…”

La manifestările dedicate ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie (27 septembrie a.c.), vor fi aduse în pelerinaj, la Galaţi, moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, de la Mănăstirea Cocoş, din judeţul Tulcea. Moaştele acestor Sfinţi Martiri, care au suferit moarte mu-cenicească pe pământurile Dunării de Jos, la Noviodunum (oraşul Isaccea de astăzi), au fost descoperite în anul 1971 la Niculiţel, într-o criptă, după revărsarea apelor de la inundaţiile din acel an. Au fost depuse spre închinarea credincioşilor, în racle special pregătite de către ierarhii Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. Mai multe amănunte vă invităm să aflaţi din materialele ce urmează:

Martirii, Martiriconul şi Bazilica de la Niculiţel*

După cum s-a relatat în presă1 şi în publicaţiile de specialitate2, în vara anului 1971, apele provenite din ploi au spălat pământul de pe o stradă în pantă, din comuna Niculiţel, judeţul Tulcea şi au ieşit la iveală ziduri vechi de piatră şi vârful unei cupole.

Specialişti de la Muzeul „Delta Dunării”, din Tulcea, sub supravegherea prof. Victor H. Baumann, făcând săpături la faţa locului, au descoperit temeliile de piatră ale unei bazilici paleocreştine cu trei nave, pardosită cu cărămizi romane. Dedesubtul pardoselei, între absida altarului şi naos, s-a aflat un martiricon spaţios, cu pereţii de piatră şi cupola de cărămidă, închis ermetic şi păstrat în bună stare. Intrarea în martiricon era blocată cu o lespede de piatră şi apoi tencuită.

Înăuntru s-a aflat un sicriu comun, din scândură de brad, în care erau patru schelete omeneşti, aşezate unul lângă altul în poziţie orizontală, pe spate, după ritualul creştin de înmormântare. Osemintele îşi păstrau ordinea lor anatomică, însă erau într-un proces avansat de degradare, prin decalcifiere în contact cu aerul.

Pe pereţi, în stânga (nord) şi în dreapta (sud), în partea superioară, sunt două inscripţii în limba greacă, incizate în tencuială şi vopsite cu roşu. Fiecare inscripţie are la început o cruce: Inscripţia din stânga: † Martirii lui Hristos (†μάρτυρες χριστου); Inscripţia din dreapta: † Martirii Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos († μάρτυρες Ζώτιkος, Аτταλος, Καμάσις, Φίλιππος).

În interiorul martiriconului nu s-au mai găsit alte obiecte şi nici urme vestimentare, ci numai unele fragmente de ceramică şi sticlă spartă. Sub pragul intrării în martiricon s-a găsit o monedă de bronz cu crucea pe verso, din timpul împăratului Teodosie II (408-450).

Făcându-se expertiza antropologică, s-a stabilit, în linii generale, că scheletele aparţin unor bărbaţi de tip oriental; trei sunt aproape de vârsta de 50 de ani, iar al patrulea – circa 35 de ani. Osemintele nu prezintă urme de violenţă care ar fi putut provoca moartea. Toate însă prezintă reacţii de osteoporoză şi osteofitoză, care pot fi explicate numai prin trăirea unei vieţi ascetice.

Cine sunt aceşti martiri şi când au fost martirizaţi ?

Martirii de la Niculiţel pot fi din părţile locului, sau aduşi aici, din altă parte, după cum se obişnuia, pe vremea aceea, pentru cei care pătimeau pentru credinţă şi erau consideraţi ca sfinţi. Dovezile materiale descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice, din anii 1971-1972, arată că bazilica şi martiriconul formează un tot unitar şi că ele au fost construite spre sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V d. Hr. Întrucât martiriconul a fost construit special pentru adăpostirea osemintelor celor patru martiri şi pentru cinstirea lor ca sfinţi, înseamnă că ei sunt contemporani cu construirea monumentului, sau cu puţin timp mai dinainte. Astfel, s-a exclus ipoteza că ei ar fi fost victimele persecuţiilor religioase ale lui Diocleţian şi Liciniu (298-325), când, în Sciţia Mică, avem mai mulţi martiri la Tomis – Constanţa, Halmyris – Dunavăţ, Axiopolis – Cernavodă, Noviodunum – Isaccea, Dinogeţia – Garvăn etc.

