Persoană discretă, care preferă mai curând fapte decât vorbe, interiorizat, purtător al crucii personale, dar şi al crucilor noastre, ale celor ce slujim Eparhia, arhipăstorul nostru ne-a îndemnat mereu, pe toţi, preoţi şi credincioşi, să săvârşim necontenit fapte bune, pentru a ne îmbunătăţi viaţa, în dimensiunea ei personală şi comunitară. Am desprins, din aceste povăţuiri, firescul lucrurilor şi lucrarea jertfelnică, cu timp şi fără timp, pe care o împlineşte Chiriarhul nostru, zi de zi în viaţa sa, spre slava lui Dumnezeu şi în folosul spiritual şi social al oamenilor din jur, şi nu numai.
Pentru ÎPS Sa fiecare zi este o aniversare, şi a zilei de naştere şi a zilei onomastice, atunci când noi, cei din jurul ÎPS Sale îi auzim cuvântul şi îl transpunem în fapte, împreună cu fraţii-preoţi, având drept împreună-rugător şi lucrător poporul dreptmăritor de la Dunărea de Jos, atât de încercat de istorie, dar iubitor de sfinţi şi cinstitor de ierarhi
Deşi popasul la 60 de ani este unul, în general de bilanţ, întrucât data de prăznuire a ÎPS Sale este în Postul Mare, ÎPS Arhiepiscop Casian a preferat să săvârşească, în modestie, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite şi o rugăciune de mulţumire înălţată către Dumnezeu pentru sine şi pentru noi, toţi, evocând pe înaintaşii ÎPS Sale: străbuni, părinţi, dascăli, trecuţi la cele veşnice. ÎPS Părinte a fost foarte bucuros de toţi cei care, deşi nu au fost invitaţi în chip special, au dorit să se roage lui Dumnezeu împreună cu ÎPS Sa, în această zi: slujitorii din administraţia eparhială – „familia” sa de zi cu zi, cu care împarte bucurii şi necazuri, delegaţii ale protoieriilor, preoţi, membri ai Adunării Eparhiale şi ai Consiliului Eparhial, alţi oficiali locali, intelectuali, elevi, studenţi, credincioşi. De fapt „oaspeţii de seamă” ai ÎPS Sale, la ziua sa aniversară au fost olimpicii din colegiile şi liceele gălăţene şi brăilene, premianţii absoluţi ai zonei, care au adus bucurie tuturor. În materialul de faţă, dar şi în paginile următoare ale prezentului număr al revistei eparhiale redăm câteva fragmente din exprimările acestor tineri, referitoare la ora de Religie, la simţămintele lor pentru Biserica şi Ţara lor – ca o adevărată mărturisire de credinţă şi dovadă de ataşament şi totală disponibilitate pentru apărarea Ortodoxiei, a luminii ştiinţei şi a tezaurului de spiritualitate dunărean şi românesc. Aceşti tineri şi colegii lor mai mici şi mai mari sunt, de fapt, roadele pastoral-misionare şi duhovniceşti ale slujirii Chiriarhului nostru, la Dunărea de Jos, în cei 25 de ani de arhierie; sunt „coroana” slujirii sale la altar şi la catedră, timp de trei decenii şi jumătate, în Biserică, înconjurat de preoţime, în mijlocul poporului dreptmăritor.
În cele ce urmează relatăm modul de desfăşurare a zilei aniversare a Părintelui Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos (18 martie 2015), la împlinirea a şase decenii de viaţă. (Redacţia).
