„Învăţ ca să fiu mai comunicativă, mai receptivă, mai sociabilă”
Pentru mine, ora de religie e mai mult decât o simplă oră de istorie, de geografie sau de alte materii propuse în orar. Sunt de părere că ora de religie este una specială care aduce beneficii tuturor elevilor şi este la fel de importantă ca şi orele materiilor primordiale, dacă nu chiar mai importantă.
Unul dintre beneficii ar fi cunoaşterea, de către elevi, a propriei religii în care trăiesc. Astfel ei află, poate, ce înseamnă creştinismul pentru părinţii lor, pentru bunicii lor sau chiar ce a însemnat pentru străbunicii lor. Mie îmi place foarte mult această oră deoarece nu este una banală în care doamna profesoară predă anumite definiţii, lecţii lungi, plictisitoare sau ne obligă să facem lucruri pe care nu ne dorim să le realizăm, ci este o oră distractivă, cu activităţi religioase interesante, în echipă sau individual, care ne ajută să comunicăm între noi, să fim mai receptivi şi mai sociabili. Aparent sunt 50 de minute pentru care, în opinia unora, elevii ar trebui să înveţe cât mai multe rugăciuni şi să ştie cât mai multe lucruri nefolositoare. Dar nu este aşa! Aici ei află lucruri utile. Este importantă această oră şi pentru că elevii sunt îndrumaţi şi nu forţaţi, sfătuiţi să facă fapte bune şi să-şi însuşească anumite calităţi. Unii preferă alte activităţi precum: teatrul, dansul, plimbările în aer liber, dar este timp liber şi pentru acestea, de exemplu weekend-ul. O oră din programul şcolar dedicat religiei nu este supărătoare. Ei nu conştientizează cât de valoroasă este această oră pentru viitorul lor, pentru formarea lor ca oameni? De ce nu pentru sănătatea lor, pentru sufletele lor? Profesorul sau preotul ce îi îndrumă la ora de religie (nu toţi ştiu) le poate oferi un ajutor, un sprijin, un sfat când au nevoie, când probleme trecătoare îi copleşesc şi se îndreaptă spre deznădejde. Şi acum îmi amintesc cu drag acea oră în clasa I în care, eu şi colegii mei am fost învăţaţi să facem semnul Sfintei Cruci, a ne închina, a chema, ori de câte ori avem trebuinţă, într-ajutorul nostru pe Dumnezeu. În zilele noastre, fără a generaliza, cred că unii copii nu vor şti să se închine fără ajutorul profesorului de religie sau al preotului dacă părinţii nu-i vor învăţa; este foarte important semnul Crucii căci el ne conferă linişte, pace în suflet, răbdare şi nu numai, dar cel mai probabil nu vor şti aceasta. Cu ajutorul orei de religie elevii vor discerne ce este bine şi ce este rău, ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă, în societate fiind inclus cu uşurinţă un om corect, calm, binevoitor, decât unul mincinos, irascibil, răuvoitor.
Ora de religie m-a ajutat foarte mult în formarea caracterului şi a personallităţii mele şi cu siguranţă va mai ajuta pe mulţi alţi elevi. Nu îmi pot imagina viaţa mea de elev fără ea,dar nici ca persoană nu ştiu cum aş fi fost! (Alina Mihăilă, Clasa a X-a B, Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu”- Brăila)
„Am luat atitudine pe internet, apoi m-am rugat pentru ora de Religie”
De ce este importantă ora de religie pentru mine? Este o provocare pentru mine, provocare pe care îmi place să o am în continuare.
O barieră împotriva elevilor, a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoaşterii sufletului nostru, asta cred că a fost lupta la care îmi pare rãu că am asistat, neputincioasă la început. Apoi m-am întrebat: ce să fac, cum să mă împotrivesc unui val puternic, care e posibil să-mi facã rãu? Am luat atitudine pe internet, dar nu mi s-a părut suficient. Şi atunci, cu acordul doamnei profesoare, citeam o rugăciune la începutul orei, pentru a-i lumina pe ceilalţi. Surprinsă am văzut că mi s-au alăturat toţi colegii, lucru la care, sincer, nu mă aşteptam!
