„Voieşti tu să mai ai încă o dovadă despre Înviere? Prefacerea cea mare, care s-a săvârşit în duhurile Apostolilor după Înviere, această prefacere este o dovadă pentru Învierea Domnului, încă mai mare decât faptele cele minunate ale Apostolilor. Este îndeobşte constatat că chiar omul care în cursul vieţii sale a fost iubit, după moartea sa adeseori nu se mai pomeneşte. Dar când cineva nu a fost cu destulă inimă bună către un om în viaţă şi încă l-a şi părăsit, cu atât mai sigur îl va uita după moarte. De acolo vine că nu este nimeni care în curgerea vieţii părăsind pe prietenul sau pe învăţătorul său, după moarte lui să-l prefere la orice alta şi să-l pună mai presus de toate, şi mai cu seamă când ar vedea că din această dedare şi din această râvnă a sa ar ridica asupră-şi mii de primejdii. Dar vezi că aceea ce aiurea niciodată nu se face, s-a făcut la Hristos şi la Apostoli. Ei, pe când El mai trăia, s-au lepădat de El şi L-au părăsit, la prinderea Lui ei au fugit şi s-au depărtat, iar acum, după ce El a suferit nenumărate batjocuri şi defăimări, ba chiar şi moartea pe cruce, acum ei îl preţuiesc şi-L înalţă mai presus de toate, încât pentru mărturisirea numelui Lui ei cu bucurie jertfesc însăşi viaţa lor. Însă, dacă Hristos după moartea Sa nu ar fi înviat, cum ar fi fost cu putinţă ca aceia, care în timpul vieţuirii Lui fugiseră de primejdie, acum, după moartea Lui, de la sine să se arunce în primejdii nenumărate? Toţi odinioară fugiseră, iar Petru se lepădase de Domnul de trei ori, chiar cu jurământ. Şi acest ucenic, care în timpul vieţuirii lui Hristos se temea de o biată slujnică, încât de trei ori se lepădase de Domnul său, la urmă chiar prin jurământ, acum, după Învierea Domnului, aşa de neobişnuit s-a schimbat, încât el nu se înspăimântă nici de toată lumea, ci public, în mijlocul a tot poporul, predică despre Cel răstignit şi îngropat, că a înviat a treia zi din morţi şi S-a înălţat la cer. Aceasta o face el acum fără de nici o frică şi această schimbare a sa ne dovedeşte nouă, în faptă, că într-adevărat el a văzut pe Cel înviat. De unde a dobândit Petru această bărbăţie? De unde decât de acolo că el era deplin convins despre Învierea lui Hristos? Că el L-a văzut, a vorbit cu El şi L-a auzit vorbind de cele viitoare, de aceea înfruntă el acum toate ostenelile; ştiind că este vorba despre un Mântuitor viu, a dobândit acum un curaj mai mare şi o putere mai tare, încât chiar a şi murit pentru Hristos şi de voia sa a lăsat a se răstigni cu capul întors spre pământ.
Aşadar, când vezi tu că, după moartea lui Hristos, încă mai mari minuni se fac în numele Lui decât mai înainte şi că ucenicii Lui acum îi sunt mult mai devotaţi decât înainte, că ei acum îndeobşte vădesc o mai mare siguranţă şi în toate ocaziile se arată o schimbare atât de măreaţă şi aşa de admirabilă, fă singur încheierea din aceste fapte şi întâmplări, că prin moartea lui Hristos n-a fost totul isprăvit, că mai vârtos El a înviat, trăieşte, şi că El, Cel răstignit, pururea rămâne Dumnezeu cel viu şi nemuritor. Căci dacă El n-ar fi înviat, ucenicii Lui n-ar fi putut, după moartea Sa, să facă minuni încă mai mari decât înainte. Cândva îl părăsiseră chiar Apostolii Lui, iar acum toată lumea aleargă la El, nu numai Petru, ci mii şi mii de alţii, care au vieţuit mai târziu şi nu au văzut ei înşişi pe Cel înviat, şi-au dat viaţa lor pentru Dânsul, au fost decapitaţi şi au suferit nenumărate pătimiri, spre a rămâne statornici în mărturisirea credinţei lor întru Dânsul şi a putea muri întru ea. Dar cum putea Acela, care după socotinţa ta, o, necredinciosule, a rămas în mormânt şi nu a mai înviat, cum putea Acest mort a Se arăta aşa de tare şi aşa de puternic în următorii Săi, îndemnându-i să-L adore, şi mai bucuroşi a suferi şi a răbda toate decât a lăsa credinţa întru El? Vezi tu cum toate acestea dovedesc nesmintit învierea Lui? Minunile, care după moartea Lui s-au săvârşit şi încă astăzi se săvârşesc, dăruirea cea mare a ucenicilor, pe care au arătat-o ei atunci şi pe care o arată şi astăzi, primejdiile cărora s-au supus credincioşii, toate acestea sunt dovezi despre învierea Domnului.” (Cuvânt la Învierea Domnului nostru în vol. Omilii la Postul Mare…, pp. 178-181)