În a doua jumătate a secolului IV, se cunosc două persecuţii religioase, de o parte şi de alta a Dunării. Prima, de scurtă durată, a fost pe timpul împăratului Iulian Apostatul, în Sciţia Mică, când a fost ars pe rug, pentru credinţa creştină, soldatul Emilian de la Durostorum, la 18 iulie 362. Martirologiile nu mai pomenesc şi despre alţi martiri. A doua persecuţie, în mai multe etape, a fost dezlănţuită în Câmpia Munteniei, care, împreună cu sudul Moldovei, se afla sub stăpânirea regelui goţilor, Atanaric. Cea mai sângeroasă etapă a fost cea dintre anii 370-373, când regele goţilor, pentru a se răzbuna împotriva împăratului bizantin Valens, care în două rânduri trecuse în nordul Dunării, în acţiuni de pedepsire a goţilor şi le tăiase şi subsidiile din Imperiu, a pornit persecuţia creştinilor dintre goţi, care, în vremea aceea, aveau deja biserici organizate cu episcopi, preoţi, monahi, citeţi etc. Atunci a fost înecat, în râul Buzău, Sfântul Sava Gotul, la 12 aprilie 372. Ca să scape de prigoană, unii creştini s-au refugiat peste Dunăre, în Imperiul Roman. Aşa făcuse mai înainte, în anul 348, şi Ulfila „apostolul goţilor”. Alţi creştini, preoţi şi călugări au fost arşi de vii în bisericile lor. Un fragment din calendarul got şi unele sinaxare arată că numărul martirilor din această perioadă a fost mare.

Pe lângă aceste menţiuni istorice, ştiri preţioase despre starea de lucruri din ţara noastră, stăpânită de goţi, ne aduc trei scrisori ale Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, contemporan cu această perioadă a persecuţiilor; scrisorile care poartă numerele 154, 155, 164. Două dintre acestea au fost adresate lui Aholiu, Arhiepiscopul Tesalonicului şi una lui Junius Soranus, guvernatorul Sciţiei Mici, care avea reşedinţa la Tomis.   Prin aceste scrisori, Sf. Părinte se interesa de creştinii de la Dunărea de Jos – strămoşii noştri. Pe Aholiu, l-a lăudat pentru rolul pe care l-a avut în încurajarea rezistenţei creştine ortodoxe, în Goţia şi aminteşte şi despre „luptele vitejeşti, trupurile sfârtecate pentru credinţă, dispreţuirea cu inimă neînfricată a furiei barbarice, feluritele torturi ale chinuitorilor, statornicia în toate a celor torturaţi, lemnul, apa, săvârşitoarele martirilor”. Iar pe Junius Soranus, care era nepot al Sf. Vasile, îl lăuda că îi ajută pe cei prigoniţi şi îi scrie: „Bine vei face dacă vei trimite moaştele martirilor în patrie”.

Ţinându-se seama de aceste evenimente, care se petreceau în Goţia, în a doua jumătate a secolului IV, şi de legăturile strânse care existau între creştinii de pe ambele maluri ale Dunării cu cei din Orient, din Capadocia, Constantinopol, Tesalonic etc., s-a emis părerea că şi martirii de la Niculiţel au putut fi victime ale persecuţiei lui Atanaric. Cei patru martiri de la Niculiţel, cu nume greceşti: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos, au putut fi misionari creştini, clerici sau monahi, de origine locală, greacă sau orientală, care au trecut din Sciţia Mică în teritoriile stăpânite de goţi, pentru a face misionarism la strămoşii noştri şi au fost martirizaţi acolo.

