,,O lecţie de religie este însă o experienţă sufletească ce tinde să cuprindă şi să valorifice cu putere tot sufletul, toate dimensiunile şi funcţiile lui, într‑un chip vădit pentru toate formele activităţii sufleteşti, de la înţelegerea subtilă a înaltelor adevăruri religioase, de la vibrarea discretă sau patetică a sentimentului, până la încordarea voinţei de închinare ori de contemplare ori de milă pentru destinul oamenilor, ajungând chiar la implicarea corpului însuşi, prin atitudinea sau mişcarea pe care i‑o dictează în actul de pietate sau de îngenunchere. O lecţie de religie e un adevărat monument, poate cel mai pur, de integralism sufletesc!”
,,Lecţia de religie trebuie să fie, oricât de umil, o „schimbare la faţă“. Cea mai mare izbândă a acestei lecţii va fi atunci când asupra ei se va coborî un reflex de strălucire taborică… „Şi se schimbă la Faţă, înaintea lor, aşa încât faţa Lui străluci ca soarele, iar veşmintele lui se făcură albe ca lumina“ (Matei 17, 2). Acest exemplu al Mântuitorului e nevoie să fie îndelung meditat de educatori. Atunci le va deveni organică ideea că între ora de religie şi celelalte ore deosebirea trebuie să fie ca între haina de sărbătoare şi haina de toate zilele. La lecţiile de religie ei trebuie să se îmbrace „pe dinăuntru“, fiindcă, dacă vor avea credinţă numai cât un bob de muştar, vor spune muntelui să se mute şi el se va muta şi nimic nu le va fi cu neputinţă (Matei 17, 20).”
Selecţie după Vasile Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului,
Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, 2015