Religia noastră creştin-ortodoxă are menirea de a ne îndruma copiii pe drumul moralităţii, înţelegerii, dreptăţii şi al iubirii. Peste 90% dintre copiii din Romania au ales să participe în continuare la orele de religie. Și atunci ne întrebăm (retoric poate): la ce ne-a ajutat această încercare stupidă de a elimina ora de religie din sistemul de învăţământ românesc? Este foarte adevărat poate că nu toţi copiii doresc să studieze religia în şcoli, poate nu toţi dascălii sunt cei mai potriviţi pentru catedră, însă, toţi copiii iubesc matematica, istoria sau geografia? Toţi profesorii de Limba Română, Fizică sau Educaţie Tehnologică sunt potriviţi pentru catedra lor?
Ca părinte, pot spune că am crezut că este o glumă proastă ştirea referitoare la eliminarea religiei din sistemul de învăţământ românesc. Apoi, mi-am zis că a fost poate o decizie neinspirată asupra căreia se va reveni imediat. Am refuzat să cred ca aşa ceva poate să se întâmple într-o ţară cu adânci origini creştineşti. Și din păcate, chiar s-a întâmplat.
Educaţia în şcoală nu înseamnă doar îndoctrinarea copiilor cu un volum tot mai mare de informaţii, ci ar trebuie să fie şi un prilej prin care să înveţe să fie corecţi, drepţi, să dăruiască din puţinul pe care îl au, să-şi iubească aproapele, iar prin intermediul orei de religie copiii beneficiază de o astfel de oportunitate.
Aşa cum afirmă părintele Constantin Necula, credinţa nu este unul dintre fundamentele înscrierii copiilor la orele de religie; chiar dacă nu credem în ,,darwinism”, ne lăsăm totuşi copiii să facă ora de biologie. Trebuie însă să ne gândim ce fel de copii ne dorim să educăm în şcoli, ce vrem să punem la dispoziţia societăţii atunci când aceştia vor termina şcoala. Ca părinte, atunci când mi-am întrebat copilul dacă doreşte să participe în continuare la ora de religie, nu am primit doar un răspuns sec, ci reacţia a fost una pe măsura aşteptărilor: ,,sigur că vreau să fac religie în continuare”.
Nu cred că există copil care să nu se bucure atunci când îl descoperă pe Dumnezeu. Cu toate acestea, ora de religie nu înseamnă un context în care copiii află că sunt constrânşi şi obligaţi să meargă la biserică, să postească, să citească din Scriptură sau să facă metanii. Însă, ajutându-i să-L descopere pe Dumnezeu prin intermediul orei de religie, vor învăţa şi vor regăsi bucuria pe care o vor simţi atunci când vor face o faptă bună sau când vor ajuta un nevoiaş faţă de bucuria de a sta în faţa televizorului sau de a-şi petrece timpul cu orele în faţa calculatorului, tabletei sau telefonului tot mai inteligent. Acest context îi salvează şi îi ajută să evadeze din capcana dezorientării de moment în care copiii şi adolescenţii de astăzi alunecă tot mai uşor.
Ca părinte, atunci când îmi ştiu copilul la ora de religie, îl ştiu în siguranţă deoarece acolo este faţă în faţă cu adevărata educaţie, este locul în care toate atribuţiile umane sunt ,,activate” şi astfel copilul este asigurat în ceea ce priveşte cultura necesară de a fi cândva capabil să ofere la rândul său o educaţie dreaptă şi adevărată.
Atunci când copilul nostru are o simplă răceală, îl tratăm, mergem la medic cu el. Din păcate, în prezent suntem martori activi la îmbolnăvirea gravă a copiilor noştri. Nu este vorba însă de o îmbolnăvire a trupului, ci a minţii şi a sufletului. De aceea, trebuie să ne trezim la realitate si să încercăm să contribuim la redresarea unei greşeli care nu urmăreşte altceva decât să ne îmbolnăvească şi mai mult copiii. Ora de religie trebuie să facă parte în continuare din pachetul de discipline obligatorii predate în şcoli pentru că numai în acest fel copiii vor descoperi drumul creştinismului care ne arată calea dreptăţii, moralităţii si a corectitudinii.
Trebuie să fim mândri cu toţii pentru lecţia de religie predată de atât de mulţi profesori (peste 90%) care nu-şi au locul la o catedră: românii!
Conf. dr. Adrian Lupaşc,
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Galaţi