„Nu L-ai văzut cu ochii pe Hristos înviat, dar Îl vezi cu ochii credinţei înviat! Nu L-ai văzut cu privirile acestea pe El înviat, dar Îl vezi înviat prin minunile apostolilor. Arătarea minunilor te duce la privirea prin credinţă a lui Hristos înviat. De aceea, cu mult mai mare şi mai puternică dovadă despre Învierea Lui au fost minunile făcute în numele Lui, decât arătarea Lui înviat. Vrei să vezi că minunile ne încredinţează mai mult de Învierea Lui decât dacă S-ar fi arătat tuturora? Ascultaţi cu luare-aminte! Mulţi se întreabă şi spun: Pentru ce după Înviere nu S-a arătat îndată iudeilor? Întrebarea aceasta însă e de prisos şi zadarnică! Dacă avea să-i atragă prin asta la credinţă, apoi Hristos S-ar fi arătat după Înviere tuturora. Dar Lazăr e dovada că nu i-ar fi atras dacă li S-ar fi arătat după Înviere. L-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile; Lazăr mirosea, putrezise, era legat cu feşe, şi a făcut să iasă din mormânt în văzul tuturora; cu toate acestea, nu numai că nu i-a atras la credinţă, ci chiar i-a şi supărat. Da, au venit şi au voit chiar să-L omoare pentru asta (Ioan 11, 47-53). Dacă a înviat pe altul şi nu au crezut, oare nu s-ar fi pornit iarăşi cu furie împotriva Lui dacă li S-ar fi arătat după înviere? Negreşit iudeii nu I-ar fi putut face nimic, totuşi prin încercarea aceea a lor şi-ar fi arătat toată necredinţa. Pentru aceea Hristos S-a ascuns, voind să-i scutească de o furie zadarnică; i-ar fi făcut încă şi mai vinovaţi de pedeapsă dacă li S-ar fi arătat după înviere. De aceea, pentru ca să-i cruţe, S-a ascuns de ochii lor, dar S-a arătat prin minunile apostolilor. Să auzi pe Petru spunând: în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi mergi… (Faptele Apostolilor 3, 6), nu era mai puţin decât să-L vezi pe El înviat. Minunea aceasta e cea mai mare dovadă a Învierii; atrage mai uşor la credinţă decât Învierea însăşi. Că minunile săvârşite în numele Lui au putut convinge pe oameni mai mult decât vederea lui Hristos înviat se vede de aici: Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi.
Cu toate acestea, s-a găsit un necredincios şi între aceia: Toma cel numit Geamănul; a avut nevoie să-şi pună mâinile în semnul cuielor; a avut nevoie să vadă coasta Lui (loan 20, 24-28). Dacă ucenicul acela, care a stat cu El trei ani, care a stat la masă cu Stăpânul, care a văzut semne şi minuni mari, care a auzit cuvintele Stăpânului şi L-a văzut înviat, dacă el nu a crezut mai înainte, până ce n-a văzut semnele cuielor şi rănile suliţei, te întreb, cum avea să creadă lumea dacă-L vedea pe El înviat? Cine ar putea spune asta? Dar vă voi da şi o altă dovadă în afară de aceasta, că minunile au mai multă putere de convingere decât arătarea Lui înviat. Când a auzit tot poporul spunând ologului: în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă, au crezut în Hristos trei mii, chiar cinci mii de bărbaţi, pe când ucenicul n-a crezut, cu toate că L-a văzut înviat. Vezi că minunea asta te face să crezi mai uşor în Înviere?
De vederea lui Hristos înviat s-a îndoit chiar ucenicul Lui, pe când la vederea minunii vindecării ologului au crezut chiar duşmanii Lui.
Aşa că dovada minunii e mai puternică decât dovada arătării. I-a atras mai mult pe iudei şi i-a convins de Învierea lui Hristos.” (Cuvânt despre pricina pentru care se citesc Faptele Apostolilor în timpul Rusaliilor,în vol. Omilii săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, pp. 357-359)