Mie mi-a rămas în minte următoarea oră de religie: porunca iubirii şi îndemnul doamnei profesoare de a ne ajuta aproapele. Ni s-a propus să dăm dovadă de iubire şi faţă de alţii neajutoraţi din jur. Nu voi uita niciodată zâmbetele de pe faţa bătrânelor unde ne-am dus cu pachete (puţine) şi m-am gândit că fără ora de religie nu ajungeam la aceste stări de bine, de linişte şi binecuvântare cum am trăit în acea zi. Mi-am promis că mă voi întoarce cu mai multe lucruri. Mulţumesc că am putut să-mi descopăr această latură caritabilă, pe care nu ştiu cum altfel s-o fi descoperit. (Fetic Veronica, clasa a IX-a, Colegiul Naţional ,,Nicolae Bălcescu”- Brăila)
„Ora de Religie facedeciziile noastre mai drepte
şi caracterele noastre mai puternice”
În primul rând consider că, ora de religie a început să fie înţeleasă greşit pentru că oamenii din ziua de azi întâmpină prea multe greutăţi şi în momentul în care nu reuşesc să le facă faţă tuturor, cer ajutorul divin pe care nu îl primesc atât de vizibil încât să îşi dea seama că au fost ajutaţi. Astfel ajung la concluzia pripită că Domnul nostru Iisus Hristos nu există! Din punctul meu de vedere, acest lucru reprezintă cea mai mare negare a întregii noastre umanităţi! În virtutea legală, ora de religie reprezintă o altfel de înţelegere a vieţii, un drum spre o mai bună comunicare între oameni, spre un orizont mai larg de fapte bune săvârşite atât pentru respectul faţă de cei din jurul nostru, cât şi pentru respectul faţă de noi înşine. Consider că nimic nu este întâmplător pe acest pământ, pentru că, deşi unele persoane vor ca în şcoli să nu se mai predea ora de religie, înşişi copiii ajung să protesteze împotriva acestei decizii care este una incorectă şi înţeleg singuri că pentru a reuşi în viaţă este nevoie şi de o credinţă sprirituaţă nu numai bazarea pe aşa-zisul “noroc”.
În al doilea rând pot spune că ora de religie nu influenţează negativ gândirea niciunuia dintre cei care iau parte la aceasta. Totul se bazează pe comunicarea dintre cadrul didactic şi copii, fapt ce le dă acestora posibilitatea la liberă exprimare şi la conturarea unei opinii proprii asupra celor ce se întâmplă pe parcursul vieţii. Nimeni nu este obligat să facă ceva ce nu îşi doreşte sau nu simte, dar cei implicaţi ajung într-un final să conştientizeze că nu este nimic greşit în credinţă şi că aceasta le oferă o linişte interioară şi o protecţie pe care o simt în diferite momente dificile în care cred că nu mai exista nicio scăpare şi totuşi li se contemplează înaintea ochilor, salvarea sau răspunsul de care au atâta nevoie.
Ora de religie, în şcoli, ar trebui să fie obligatorie, nu opţională, întrucât copilul are nevoie şi de o bază morală referitoare la începuturile existenţei omeneşti. Percep ora de religie ca fiind o comunicare spirituală cu Dumnezeu, Care ne inspiră şi Care face deciziile noastre mai drepte şi caracterele noastre mai puternice în faţa ispitelor din toate domeniile, dezvoltând şi o gândire raţională şi mult mai profundă asupra tuturor îndatoririlor ce trebuie îndeplinite de noi ca buni creştini şi oameni din această lume.