Ca şi în cazul Sfântului Sava Gotul, ale cărui sfinte moaşte au fost cerute de Sf. Vasile cel Mare, pentru Biserica din Capadocia ca „pârga roadelor celor ce au dat sămânţa”, tot aşa, comunitatea creştină din părţile Niculiţelului şi din Noviodunum, care dispunea de o bună stare materială – şi care probabil că-i cunoştea pe cei patru martiri, a construit martiriconul şi a adus acolo rămăşiţele lor pământeşti. Deasupra a ridicat apoi bazilica, destul de mare pentru acele timpuri.

Când bazilica s-a distrus, din cauza vitregiei vremurilor, totul a fost părăsit şi uitat. Martiriconul, fiind însă ascuns în pământ, sub pardoseala bazilicii, s-a păstrat intact, iar întâmplarea fericită, din anul 1971, a făcut ca taina acestui martiricon să ni se descopere nouă, după mai mult de un mileniu şi jumătate de la zidirea lui.Întrucât urmează ca, în curând, să se facă lucrări de restaurare şi de punere în valoare muzeistică şi pe linie de turism a acestui important monument arheologic, unic în felul lui pentru ţara noastră, Sf. Episcopie a Dunării de Jos a obţinut aprobarea ca să mute osemintele martirilor din acest martiricon la Mănăstirea Cocoşu, unde se află la o distanţă de numai 5 km de acel loc.

Ca urmare, în ziua de miercuri 17 ianuarie, 1972, osemintele martirilor au fost ridicate din martiricon şi aşezate separat în patru racle de metal, cu toată cinstea cuvenită, de către Preasfinţitul Arhiereu-Vicar Gherasim Constănţeanul şi de un sobor de preoţi şi monahi. Raclele au fost apoi transportate la Mănăstirea Cocoşu şi aşezate în biserica mare, în sunet de clopote, în miros de tămâie binemirositoare, în cântări duhovniceşti şi rugăciuni pentru preamărirea lui Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi. Monumentul şi martirii de la Niculiţel aduc o nouă lumină pentru cunoaşterea vieţii sociale, politice, culturale şi religioase a populaţiei din Sciţia Mică şi legăturile acesteia cu populaţia daco-romană de dincoace de Dunăre, în epoca migraţiei popoarelor.

Descoperirea moaştelor Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel

PS Episcop Gherasim al Râmnicului Vâlcii şi-a desfăşurat activitatea, la început, timp de cinci ani (1970-1975), ca arhiereu-vicar sub conducerea PS Episcop Chesarie Păunescu şi din 1973 a ÎPS Arhiepiscop Antim Nica. A hirotonit diaconi şi preoţi, a sfinţit biserici în judeţele Galaţi, Tulcea şi Constanţa, a impulsionat lucrarea gospodărească a clerului şi a urmărit ridicarea noului sediu administrativ pentru cancelaria eparhială, inaugurată în 1973. În timpul activităţii sale ca arhiereu-vicar s-a descoperit în judeţul Tulcea monumentul paleocreştin de la Niculiţel, în urma unor ploi torenţiale (1971). Complet îngropată, construcţia criptei a permis adăpostirea celor patru martiri într-un sicriu colectiv. Numele martirilor creştini: Sf. Mc. Zotic, Atal, Comasie şi Filip de la Niculiţel au fost înscrise în tencuiala crudă a pereţilor criptei.

Ei au fost martirizaţi la Noviodunum (Isaccea) la 4 iunie secolul al IV-lea p. Chr. La 17 ianuarie 1973, cu aprobarea dată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, moaştele celor patru sfinţi martiri au fost transportate de la criptă în patru racle metalice, la mănăstirea Cocoş – Tulcea. Cele patru racle au fost confecţionate de Episcopia Dunării de Jos, la „S.M.A. Şendreni”, din tablă groasă. În interior s-a pus 2,80 m atlas. Lucrarea a costat 7.370,60 lei.* Sicriul original a fost preluat de Muzeul „Delta Dunării”, în vederea restaurării. Procesiunea cu sfintele moaşte a fost condusă de PS Gherasim Constănţeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos şi un sobor de preoţi.

