R: Preacucernice Părinte, vă rugăm să ne spuneţi ce trebuie să facem noi, cei din lume, pentru a dobândi mântuirea!
Pr: Soţii să rămână credincioşi, legătura lor să fie de la cununie până la moarte, greutăţile vieţii trebuie purtate împreună cu răbdare, cu credinţă şi mai ales cu nădejdea răsplătirii în viaţa cea de veci! Să nu îmbuibăm trupurile cu mâncăruri alese şi multe sau cu băuturi ameţitoare, căci precum benzina înteţeşte focul, tot aşa şi îmbuibarea şi lenea aprind războiul cel nevăzut în trupul nostru cu toate destrăbălările! Să postim şi să slăbim pornirile spre desfrânare şi să ne rugăm mereu lui Dumnezeu ca să nu cădem în vreme de ispite!
Mă rog fierbinte Bunului Dumnezeu ca aceste învăţături folositoare pentru păzirea şi împlinirea poruncii a 7-a, să fie pentru toţi credincioşii făclii de lumină şi pârghii de putere pentru o viaţă neprihănită, bineplăcută înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor! Numai astfel facând, vom auzi şi noi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti ca să nu se întâmple ţie ceva mai rău. Amin”.
R: Părinte, cum au învins sfinţii aceste patimi care îl stăpânesc pe om?
Pr: Toţi sfinţii au fost şi ei oameni ca şi noi şi s-au înfrânat, cu ajutorul harului dumnezeiesc şi jertfire de sine, de la pornirile pătimaşe…
R: Poate a fost şi altă conjunctură…
Pr: Nu a fost uşor nici atunci şi nu este uşor nici astăzi! Să ştii că cel mai greu război este să te învingi pe tine însuţi!
R: De multe ori pierzi…
Pr: Iată, războiul din Iugoslavia s-a terminat, sau unde or mai fi războaie, în Africa, Israel, într-un an sau doi se termină, dar războiul cu mine însumi ne se termină niciodată, toată viaţa datorită păcatului săvârşit de Adam şi Eva, prin neascultarea de Dumnezeu, îl moştenim şi noi. Sfântul Botez ne spală de păcatul lui Adam şi de toate păcatele făcute până la Botez, dar nu vezi că după Botez facem întruna păcate, mai ales cu gândul?
R: Este şi foarte greu. Pentru că de aici vin toate!
Pr: Da, de aici vin ispitele. De aceea se cere o supra-muncă şi pe aceasta o poţi căpăta numai cu ajutorul lui Dumnezeu! De acolo unde te-a împins păcatul, vino la mărturist, căieşte-te şi să îţi pară rău de păcatul săvârşit, iar Dumnezeu este Bun la Sfânta Mărturisire, care este o judecată a lui Dumnezeu făcută aici, pe pământ. Aici te judecă nu după legea dreptăţii ca la Tribunal, unde, dacă ai făcut un păcat sau ai încălcat o lege cât de mică, îţi dă o amendă, iar dacă este mai mare te pedepseşte, iar dacă este şi mai mare te dă la închisoare. Dar aici la Taina Mărturisirii, chiar dacă îţi dă preotul un canon, dar îţi dă şi iertare. Te curăţă, te face înger!
R: Da, părinte, dar şi lupta cu tine însuţi este grea.
Pr: Este, dar te întăreşte!
R: Este grea şi posibil să pierzi din nou, să cazi, iar de mute ori războiul acesta îl pierzi.
Pr: De aceea, cei cărora vin să se mărturisească, la fiecare mărturisire le citim: “Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci întorcerea lui…..şi să iertăm păcatele de şaptezeci de ori câte şapte”, adică toată viaţa, însă să nu renunţi la luptă. Că, dacă te lupţi permanent, începi să nu mai greşeşti chiar aşa de aspru, cum greşeai mai înainte.
R: Dar este posibil să se repete!
Pr: Este o putere nevăzută care te ajută, o putere despre care nu putem spune în cuvinte. După cum cu mintea noastră nu putem cuprinde pe Dumnezeu. Uite, ai venit cu păcate la Dumnezeu şi ieşi iertat, te faci curat, alb ca zăpada, dar dacă nu ai această credinţă, degeba te numeşti creştin. Să ne amintim de cântarea “Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru! Tu eşti Dumnezeu, Carele faci minuni”… cu noi, oamenii păcătoşi! La fiecare mărturisire se face o minune: vii cu păcate şi pleci curat. Să ai această credinţă şi capeţi o putere lăuntrică ca să te poţi lupta în războiul acesta, care este mai greu decât toate războaiele. Să mă înving pe mine însumi!
R: Da, aşa este, viaţa noastră devine astfel mai uşoară, se simte că devine mai uşoară.
Pr. Chiar dacă am un necaz, o nenorocire, îl suporţi mai uşor, ai o nădejde.
R: Părinte, multă lume şi-ar dori să aibă libertatea expunerii aşa ca dumneavoastră. Cum v-aţi petrecut viaţa?
Pr: Am 86 de ani. Încă la 86 de ani, mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a ţinut şi mintea întreagă. Am 51 de ani de slujire la biserica Sf. Vasile, toţi vechii enoriaşi aproape nu mai sunt; ai mei (din sector – n. red.), după demolare, s-au dus cei dintâi. Aceasta este a doua serie şi acum, cu lărgirea blocurilor în platoul unde înainte semănam grâu, porumb, acum sunt blocuri şi dintr-o singură parohie s-au născut alte patru.
R: Unde?
