În primăvara plină de nădejdi pentru toţi românii, a anului 1990, poposea la Dunărea de Jos, într-o eparhie istorică a Bisericii Ortodoxe Române, păstorită pe atunci de ÎPS dr. Antim Nica, Arhiepiscop al unei Episcopii întemeiată de învăţatul Melchisedec Ștefănescu, dr. Casian Crăciun, hirotonit arhiereu vicar la 18 februarie în biserica ,,Sf. Nicolae” din Galaţi.
Câteva zile mai târziu, tânărul arhiereu vicar al Dunării de Jos, cu titlul de ,,Gălăţeanul”, vizita oraşul Brăila pentru a cunoaşte autorităţile locale în vederea unei conlucrări, principiu urmărit cu tenacitate de un sfert de veac, indiferent de culoarea politică a acestora şi indiferent dacă se situau la nord sau la sud de Siret.
Astfel, la 10 martie 1990, am cunoscut la Primăria Brăila, din care făceam parte, cu responsabilităţi pe domeniile cultură, sănătate şi învăţământ, una din cele mai alese personalităţi ale Bisericii noastre de astăzi.
A fost organizat cu acest prilej, dar şi în alte două-trei întâlniri, un eveniment spiritual istoric unic: la sărbătoarea Sf. Paşti – 16 aprilie 1990 – a fost aşezată piatra de temelie a Catedralei Brăilei, cu hramul ,,Naşterea Domnului”, care a prins trup după câţiva ani de eforturi şi conlucrare a Episcopului cu forurile locale şi naţionale.
A fost un început care a dorit să spună că dreptcredincioşii din spaţiul spiritual-cultural al Brăilei se întorc la credinţa care, de fapt, nu i-a părăsit niciodată, nici în cele trei veacuri de stăpânire otomană în oraş şi judeţ – kazaua Brăilei.
Și, din nou, la scurtă vreme, cu credinţa şi energia tânărului arhiereu, se aşeza un nou început la cea mai veche, dar şi singura mănăstire – în ruină – din judeţul Brăila. La Măxineni, la 24 iunie 1990, la hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi s-a promis poporului adunat acolo restaurarea mănăstirii zidită de cel mai mare ctitor bisericesc al neamului românesc – domnitorul Matei Basarab.
Preasfinţitul Casian a găsit oameni jertfelnici pentru acest început şi lupta a mers mai departe pentru a determina autorităţile şi, mai ales, pentru găsirea mijloacelor pe care altădată voievozii ctitori nu le-au precupeţit.
M-am aflat încă de la aceste momente unice, pe care le numesc în mod repetat, dar voit, „de început”, în preajma arhiereului vicar al Dunării de Jos, iar la 12 şi 24 iulie 1994 (după trecerea la cele veşnice a Arhiepiscopului Antim Nica) la clipele alegerii de către Colegiul Electoral Bisericesc şi ale instalării canonice în Catedrala ,,Sf. Nicolae” din Galaţi, ca Episcop al Dunării de Jos, de către soborul de arhierei şi credincioşi în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Dar până în acest moment unic în viaţa unui călugăr, a unui ierarh al cărui destin se lega – cred eu – pentru totdeauna de Dunărea de Jos, lucrarea neobosită pentru credinţă, pentru tradiţii, pentru istoria atât de încercată a acestei eparhii a fost pornită cu ferma convingere că neamul românesc trebuie şi poate să renască.
Îmi amintesc foarte bine drumul la Chişinău (ianuarie 1991) care a inclus şi vizitarea sfintei mănăstiri Căpriana (ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare), împreună cu ÎPS Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, originar din Stolniceni, unde ulterior aveam să pornim cercetări arheologice, vizitele pline de speranţe la ierarhii de atunci din Basarabia.
Cei 25 de ani care s-au scurs de atunci, de la acest nou început, au arătat tuturor câtă dragoste de Dumnezeu, de om şi de soarta lui au animat şi animă pe Întâistătătorul Eparhiei Dunării de Jos.