Concluzia ar fi că cei ce sunt împotriva orei de religie nu fac bine, limitându-le copiilor posibilitatea de a asculta şi o altfel de părere asupra existenţei noastre şi expunerea la o gândire mult prea generală şi fără o prea mare încărcătură morală şi sentimentală, putând dezvolta în inimile urmatoarelor generaţii o deznădejde şi lipsă de speranţă şi încredere în sine. Este mai bine să trăim într-o comuniune cu Dumnezeu şi să fim convinşi de faptul că Acesta este în Împărăţia Sa şi ne priveşte, ocrotindu-ne. (Gorgan Valentina-Elena, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”- Brăila)
,,Calea către Dumnezeu”
Au existat dintotdeauna oameni care să pună la îndoială importanţa religiei în viaţa fiecărui individ, iar dacă problema aceasta a căpătat substanţă acum câteva secole, în ultimele decenii acest conflict între stilurile de viaţă religios şi nereligios a devenit acut. În calitate de elevă, am fost dezamăgită de lupta acerbă purtată pentru a se limita accesul tinerilor la ora de religie. Argumentele pentru care am ales să susţin predarea aceastei materii s-au referit atât la aspectul cultural-istoric, cât şi la latura dezvoltării personale.
În condiţiile în care creştinismul a avut un caracter definitoriu în dezvoltarea naţională, de la romanizare, apariţia primelor scrieri şi traduceri, înfiinţarea primelor şcoli, rezistenţa în faţa popoarelor cotropitoare de-a lungul vremii, până la rezistenţa în timpul comunismului, diminuarea importanţei religiei din viaţa tineretului devine sinonimul diminuării conştiinţei şi sentimentului naţional. În condiţiile globalizării, înfăptuirea unui astfel de fenomen ar fi mai mult decât primejdios la nivelul identităţii naţionale, întrucât dezvoltarea ţării noastre s-a realizat într-o legătură indisolubilă cu credinţa creştin-ortodoxă a neamului nostru.
Întrucât mulţi afirmă că nu e necesară religia pentru a crede în Dumnezeu, ţin să subliniez că religia nu este echivalentă cu Dumnezeu, ci aceasta constituie o cale de apropiere de El, prin principiile şi prin stilul de viaţă pe care le propune. Religia, cu principiile şi învăţăturile acesteia, este adresată oamenilor, întrucât practicarea acesteia conferă vieţii echilibru, ordine, suport moral şi pozitivism. Pe acest temei, dezvoltarea tinerilor în afara religiei înseamnă de cele mai multe ori o existenţă dezordonată, tumultoasă, solitară în esenţa ei şi dificilă pentru fiecare individ.
Cu toate că sunt conştientă că această luptă împotriva religiei va continua întotdeauna, m-am bucurat să observ numărul mare de părinţi şi elevi majori care au susţinut predarea acestei materii şi în ciuda faptului că în curând voi părăsi băncile şcolii, voi susţine predarea religiei în şcoli ca un beneficiu pentru tinerele generaţii. (Paraschiv Gabriela, clasa a XII-a, Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri”- Galaţi)
,,Cererea pentru ora de religie,
o mărturisire publică a dreptei – credinţe”
Consider că ofensiva contra orei de religie, manifestată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr 669 / 12 noiembrie 2014, nu a făcut decât să ne dea posibilitatea de a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, că suntem un popor creştin, că indiferent de încercările la care suntem supuşi ştim să ne păstrăm credinţa şi să o mărturisim cu şi mai mult curaj atunci când suntem ispitiţi.
Faptul că ni s-a cerut să completăm cereri pentru înscrierea la ora de religie consider că am semnat un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei şi a iubirii noastre faţă de Mântuitorul Hristos şi ne-am exprimat dorinţa de a creşte spiritual. Noi am respectat solicitările Curţii Constituţionale, iar acum, pentru că am demonstrat că suntem mulţi şi credincioşi aşteptăm să ni se respecte alegerea şi să se înţeleagă realitatea că nu majoritatea trebuie să se supună minorităţii.
Nimeni şi nimic nu-L va scoate pe Dumnezeu din suflete, oricâte ispite se vor abate asupra noastră. (Neagu Mădălina, clasa a XII-a F, Colegiul Naţional „Costache Negri”- Galaţi)
95% dintre elevi au ales ,,cuvintele vieţii veşnice”
Trăim o perioadă de criză spirituală. Tot mai des, societatea, bazată pe nisipul mişcător al materialismului şi al non-valorilor, încearcă înlăturarea lui Dumnezeu din viaţa oamenilor şi transformarea tinerilor într-o masă uşor de manipulat, prin scoaterea orei de religie din şcoli.