Rugăciune de mulţumire şi mesaje de suflet
în Catedrala arhiepiscopală
În data de 18 martie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adus rugăciune de mulţumire în Catedrala arhiepiscopală pentru darul vieţii şi pentru toate împlinirile şi darurile primite de la Dumnezeu ca slujitor şi Ierarh la Dunărea de Jos, săvârşind Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a dorit să invite în chip cu totul special pe cei mai buni elevi la învăţătură, cu aplecare către studiul spiritualităţii ortodoxe, de la liceele din municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci. Acestora li s-au adăugat preoţi slujitori, monahi şi monahii din întreaga Eparhie, autorităţi gălăţene şi brăilene, personalităţi culturale şi din domeniul educaţiei, care au dorit să adreseze mesaje de felicitare şi să se roage împreună cu Chiriarhul lor la acest popas aniversar. La finalul Sfintei Liturghii, după slujba de Polihroniu, pc. pr. vicar administrativ Lucian Petroaia a dat citire mesajului transmis de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: “IERARH MISIONAR ŞI SLUJITOR DISTINS, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos la aniversarea a 60 de ani de viaţă”.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit o meditaţie duhovnicească concretizată într-un dublu-decalog al faptelor de suflet folositoare prin care fiecare creştin Îl poate cunoaşte pe Mântuitorul Hristos în viaţa de zi cu zi, precum şi al celor prin care omul se opune acestei întâlniri cu Domnul: “L-am văzut, L-am primit, L-am găzduit pe Mântuitorul Iisus Hristos, fără de Care nu aş fi aici şi nu ar avea rostul să fiu aici. Când? 1. Când mi-am văzut păcatele personale. 2. Când am avut tăria şi mi-am conştientizat neputinţele mele sufleteşti şi trupeşti. Și mi-a părut rău de ele, ca şi acum! 3. Când mi-am potolit mândria şi încrederea în experienţa şi în soluţiile mele, pe care am îndrăznit să le pun vreodată în faţa celor ale lui Dumnezeu şi ale Bisericii. 4. L-am văzut pe Domnul Hristos când mi-am potolit mânia! Cu dreptate sau cu nedreptate, tot mânie se cheamă! 5. L-am văzut real, punându-mi mâna pe creştet, când mi-am iertat duşmanii, reali sau imaginari. 6. L-am văzut când am cinstit pe cei slabi, neajutoraţi şi umiliţi, pe care nimeni nu vrea să-i vadă. Atunci L-am văzut cu adevărat pe Hristos! 7. L-am văzut când, în împrejurări cumplite, presat de-o societate neastâmpărată, în ciuda tuturor presiunilor, am ales mila faţă de om în locul dreptăţii. Atunci L-am văzut pe Dumnezeul celor slabi, Dumnezeul Cel adevărat! 8. L-am văzut în viaţa mea – şi sper să-L văd în continuare! – când am reuşit să depăşesc starea mea socială, spirituală şi umană fără să mă măsor şi să mă compar cu nimeni. Atunci dispare invidia, nebunia slavei de sine, când renunţi la toate comparaţiile care-i privează pe oameni de libertatea interioară. 9. L-am văzut real pe Domnul când am dăruit ceea ce-mi trebuia mie, nu ceea ce nu-mi mai trebuia. Când m-am rupt de un obiect ,,valoros“ pentru un suflet valoros. 10. L-am văzut real, am arătat că există Iisus Hristos, când l-am cinstit pe cel fără de cinste, dezbrăcat de cinste prin răutatea oamenilor care doresc mizerie şi în loc de cinste. Sper să merg la Dumnezeu cu aceste realităţi, dacă le voi împlini în continuare…
Nu am cutezat să-L văd sau L-am îndepărtat de mine pe Domnul Hristos adesea: 1. Ori de câte ori am rostit cuvânt neacoperit în faptă umană, morală şi spirituală. (“Cuvânt, cuvânt şi la inimă nimic!” Nu-i poţi cere altuia ce tu n-ai făcut!) 2. Când am avut comportament străin de ţinuta smerită specifică monahului, slujitorului şi conducătorului. Greu conduci dacă nu te laşi condus! 3. L-am îndepărtat de mine pe Domnul prin indiferenţa faţă de cei de departe şi cei de aproape, considerând că oamenii sunt la dispoziţia mea şi nu eu trebuie să fiu la dispoziţia oamenilor. 4. Când m-am întristat pentru calităţile sau succesele altora. 5. Prin invidie pentru starea mai bună ori biruinţele semenilor mei. 6. L-am îndepărtat pe Dumnezeu printr-o ţinută exterioară care nu era dublată de o puternică forţă interioară. 7. L-am îndepărtat pe Dumnezeu prin stăruinţa în opţiunile personale, în detrimentul celor comunitare. 8. Când i-am băgat pe fraţii mei în închisoarea judecăţilor mele personale. Aici să ne amintim ceea ce Sf. Cuvios Casian ne spune: “Sunt în fiecare zi ceea ce nu trebuie să fiu!” 9. L-am pierdut pe Hristos prin îngăduinţa omenească a greşelilor faţă de cele sfinte: faţă de Sfîntul Altar, faţă de Ţară şi faţă de popor. 10. L-am îndepărtat pe iubitul meu Părinte şi Frate şi Prieten Iisus Hristos ca om, ca smerit slujitor, ori de câte ori am dovedit neatenţie faţă de sfinţenia Altarului, faţă de mormintele străbunilor din cimitire şi faţă de semenii neputincioşi şi slabi…”.