Pr: Aici, lângă biserica “Sf. Vasile”! Văzând aceasta am făcut propunerea să se aprobe să facem biserici mai mititele şi, uite, s-au făcut Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Ana – ajunge aproape de acoperiş, având şi o capelă în care se fac slujbe – şi Sf. Ilie. Sunt patru biserici şi Sf. Vasile este a cincea. (de la data interviului s-au mai înfiinţat în acelaşi areal încă 9 parohii – n. red.)
Toată viaţa nu am muncit pentru mine, şi zi şi noapte am muncit. Pentru că viaţa se îmbunătăţeşte în măsura în care se topeşte şi răutatea din om. Noi ne naştem cu acestă răutate, aceasta o moştenim de la neascultarea celor dintâi oameni. Aşa că să vă fie de folos!
R: Sărut mâna, părinte. La greu, la dor, o să vă ascultăm cuvintele ca să fie o învăţătură şi în amintirea dumneavoastră.
Pr: Da. Vă rog să nu mă uitaţi în rugăciunile voastre!
R: Nu, părinte! Nu se poate! Sunteţi un reper important din viaţa noastră.
Pr: Dumnezeu mi-a dat putere! Dacă lucrezi zi şi noapte, atunci să lucrezi cu Domnul!
R: Dumneavoastră sunteţi între noi, oamenii din lume. Dar sunt şi călugării. Este o diferenţă, nu?
Pr: Este diferenţă pentru că monahii îşi iau votul format din trei angajamente şi se retrag din lumea aceasta pentru ca să se roage lui Dumnezeu pentru izbăvirea noastră de cel rău şi pentru mântuirea noastră. Datorită evlaviei şi a credinţei pe care o au, se retrag în singurătate şi se luptă acolo cu propriile patimi şi ne ajută şi nouă. Dar în singurătatea aceea lupta lor este mult mai grea decât a noastră…
R: Cum vedeţi slujirea preotului din lume?
Pr: Vai de capul nostru, slujitorii Domnului, dacă nu ne facem datoria aşa cum trebuie! Darul preoţiei se revarsă chiar şi în preotul care mai greşeşte ca şi lumina electrică care vine printr-un fir, fir de metal, nu prin orice fel de metal, vine şi prin fier simplu sau mai oţelit, prin aluminiu, prin firul de alamă, vine prin firul de cupru, vine prin firul de argint, prin firul de aur… Aşa este şi Harul lui Dumnezeu, odată ce preotul a căpătat harul acesta de la Dumnezeu, pe credincioşi îi mântuieşte. Aşa că orice credincios nu rămâne nemântuit dacă apelează la preot, oricare ar fi el. Însă, nu uitaţi, preotul răspunde însutit şi înmiit mai mult decât un mirean pentru păcatele lui. De aceea se cuvine ca noi oamenii să purtăm respect tuturor preoţilor.
R: Vă rugăm să ne mai spuneţi când trebuie să vină copiii, tinerii la Spovedanie?
Pr: Când vor! Pentru mărturisit nu este termen. În general când începe postul, prin primele zile pentru că atunci nu este aglomeraţie mare. Şi mărturisirea dacă nu o faci cum trebuie, nu este bună, nu este completă, iar dacă nu este completă, în loc de împărtăşanie primeşti foc şi osândă, cum spune Sfânta Scriptură. Să nu crezi că ceea ce ţi-am spus sunt părerile mele. Sunt din Sfânta Scriptură! De prima dată la Taina Mărturisirii eu dau canon, dar dau şi iertare. De de? Pentru că dacă moare mâine într-un accident…?
R: …el este iertat. Şi nu este judecat la fel, după păcatele lui! Că este iertat, nu?
Pr: Canonul, spre exempu, opreliştea de la împărtăşanie, un an, zece, douăzeci, este o perioadă de curăţie, de ispăşire, de covalescenţă, cum se spune în medicină. Iertarea ţi-o dă duhovnicul de la prima dezlegare şi aceasta este o minune, o minune pe care noi nu o înţelegem după dreptatea nici dumnezeiască, nici omenească.
R: Am citit că iertarea de la Taina Spovedaniei este o cale spre mântuire.
Pr: Da.
R: Îţi dă puterea să ierţi pe cineva!
Pr: Da.
Pr: Dar şi mărturisirea trebuie să fie din inimă!
R: Mi-ar fi plăcut să mai aflu câte ceva de la dumneavoastră.
Pr: Da… Ce să vă mai spun? Am lucrat mult, multe lucruri am făcut, am mai scris şi în reviste câte ceva.
R: Dar o discuţie realizată ca o sinteză a experienţei de o viaţă este mult mai folositoare.
Pr: Eu am muncit mult, dar nu numai la parohie. Am avut o parohie mare cu patru preoţi şi am adus-o la un nivel superior. Dar am fost angajat şi la Episcopie. Am avut acolo lucruri de mare răspundere, am muncit zi şi noapte şi nu pentru bani. Se plătea o indemnizaţie care nu îţi ajungea pentru taxiu când trebuia să ajung repede. Mai mult costa taxiul decât indemnizaţia. Ce vedeţi la mine în casă sunt lucruri vechi de 30-40 de ani şi toate sunt de la socrul meu.
R: Nu contează valoare lor materială, contează valoarea lor spirituală.
Pr: Eu nu am urmărit luxul.
R: Sunteţi un om puternic datorită credinţei dumneavoastră.
Pr: Credinţa trebuie să fie comoara la care privim mereu. Nu am fost un om al darurilor, orice credincios m-a răsplătit după cum spune la Sf. Evanghelie: „Vrednic este lucrătorul de plata sa”! Niciodată nu m-am uitat ce mi-a dat, niciodată.