Preocupat de permanenta îmbinare a cultului cu actul de cultură autentic, am putut să văd şi să nu uit eforturile extraordinare pentru restaurarea Catedralei ,,Sfântul Nicolae” din Galaţi, dar şi vasta campanie pornită în vederea recuperării timpului ateu-comunist prin construcţia de biserici. În toată această vreme au fost înfiinţate peste 300 de parohii şi 5 protopopiate (Tg. Bujor, Covurlui, Nicoreşti, Făurei şi Însurăţei). Apoi, cu greu vom găsi asemănare pentru efortul de a iniţia şi susţine construirea a peste 130 de biserici noi, fondării sau reînfiinţării a 11 mănăstiri şi a unui schit. Tăria credinţei şi munca necruţătoare, întâi de toate cu sine, au adăugat la acest moment de bilanţ sfinţirea şi resfinţirea a peste 250 de biserici şi capele şi hirotonirea a peste 400 de preoţi.
Secvenţe ale vieţii spirituale autentice, înălţătoare, ne vin în memorie fie că evocăm momentul „Brăila 625” (1993), fie că ne amintim de proclamarea Sfântului Ierarh Nicolae, la 6 decembrie 1993, drept patron spiritual şi oblăduitor al cetăţii Brăila.
Dar activitatea academică a ierarhului nostru? Iată un capitol care porneşte în chip exemplar cu obişnuitele studii teologice în ţară, într-o vreme ostilă pentru astfel de încercări pentru un tânăr şi continuă, în chip cu totul excepţional, între 1981 – 1984, cu o bursă de studii pentru doctorat de la Guvernul francez, cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, la Universitatea de Știinţe Umane – Strasbourg II. Doctoratul cu teza Icoana şi frescele exterioare ale mănăstirilor moldovene – încercare de reprezentare a rapoartelor dintre ele reprezintă o treaptă importantă în viaţa viitorului ierarh cărturar.
Am remarcat, cu mulţi ani în urmă, la lansarea volumului lui Sorin Dumitrescu despre Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc (Bucureşti, 2001) erudiţia episcopului nostru în privinţa sfintelor mănăstiri din Bucovina cu pictură exterioară, o temă asupra căreia a stăruit îndelung.
Evident, profesor universitar în cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, ÎPS dr. Casian, Arhiepiscopul nostru, reprezintă în acelaşi timp un pilon de bază în susţinerea edificiului universitar la Galaţi, remarcându-se printr-o impresionantă activitate: 14 volume de autor şi peste 300 de articole, reuşind să întemeieze revista eparhială „Călăuză Ortodoxă” (1990), volumul anual Biserică, misiune, slujire (din anul 2000) şi coordonând activitatea editorială a Eparhiei.
Având cu adevărat har ziditor, Arhiepiscopul nostru a reuşit să construiască un nou Palat eparhial în aşteptarea restituirii în fapt a celui istoric.
După o luptă tenace, iată, în ultimii ani, ca dar făcut tuturor la acest Jubileu, la Brăila, Mănăstirea de la Măxineni aşteaptă doar zugrăvirea şi sfinţirea, iar în Galaţi Palatul Episcopal a devenit Muzeul istoriei, culturii şi spiritualităţii creştine la Dunărea de Jos, inaugurat la hramul Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României şi al Galaţilor, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În sfârşit, un domeniu în care ÎPS dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a adus o contribuţie esenţială, unică îndrăznim să credem, în Biserica Ortodoxă Română este cel social-filantropic, fondând în cele două decenii şi jumătate peste 40 de instituţii de gen în judeţele Galaţi şi Brăila, prin care a contribuit şi contribuie la ameliorarea suferinţelor celor nevoiaşi. Este un demers cheie în viaţa unui ierarh şi în viaţa eparhiei sale.
La împlinirea vârstei de 60 de ani şi la împlinirea a 25 de ani de la hirotonia ca ierarh la Dunărea de Jos, cele două aniversări devin o mare sărbătoare pentru toţi creştinii din acest de Dumnezeu ocrotit colţ de pământ românesc şi care se unesc într-un singur glas, aşa cum spune Imnul:
,,Pe stăpânul şi arhiereul nostru
Doamne îl păzeşte, Doamne îl păzeşte,
Întru mulţi ani, Întru mulţi ani!”.
Prof. univ. dr. Ionel Cândea, Directorul Muzeului Brăilei „Carol I”,
Consilier eparhial onorific