Ceremonia din Catedrala arhiepiscopală s-a încheiat prin săvârşirea slujbei de pomenire a ierahilor înaintaşi în tronul Dunării de Jos, după care tinerii liceeni au fost invitaţi de către Chiriarh să viziteze Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine.
Dezbatere asupra rolului şi importanţei orei de religie,
cu elevii şi profesorii lor
În partea a doua a zilei, la Casa arhierească, s-a desfăşursat un colocviu intens şi constructiv, într-o atmosferă de sărbătoare şi bucurie duhovnicească, cu privire la importanţa disciplinei religie în formarea spirituală a tinerei generaţii. Pentru început, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a subliniat cele mai importante măsuri pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel le-a luat în ultima perioadă pentru îmbunătăţirea procesului educaţional de la disciplina Religie, pentru perfecţionarea metodei de predare a cadrelor didactice, pentru diversificarea materialelor didactice. S-a amintit, totodată, de înfiinţarea Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie”, precum şi de încheierea Protocolului de colaborare dintre fiecare Parohie şi şcolile de pe teritoriul acestora, conform modelului înaintate de Cancelaria Sfântului Sionod. La întâlnire au mai participat: din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Galaţi – dna inspector şcolar general, prof. Mioara Enache, respectiv dna prof. – inspector şcolar pentru management, iar din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Brăila – dna inspector şcolar general, prof. Carmen Pârlog, prof. dl. prof. Valeriu Partene – preşedintele Sindicatului pentru Învăţământ – Brăila. Dintre autorităţi au fost prezenţi: dl Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi şi dl. profesor dr. Viorel Mortu, preşedintele (interimar) al Consiliului Judeţului Brăila.
Elevii, la rândul lor, şi-au exprimat opinia cu privire la această disciplină. Iată două dintre cele mai semnificative păreri:
„Ni s-a adresat întrebarea: Vrei să faci ora de Religie? E ca şi cum ai spune: Vrei să-ţi iubeşti mama? Da, îmi iubesc credinţa ca şi proprii părinţi! Religia este ceea ce ne uneşte cu ţara, cu străbunii mei, este legătura cu strămoşii şi părinţii noştri!
Iubesc ceea ce însemn eu de-a lungul acestor veacuri, iubesc ceea ce înseamnă mama, tata, bunicii, rădăcinile mele primordiale, ceea ce mă uneşte cu pământul, cu străbunii mei, asta înseamnă religie. Religia nu înseamnă ora aceea pe care o faci la şcoală, în care deschizi un caiet şi cu un stilou şi notezi ceea ce spune profesorul, fiind poate uneori absent, te mai gândeşti la problemele tale cotidiene. Nu asta înseamnă Religia!
Religia înseamnă legătura noastră spirituală cu trecutul, cu bunicii, cu părinţii noştri, deoarece sorgintea puterii unui popor rezidă în credinţa sa. A te întreba dacă vrei sau nu să faci Religia, este o întrebare fără sens.
Da, vrem să facem Religia! Nu pentru a ne mări media, nu pentru a demonstra ceva occidentalilor sau lumii întregi, că noi suntem creştini, ci pentru a ne afirma şi a ne conştientiza identitatea. Aşa cum aţi spus şi Înaltpreasfinţia Voastră, suntem mai întâi de toate români şi creştini ortodocşi. Religia creştină este identitatea noastră! Noi nu existăm în afara acestei arii. Da, ştiinţa şi raţiunea sunt importante! Ele sunt cele care ne-au diferenţiat de primate. Ele sunt cele care ne-au marcat evoluţia de-a lungul timpului. Însă noi suntem mai mult decât atât! Suntem mai mult decât raţiune şi ştiinţă! Suntem, în primul rând, spirit. Iar lucrul acesta nu a fost afirmat numai de noi, a fost afirmat de-a lungul veacurilor de filosofi importanţi din antichitate şi din toate timpurile, începând cu Platon şi până în contemporaneitate. Într-adevăr, avem două laturi: una materială şi alta spirituală. Însă fiecare ar trebui să se ocupe cu ceea ce îi revine. Să dăm trupului ceea ce este al trupului şi spiritului ceea ce este al spiritului. Să dăm cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Domnezeu ce este al lui Dumnezeu! Deci, noi, da, vrem să facem ora de Religie pentru că vrem să ne cunoaştem pe noi înşine, pentru că noi, tinerii, încă nu cunoaştem tot ceea ce înseamnă spiritualitate.
