Ora de Religie – ora pentru suflet

IMG_0834

Menirea orei de religie este de fapt o continuitate a liturghiei de Duminică. Necesitatea studierii acestei discipline este dată de însăşi natura umană. Libertatea religioasă consfinţită de constituţie şi dublată de majoritatea creştinilor ortodocşi ai acestei ţări, impune în mod firesc studierea într-o manieră organizată a experienţei duhovniceşti lăsate de strămoşii noştri de peste 2000 ani.

Ortodoxia face parte din identitatea noastră naţională, din modul nostru de viaţă şi din modul nostru de a trăi. Dacă uităm cine şi-a adus cel mai important aport în educaţie şi cultură înseamnă să negăm trecutul nostru, iar dacă îl negăm, nu avem cum să ne construim un viitor sănătos.

Să nu uităm că martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei 4 fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache a fost făcut tocmai ca poporul român să poată beneficia de un exemplu de atitudine în ceea ce priveşte obiectivul esenţial al vieţii omului: MÂNTUIREA. Cine dintre noi are curajul să nu recunoască vitejia şi tăria de credinţă ale acestui mare om? Dacă nu suntem în stare să susţinem din toată inima şi prin toate mijloacele continuarea studierii orei de religie în şcoală atunci nu merităm să fim numiţi urmaşi ai celor asemenea lui Constantin Brâncoveanu! Dacă cu bună ştiinţă facem contrariul faptelor lui martirice, atunci trebuie să ştim că ne asumăm nu numai pierderea mântuirii noastre, dar şi a copiilor noştri, despre care afirmăm că-i iubim din toată inima… Mai întâi trebuie să învăţăm ce este iubirea de la Cel care este iubire şi apoi să luăm decizii care pot să ne ducă în această direcţie.

Haideţi să ne folosim de libertate, nu să fim folosiţi de libertate!!!

Jurist Romeo Costea, vicepreşedinte A.P.O.R. Galaţi