Procentul de 95% de părinţi şi copii din judeţul Galaţi care au optat pentru studierea religiei în unităţile de învăţământ constituie confirmarea faptului că tinerii au ştiut ce să aleagă, pe Hristos, Cel Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan, 14, 6). Astfel, pe lângă studierea disciplinelor care îi ajută în descifrarea tainelor lumeşti, copiii simt că e necesar să dedice timp şi sufletului, cel ce tânjeşte după Dumnezeu, după bunătatea şi iubirea Lui: „Făcutu-ne-ai căutători spre tine, Doamne, şi neliniştită este inima mea până când se va odihni întru Tine” (Fericitul Augustin).
Ora de religie este o mângâiere, un pansament sufletesc pentru inimi, un răspuns la întrebările cu care se confruntă adolescenţii. În cadrul ei, se oferă modele adevărate de urmat, sfinţii, modelul desăvârşit fiind Hristos, aşa cum, afirmă Sf. Grigorie de Nyssa: ,,Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”. Astfel, fără ora de religie şi implicit, fără credinţa creştină, apare întrebarea: ,,Ce altceva mai bun decât Hristos punem în loc?”. Răspunsul: ,,Nimic.” Cei doisprezece Apostoli, având posibilitatea de a-L urma pe Fiul Lui Dumnezeu sau nu, au zis: ,,Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan, 6, 68).
De asemenea, acest procent foarte mare dovedeşte şi faptul că tinerii împreună cu familiile lor au înţeles că Dumnezeu nu vine în contradicţie cu libertatea copiilor, ci, dimpotrivă, o împlineşte, o desăvârşeşte prin iubire, după cum ne învaţă Fericitul Augustin: ,,Iubeşte şi fă ce vrei!’’. Astfel, Dumnezeu nu constrânge pe nimeni: ,,Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). În plus, religia nu încorsetează în forme, nu presupune reguli şi tipare, ci, din contră, religia înseamnă trăire, duh, relaţia sensibilă şi tainică a omului cu Tatăl Ceresc.
Viaţa unui adolescent este ca un grafic sinusoidal, cu suişuri şi coborâşuri, „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Chiar şi atunci când greşeşte, transformând libertatea în libertinaj, tânărul nu trebuie să deznădăjduiască, ci să lupte pentru a nu pierde ţinta, pe Hristos, deoarece Dumnezeu, Care „este iubire” (I Ioan 4, 8) îl aşteaptă asemenea unui Părinte iubitor, cu braţele deschise, pentru a-i vindeca rănile sufletului.
Aşadar, ora de religie este cea care, alături de familie şi de Biserică, îi învaţă pe copii că Dumnezeu este IUBIRE şi LIBERTATE, sădind în sufeltele lor duhul dragostei de Ziditor. (Fotache Ana-Maria, clasa a XI-a F, Colegiul Naţional, „Vasile Alecsandri”- Galaţi)
,,Religia ne trezeşte conştiinţa”
Eu am crezut mereu în existenţa lui Dumnezeu, dar nu prea obişnuiam să merg la biserică, până în clasa a IX-a. Dumnezeu le aşează pe toate şi, la un moment dat în viaţă ne trezeşte la realitate, ne supune la încercări, pentru a ne demonstra că nimic nu se poate face fără credinţă şi smerenie. Cu ajutorul lui Dumnezeu am întâlnit oameni minunaţi, trimişi “să ne măture poteca spre Biserică”. Aceşti trimişi ai lui Dumnezeu mi-au arătat că viaţa nu se rezumă doar la cele materiale, sufletul omului nu este o bucată de carne pe care fac experimente doctori docenţi. Totul este, în esenţă, mult mai mult. După ce am început să merg regulat la Sfânta Biserică, am început să am întrebări. Iată că religia ne trezeşte conştiinţa! Conştiinţa este singura care nu ne lasă să ne mulţumim cu puţin, care nu ne lasă să trăim în neştire. Mult timp nu am avut o Biblie în casă. Îmi era jenă că nu deţineam şi eu această Sfântă carte, “hrisovul cel dintâi”. Când am reuşit să intru în posesia ei, încă de la prima pagină am înţeles că sunt pe drumul cel bun. Sfântul Ioan Gură de Aur (Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni, Omilia XIII) afirmă: “Lăsând la o parte ce gândeşte cutare sau cutare, toate să le cercetaţi şi să le căutaţi în Sfintele Scripturi, şi, găsind acolo adevărata bogăţie, pe aceasta să o vânăm, ca astfel să ne bucurăm şi de veşnicele bunătăţi”. Toate întrebările mele şi-au găsit răspunsul în Biblie. Această carte atât de vastă te educă şi îţi deschide mintea şi sufletul. Până în clasa a IX-a am crezut că mai am suficient timp pentru toate. Mi-am făcut planuri cum să îmi câştig existenţa, nu sufletul. Am greşit mult şi încă greşesc, dar încerc să schimb părţile negative ale firii mele. Timpul este efemer. Ce e viaţa? Un dar de la Dumnezeu prin care El îşi doreşte ca tu să îmbogăţeşti această lume terestră, să Îl iubeşti şi să oferi iubire fraţilor tăi. Pământul nu este moştenirea pe care ne-o oferă Bunul Dumnezeu, ci este un mijloc prin care noi putem dobândi adevarata moştenire, “Cerul”! Eu am învăţat că în fiecare moment din zi că trebuie să dăruieşti. Nu vă gândiţi doar la lucrurile materiale. Uneori o vorbă bună, un zâmbet, o îmbrăţişare valorează mai mult decât orice piatră scumpă. Nu sunt un om bun, aş fi ipocrită să îndrăznesc să afirm acest lucru. Îmi doresc în schimb să devin un om pe placul lui Dumnezeu. El ne lasă atâtea dovezi ale existenţei Sale, ne îndrumă paşii pe cărări atât de frumoase, dar noi uneori conştientizăm prea târziu. Viaţa aceasta este precum un test pe care ori îl promovăm, ori nu. Nu există cale de mijloc!
Oamenii din zilele noastre au uitat să mai zâmbească, au uitat să îl privească şi pe cel de lângă ei, au uitat ce e iubirea. Fără iubire nu putem exista. Iubire suntem, din iubire ne naştem şi întru iubire murim. Religia ne învaţă ce e frumosul, ce suntem, de unde venim şi încotro ne ducem la sfârşitul veacului. Religia este ,,fundaţia” pe care se clădeşte existenţa noastră. Fără religie am fi nişte animale, fără conştiinţă, fără judecată proprie. Copiii sunt viitorul. Eu, generaţia mea, cu toţii putem schimba ceva în această lume. Cineva m-a întrebat de ce doresc să rămân o persoană morală, când toţi cei din jurul meu nu mai cunosc nici sensul acestui cuvânt. Iar eu, un copil fiind, i-am răspuns că dacă eu îmi doresc să schimb ceva, trebuie să încep cu mine şi că în lupta aceasta aprigă pe care vreau să o câştig îmi este alături cel mai mare aliat, Dumnezeu. El mă va ajuta să schimb ceva. La ora de religie nu vorbim şi nu cunoaştem pe alţii ca la celelalte materii. Ora de religie este singura oră în care încercăm să ne cunoaştem pe noi cu limitele şi slăbiciunile noastre şi pe Dumnezeu care doreşte să devină temelia vieţii noastre.
O oră de religie ne menţine sufletul sănătos, aşa cum o oră de educaţie fizică ne menţine trupul sănătos. Ora de religie este “medicamentul” necesar tuturor pentru vindecarea răului, pentru descoperirea seminţei de iubire din care noi oamenii am răsărit. Haideţi, împreună să schimbăm această lume şi să lăsăm în urma noastră iubire nu ranchiună, credinţă nu deznădejde, ştiinţă nu neştiinţă! (Angela Bîtlan, clasa a XII-a D, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”-Tecuci)
,,O pledoarie pentru frumuseţe spirituală”
Personal, găsesc ora de religie interesantă şi captivantă. Aceasta reprezintă mai mult decât o simplă materie pentru mine, deoarece religia stă la baza formării moralităţii, a spiritualităţii creştine şi totodată îmbracă, cu dulceaţa specifică, dumnezeiască, sufletul ”gol” al omului aruncat zi de zi în vâltoarea vieţii lumeşti. Îmi doresc o viaţa clădită pe un fundament solid, cu principii morale, o viaţă liniştită, echilibrată, iar religia promovează întocmai aceste valori.