Trebuie să fim cât mai realişti şi să ne întrebăm de ce nu este atât de mare adeziunea tinerilor la Religie şi poate de asta nu vin atât de mulţi tineri la biserică. Pentru că ei nu cunosc, pentru că ei nu au fost atraşi, nu li s-a adus la cunoştinţă într-un mod cât mai direct, pentru că dogma este, într-adevăr, dificil de pătruns. Însă dacă tinerii ar cunoaşte cu adevărat învăţătura de credinţă la nivelul lor, sau al limbajului pe care ei îl înţeleg, poate că numărul de tineri care ar veni la biserică ar fi cu mult mai mare şi cu siguranţă ar fi. Pentru că ei s-ar regăsi în ceea ce înseamnă Biserică, în ceea ce înseamnă religie, în ceea ce înseamnă credinţă. Pentru că noi asta suntem înainte de toate – creştini ortodocşi.” (Cristina Anghelache, clasa a X-a, Colegiul Naţional ,,Gh. M. Murgoci”- Brăila).
„La întrebarea: «Vreţi să faceţi Religia în şcoli?» poate nu toată lumea a ştiut să răspundă cu argumente raţionale de la bun început. Dar în inimile noastre răspunsul era, într-adevăr: «Da!». Ştiinţa noastră nu are nevoie neapărat de credinţă, dar inima noastră cere şi altceva. Inima cere ştiinţă, dar o ştiinţă mai înaltă, cere cunoştinţele noastre din adânc, ne trimite la rădăcină, la Izvorul vieţii. Avem nevoie şi de cunoştinţe, care se bazează pe raţiune, logică, experiment etc., dar există şi altfel de cunoştinţe, pe care nu le putem lua de oriunde, ci doar de la Biserică şi din bătrâni. Bătrânii au mai multe cunoştinţe dobândite prin trăire în mijlocul naturii şi în legătură cu Dumnezeu, iar Biserica ne poate oferi acea ştiinţă a vieţii, a recunoştinţei şi iubirii Mântuitorului Hristos, pe care profesorii nu au. Poate mulţi profesori sunt foarte bine pregătiţi, «şi-au făcut tema» de acasă, dar unora le lipseşte experienţa necesară… şi nu este vorba doar de profesorii de Religie. Mă gândesc la faptul că este firesc să fie aşa: orice profesor tânăr nu are de la început arta şi metoda perfectă pentru a preda, dar tind să cred că niciunul nu greşeşte cu rea intenţie. Un profesor debutant are doar cunoştinţe, nu are şi experienţa necesară; încă nu a dobândit secretul meseriei… Este şi vina noastră, a elevilor, pentru faptul că tratăm pe profesorii tineri ca pe oricine… suntem fascinaţi mai mult de profesorii cu mare experienţă, ne orientăm după cei ce au îmbinat practica de la catedră cu experienţa de viaţă a străbunilor şi bătrânilor noştri. Eu, spre exemplu, percep altfel un profesor care ştie ce vrea, ca şi pe un om bătrân care cunoaşte trecutul şi are ştiinţă profundă a vieţii. Dacă nu avem un exemplu potrivit, după cine să ne ducem? Ora de religie ne oferă mai mult decât atât, ne oferă exemple de oameni sfinţi, ne oferă pilda Mântuitorului, Care Şi-a dat viaţa pentru noi.” (Sultan Valentin, Liceul Tehnologic „Elena Caragiani” – Tecuci).