La sărbătoarea întregii suflări creştineşti a Eparhiei Dunării de Jos prilejuită de ridicare la rang de Arhiepiscopie din data de 27 septembrie a.c., vor fi aduse în pelerinaj, de la Mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, la Galaţi, moaştele Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip care au vieţuit şi mucenicit pe aceste meleaguri ale Dunării de Jos.

Evenimentul se constituie într-o smerită rugă de mulţumire adusă lui Dumnezeu, Cel ce ne binecuvintează cu „darurile Sale cele bogate”, dar reprezintă şi un semn al comuniunii şi fraţietăţii dintre eparhiile vecine, Dunărea de Jos şi Tulcea, precum şi o omagiere a strădaniilor depuse de către vrednicii ierarhi ai Dunării de Jos, care au păstorit aceste ţinuturi şi în timpul cărora, în anul 1971, au fost descoperite, la Niculiţel, moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip.

Pentru plinirea acestei bucurii duhovniceşti, Episcopia Dunării de Jos a adresat o solicitare Eparhiei Tulcii, pentru a binecuvânta aducerea acestor sfinte moaşte la Galaţi: „Cu frăţească dragoste în Hristos Domnul nostru, Vă aducem la cunoştinţă apropiata sărbătoare a Eparhiei Dunării de Jos din data de 27 septembrie a.c., referitoare la ridicarea acesteia în rang de Arhiepiscopie.

Pentru a da acestui eveniment însemnătate duhovnicească, Vă rugăm să apreciaţi şi să dispuneţi asupra solicitării noastre de a îngădui aducerea moaştelor Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel la Galaţi, între 25 – 28 septembrie a.c.

Binecunoscută fiind istoria sfântă a acestui mare tezaur al Ortodoxiei universale, aflat şi descoperit de Dumnezeu la Niculiţel, în timpul păstoririi zonei de către evlaviosul vlădică Chesarie al Dunării de Jos, cu Preasfinţitul arhiereu de atunci Gherasim, precum şi aşezarea lor în loc de cinste de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Antim al Tomisului şi Dunării de Jos, dorim, Preasfinţite Părinte frate în Hristos, ca ierarhi vecini şi uniţi duhovniceşte în aceeaşi sfinţitoare slujire a teritoriilor Dunării de Jos, să afirmăm deodată comuniunea, bucuria şi împreună lucrarea spre binele Bisericii străbune şi neamului românesc, la 650 de ani de la recunoaşterea de către Constantinopol a Mitropoliei Ţării Româneşti, căreia îi aparţine.”

În urma cererii adresate, Episcopia Tulcii a dat următorul răspuns: „Cu aleasă bucurie, Vă aducem la cunoştinţă că am primit scrisoarea prin care ne solicitaţi aducerea moaştelor Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip la Galaţi cu prilejul festivităţilor prilejuite de ridicarea la rangul de arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos şi a vrednicului ei întâistătător, ca un semn al unităţii spirituale a celor două eparhii unite de Dunărea străbună – Ioradnul neamului nostru românesc.

La mănăstirea Cocoş raclele au fost aşezate în partea de nord a naosului, în biserica mare şi s-a oficiat o slujbă de pomenire. În anul 1978, prin grija ÎPS Arhiepiscop dr. Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, s-a confecţionat un baldachin din lemn de stejar, opera sculptorului prof. Vasile Vedeş, în valoare de 42.500 lei (materiale şi manoperă). Lucrarea a fost aprobată de Permanenţa Consiliului Eparhial, în urma procesului-verbal întocmit de delegaţia Arhiepiscopiei.**

Baldachinul s-a instalat în pronaosul bisericii de la mănăstirea Cocoş – Tulcea, în partea de nord. Pe baldachin sunt montate patru medalioane din metal, cu reprezentarea în relief a sfinţilor mucenici. Pomenirea sfinţilor martiri Sf. Mc. Zotic, Atal, Comasie şi Filip de la Niculiţel se face la 4 iunie a anului, iar acum, prăznuirea lor se face în duh de cinstire, cu mult popor şi preoţime, ca pentru patru apărători creşti ai Dunării de Jos.