Totodată, prin religie se transmit tradiţiile încă din cele mai vechi timpuri. Acestea ne-au format ca neam şi ne-au făcut ceea ce suntem acum. Mi-aş dori să pot transmite copiilor mei aceste tradiţii, să le prezint obiceiuri dintre cele mai frumoase, numai astfel tradiţia va rămâne vie, iar sufletele copiilor noştri pline de căldura şi frumuseţea specifică neamului nostru.
De ce am dori să stingem sămânţa unui popor care a dat oameni atât de calzi sufleteşte, atât de bravi?
Eu vreau să îmi amintesc întotdeauna de aceste lucruri frumoase, să urmăresc evoluţia neamului şi să am grijă să nu mă abat de la drumul drept, bătătorit cu mult înaintea mea de oameni curaţi sufleteşte!
Cum Dumnezeu este modelul suprem de iubire, iar oamenii s-au strâns împrejurul Său mângâiaţi de vorbele înţelepte, de dragostea pe care o emană, dar şi de ajutorul pe care îl oferea celui aflat în nevoi, învăţăm la ora de religie că orice creştin trebuie să se comporte şi să-L aibă drept model pe Creatorul Său.
Aşadar, potrivit celor menţionate mai sus, a valorilor pe care le sădeşte, a tradiţiei pe care o promovează, ora de religie este cu siguranţă printre cele mai aşteptate, iar modul prin care îmi manifest dorinţa practicării acestui obiect este participarea activă la orele de religie, precum şi prezenţa la Olimpiada de religie şi nu în ultimul rând, prezenţa săptămânală la slujbele bisericeşti care te întăresc sufleteşte şi te scot de cele mai multe ori din abisul lăuntric pe care-l trăieşti. (Tomaida Crînganu, clasa a IX-a, Colegiul Naţional ,,Mihail Kogălniceanu”- Galaţi)
,,Apărarea orei de religie trebuie să vină din suflet”
Ortodoxia românească se confruntă, în societatea contemporană, cu o serie de probleme greu de gestionat. Dacă înainte obstacolele erau de alt ordin, astăzi situaţia capătă noi valenţe.
Este drept faptul că fiecare om este liber să se exprime în modul său propriu, însă această libertate este interpretată de unii sub alte forme, ajungându-se, astfel, o la anarhie a tuturor valorilor.
În acest mod s-a ajuns la tendinţa conform căreia religia ar trebui scoasă din şcoli – idee complet eronată, având în vedere faptul că societatea este ca un deşert care aşteaptă să îi fie potolită arşiţa sufletului cu învăţăturile moralei creştine atât de folositoare.
Oamenii duc lipsă de modele culturale, căci nicio valoare morală nu mai este crezută sau acceptată cum era altădată.
Sufletul omului, însă, are nevoie de Adevăr, iar Singurul care poate sădi credinţă în inimile noastre este Însuşi Domnul Iisus Hristos.
Studierea religiei în şcoli este, fără îndoială o necesitate căci noi, tinerele vlăstare, avem cu toţii nevoie de repere morale, de călăuzire. Prin intermediul acestei materii ne formăm ca oameni, fără să ni se prejudicieze nicio libertate.