Profund impresionat de aceste mărturii ale tinerilor din cele mai reprezentative zone ale Eparhiei, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat dorinţa şi voinţa tuturor factorilor decidenţi din cadrul Bisericii şi Şcolii româneşti, pentru ca educaţia religioasă să fie una de calitate, de mare impact sufletesc asupra elevilor, ajutându-i în formare de “caractere tari”, de oameni virtuoşi, ataşaţi de valorile perene ale Bisericii şi Neamului. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian şi-a exprimat, totodată, profunda recunoştinţă faţă de fiecare profesor din unităţile de învăţământ gălăţene şi brăilene care se străduie să sădească în inimile copiilor dragostea pentru bine, frumos şi adevăr, dar mai ales sămânţa iubirii de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De asemenea, toate cadrele didactice au fost invitate să participe la concursul naţional “Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate”, lansat de către Patriarhia Română, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 5 februarie 2015, în vederea realizării de materiale didactice pentru ora de Religie.
În încheierea dezbaterii, în numele profesorilor prezenţi a fost invitat să ia cuvântul dl. Viorel Mortu, fost inspector şcolar general al judeţului Brăila şi preşedinte interimar al Consiliului Judeţului Brăila. Domnia Sa a mulţumit Chiriarhului pentru această iniţiativă, în acelaşi timp inedită şi folositoare, şi a remarcat: „La acest moment rotund şi cu adânci semnificaţii, ca la Academie, am dorinţa de a mi se oferi şansa unui discurs-răspuns. La acest moment aniversar al ÎPS Sale – 60 de ani, care are în spate o construcţie spirituală extrem de importantă şi durabilă. Şi, din ceea ce a spus astăzi, am remarcat că s-au lansat o mulţime de provocări pentru categoria noastră, a dascălilor, până departe, în viitor. Sunt bucuros şi mândru că am fost aici şi pentru că l-am reîntâlnit pe ÎPS Sa. Dacă ar fi să identific două cuvinte-cheie ale acestui moment, care rezumă o atitudine şi o filosofie a lucrării ÎPS Sale vreme de 25 de ani la Dunărea de Jos, ar fi memorie şi identitate. Nu am alte două cuvinte mai adevărate decât acestea două: memorie şi identitate!
Înaltpreasfinţitul Casian s-a adresat de multe ori copiilor, încercând să le dezvolte acest reflex, acest regres, acest «lest» al ştiinţei – memoria. Memorie, pentru că pământurile acestea dintre Brăila şi Galaţi au un trecut despre care nu ne va fi fost prea des şi prea multe aduse la cunoştinţă. În fond, modernitatea noastră aici este răspicat afirmată de 180-190 de ani, dar pe tăcute, discret şi îndârjit, cu credinţă şi în timp.
Iată provocarea de acum câteva zile privind Religia în şcoli a fost o încercare – în sensul mitologic al termenului „încercare”, prin care cineva a crezut că se joacă cu un element atât de important, cu o opţiune atât de gravă pe care elevii o pot avea. Pentru că elevii de acum sunt fiii părinţilor care au prins măcar un an de religie după Revoluţie. Unitatea Religiei nu poate fi ignorată. Şi iată, după 25 de ani de la Revoluţie, copii atât de frumoşi, aplecaţi şi ataşaţi unei atitudini. Nu-i timp de 100%! Dar peste 90% este un triumf!
Am ascultat cu foarte mare atenţie discursul celor trei copii. Reflexele profunde, freatice din discursul lor sunt reflexe de o limpezime, de o linişte, de o profunzime şi de o articulare a ideilor, astfel încât n-ar trebui să avem nicio îngrijorare. Au un «lest» al fiinţei, aşa cum corăbiile aveau acea greutate care le asigura tăierea valurilor; «lestul» fiinţei îl dau şi alte materii, dar, în primul rând, îl dă Religia. Nu există alt obiect care să dea o stabilitate mai profundă fiinţei decât Religia, ca obiect bine înţeles. Nu «tocit», nu ca o îndoctrinare, ci ca un mod înalt de a gândi şi de a fi, aşa cum foarte frumos a spus ÎPS Sa.
De asemenea, ştiinţele însumate, pot fi asemănătoare cu un ceas de aur, purtat cu fală la mâna dreaptă sau cu o busolă de aur căreia nu îi lipseşte acul. Fără un reflex moral, profund, busola aurită de la mână, fandosită şi cu fel de fel de «briz-briz»-uri, dacă nu are ac să indice Nordul, degeaba. De aceea, pentru toate aceste lucruri însumate pe care le-am ascultat, îi mulţumesc ÎPS Sale şi îi ofer ultima mea carte pe care am adăugat şi câteva cuvinte de dedicaţie:
La mulţi ani, să ne trăiţi că ne trebuiţi!”.
Pr. Gelu Aron