(Ec. Mihalache Eftimie)

În urma acordului conducerii Mănăstirii Cocoş, unde se păstrează aceste Sfinte Moaşte, Vă facem cunoscut că acordăm arhiereasca binecuvântare ca Sfintele Moaşte să fie duse în procesiune în Galaţi în perioada 25 – 28 septembrie a.c.”

În urma acordului pentru aducerea Moaştelor Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel, chiriarhul Dunării de Jos, Preasfinţitul Episcop Casian a cerut binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este şi Mitropolitul locului, în jurisdicţia căruia se va face acest pelerinaj: „Cu frăţească şi filială dragoste în Hristos, Domnul nostru, Vă rugăm să binevoiţi a binecuvânta aducerea, de la Mănăstirea Cocoş, la Galaţi, cu prilejul ceremoniilor din 27 septembrie a.c. consacrate ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie, a moaştelor Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Filip şi Camasie, spre închinarea poporului dreptcredincios din Eparhia pe care o păstorim.

În urma solicitării Noastre, Preasfinţitul Episcop Visarion al Tulcii a încuviinţat acest important pelerinaj, ca semn al comuniunii şi legăturilor străvechi dintre Eparhia Dunării de Jos şi teritoriul care aparţine canonic Eparhiei Tulcii.

Toate demersurile şi pregătirea liturgică a cinstirii Sfintelor Moaşte, descoperite în 1971, la Niculiţel, au fost întreprinse de vrednicii Noştri înaintaşi: Episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, ajutat de Preasfinţitul Gherasim Constănţeanul, actualul Episcop al Râmnicului şi Arhiepiscopul de vie memorie dr. Antim Nica, care a pregătit slujbele sfinţilor şi a aşezat Sfintele Moaşte în Mănăstirea Cocoş.

În speranţa obţinerii binecuvântării Preafericirii Voastre, Vă mulţumim pentru părinteasca purtare de grijă şi pentru ajutorul pe care neîncetat le oferiţi eparhiilor din întreaga Biserică Ortodoxă Română şi, în specia, celor din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, care, din iniţiativa Preafericirii Voastre este sărbătorită, în anul 2009, la jubileul celor 650 de ani de la recunoaşterea sa, de către Patriarhia de Constantinopol.”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a încuviinţat şi binecuvântat acest pelerinaj, spre bucuria creştinilor de la Dunărea de Jos: „Vă aducem la cunoştinţă că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel V-a acordat Înalta Binecuvântare pentru aducerea moaştelor Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel, Zotic, Atal, Filip şi Camasie, la Galaţi, cu ocazia manifestărilor consacrate ridicării Episcopiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie, pe data de 27 septembrie 2009.”

Împreună cu ierarhul, slujitorii şi credincioşii eparhiei, se cuvine să aducem rugăciune şi mulţumire lui Dumnezeu, „Cel minunat întru sfinţii Săi” pentru o nouă punte de har revărsată prin aducerea Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Filip şi Camasie, care să sfinţească sufletele, cugetele şi faptele noastre şi acest pământ al sfinţilor de la Dunărea de Jos.

Programul manifestărilor din 27-29 septembrie 2009 dedicate ridicării Episcopiei Dunării de Jos în rang de Arhiepiscopie

VINERI, 25 SEPTEBRIE 2009

– orele 14.00 – Întâmpinarea la Catedrala episcopală (str. Basarabiei) a moaştelor Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, aduse de o delegaţie a Episcopiei Tulcii, de la mănăstirea Cocoş, jud. Tulcea.

DUMINICĂ, 27 SEPTEBRIE 2009

– orele 9.00-11.30 – Sfânta Liturghie, la Catedrala episcopală, prezidată de Preafericitul Părinte  Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

– orele 11.30-12.30 – Solemnitatea ridicării în rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Dunării de Jos şi a acordării rangului de arhiepiscop PS Episcop Casian.

LUNI, 28 SEPTEBRIE 2009

– orele 10.00 – Deschiderea oficială a Sesiunii de Comunicări “Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în sec. XIII-XIV” – organizată, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Comisia Română de Istorie şi Studiu al Creştinismului, la Aşezământul eparhial de la Lacu Sărat