Pentru mine, religia este o materie de suflet. Ea mi-a format anumite deprinderi morale, mi-a conturat personalitatea şi mi-a oferit stabilitate. O apăr din toată inima, căci îmi umple golurile din suflet şi mă ajută să mă regăsesc. Avem atâta nevoie de rugăciune, de apropierea aceasta cu Domnul, încât orice alt obstacol păleşte în faţa frumuseţii acestei materii – religia. (Alina-Liliana Maftei, Colegiul Naţional „Costache Negri”- Galaţi)
,,Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”
În momentul în care s-a dorit înlăturarea religiei din învăţământ, în sufletele noastre, ale elevilor, s-a înrădăcinat dorinţa de a lupta până la ultima suflare pentru a ne apăra dreptul la credinţă, dreptul de a fi cu Dumnezeu. Simţeam cum se prăbuşeşte toată încercarea mea de a fi cât mai aproape de Dumnezeu. Nu puteam accepta faptul că cineva doreşte cu înverşunare să-mi fure locul şi timpul în care eu eram lângă Cel ce îmi este Creator, acele 50 de minute în care eu aveam parte de linişte sufletescă şi eram în perfectă armonie cu tot ce îmi oferă viaţa. Decizia de a îndepărta religia din viaţa elevilor a fost ca o pedeapsă pe care nu o meritam; ni se lua un lucru de preţ, fără să fi greşit! Atunci în mintea mea răsuna în mod obsesiv un şir de întrebări cum ar fi: De ce mi se fură dreptul de a învăţa despre Dumnezeu, despre iubirea aproapelui, despre cum ar trebui să fie o viaţă traită în credinţă? Inima ar fi vrut să strige de durere şi mintea ar fi vrut să găsească răspunsuri la faptele necugetate ale celor fără credinţă ce doreau să îndepărteze religia din şcoli şi încercam din răsputeri să inventez scuze pentru ceea ce doreau să facă, doar pentru a nu-i judeca. Dar totuşi, stau şi mă întreb de ce unii oameni au vrut prin această lege să mă smulgă din braţele Celui ce îmi este Creator şi au dorit să mă pierd printre străini, străini ai credinţei şi ai Lui Dumnezeu. Încercarea lor, pentru noi, de a înlătura religia din şcoli, a fost ca şi când un străin ar încerca zadarnic să convingă un fiu să nu-şi mai iubească părintele, să uite povaţa pe care acesta i-a oferit-o. La auzul noii legi ce dorea a fi pusă în vigoare, copiii au avut reacţii de-a dreptul înduioşătoare. De exemplu, fratele meu, cu lacrimi în ochi m-a întrebat: «De ce nu îl mai vor toţi pe Dumnezeu?…». Această întrebare mi-am adresat-o şi eu şi mulţi alţi colegi de-ai mei şi încercăm în continuare să înţelegem, oare cei care sunt contra au simţit iubirea şi căldura lui Dumnezeu? Ce lucru mai frumos este pe lume, decât momentul când toţi elevii împreună cu profesorii ne împreunăm mâinile şi prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, iar noi să fim terenul unde înfloreşte Cuvântul Tatălui? Ora de Religie a fost şi va fi locul de comuniune între mine şi Dumnezeu, de aceea eu spun că “În liceu, Îl vreau pe Dumnezeu!”. Un loc bun pentru a sădi credinţa, dreptatea, cinstea, puritatea creştină este acolo unde sunt copii mulţi şi dornici de cunoaştere, locul unde va fi mereu şi Dumnezeu şi într-un cuvânt mai cunoscut: Şcoala. Mesajul nostru a fost în toată această perioadă: “Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”, mesaj cu care am ieşit în stradă în Duminica Ortodoxiei purtându-l alături de icoane ca pe un stindard al credinţei. (Ioachim Petronela, cls. a XII-a A, Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”- Tecuci)
„Ora de modele”
Consider că ora de religie are un impact major asupra modului de dezvoltare a elevilor, ca membri ai societăţii. Dumnezeu a înzestrat omul cu voinţă proprie, de acum există multe persoane care nu cred în El. Totuşi, eu cred că şi acestea ar trebui să participe la ora de religie, deoarece în cadrul acesteia nu învăţăm numai despre religia în sine, ci ne sunt prezentate şi norme de comportament necesare vieţii în societate. Această materie ne dă ca exemplu sfinţii şi modul în care şi-au trăit ei viaţa, iar noi ar trebui să le urmăm paşii măcar în ceea ce priveşte comportamentul faţă de ceilalţi oameni, dacă nu şi în ceea ce priveşte credinţa şi nevoia de mântuire.
Trăim într-o societate depravată, în care oricine ar face orice pentru a-şi atinge scopurile, fără să se gândească la impactul pe care faptele lor le au asupra celorlaţi. În opinia mea, ora de religie ar trebui să rămână obligatorie, întrucât elevii au nevoie de îndrumare pentru a face ca lumea aceasta să devină un loc mai bun. Şi cine îi poate îndruma mai bine decât Dumnezeu? (Dumachi Andreea-Ionela, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Costache Negri”- Galaţi)
Ora de Religie, pregătire pentru viaţă
Rolul orei de Religie în viaţa mea este unul foarte important, deoarece mă ajută să cresc frumos şi armonios, în Dumnezeu.
Această oră nu presupune doar transmiterea de informaţii, ci este şi un mijloc de a forma caractere şi de a le modela, mă învaţă să Îl simt pe Dumnezeu alături, în toate împrejurările vieţii.
Acest adevăr nu l-am receptat doar ca informaţie, ci l-am simţit şi trăit ca experienţă de viaţă.
Trecând prin diverse experienţe, mai mult sau mai puţin plăcute, am înţeles cât de important este să avem credinţă.
Cunoscându-mi colegii, cred că elevii de astăzi vor putea face faţă provocărilor societăţii actuale, doar ghidaţi de principiile creştine promovate în orele de religie. (Vasile Ana – Maria, clasa a VII a, Şc. Gimnaziala ,,Fănuş Neagu”- Braila)
,,Încurajază elevii să participe la Sfânta Liturghie”
Din punctul meu de vedere, în ceea ce priveşte excluderea orei de Religie din şcoli a fost oarecum năucitoare, ca un zbucium… A apărut deodată, pe neaşteptate, dar într-un fel ştiam că se va rezolva această situaţie cu totul delicată deoarece, este imposibil ca 87% din populaţia României să fie întoarsă de la Dreapta Credinţă.
Pentru mine, ora de religie reprezintă o cale de a aprofunda Învăţăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de a clădi, cu ajutorul profesorului de religie şi preotului duhovnic, scara spre mântuirea sufletului.
Pentru a susţine ora de religie, eu aş organiza o petiţie şi aş încuraja elevii să participe la Sfânta Liturghie. (Goga Teofil, clasa a X-a F, Colegiul Naţional „Costache Negri”- Galaţi)
„Mama, Ţara, Credinţa”
Voi începe prin a spune că sunt uimită într-un mod pozitiv de câtă amploare a luat “manifestul pro ora de relige”. Este un lucru minunat să vezi că totuşi această ţară, care este mai tot timpul “în calea tuturor răutăţilor” după cum spunea şi Miron Costin, nu şi-a pierdut încă speranţa şi că mai există încă o urmă de conştiinţă naţională pe care ne-au format-o odinioară străbunii noştri prin CREDINŢĂ.
De când a început toată această revoltă împotriva orei de religie am auzit sute de păreri pro, dar şi neaşteptat de multe păreri contra. Acest lucru evident că m-a întristat, dar acum se ridică întrebarea «De ce?»
«De ce?» Pentru că religia este o dogmă şi trebuie scoasă din şcoli, şi pentru că anumiţi profesori “extremişti” îi obligă pe elevi mai ales pe cei mai mici să înveţe lucruri care depăşesc cu mult vârsta lor!” Cam aşa mi s-a răspuns… Problema stă însă în felul următor: vorbesc din prisma unui viitor cadru didactic (din toamnă). Da! Într-adevăr programele şcolare sunt şi aşa destul de încărcate şi de aglomerate cu tot felul de lucruri inutile aş spune eu, şi nimeni nu îşi doreşte să “tocească” o lecţie, mai ales la ora de religie, care după părerea mea ar trebui să fie o oră interactivă şi foarte captivantă, mai ales pentru cei de la clasele mici, respectiv I-IV.
Consider însă că ora de religie nu este doar o materie în plus sau doar un 10 în plus care ridică media, ci este mai mult de atât. Un om nu poate exista fără credinţă sa aşa cum nicio ţară nu există fără credinţa sa. Religia este o amprentă, este identitatea noastră naţională, nu se poate să laşi un om “gol” şi de credinţa sa; îi poţi lua orice, dar nu îi lua credinţa, care înseamnă ,,setul” său de valori ancestrale. Pentru ce au fost prigoniţi strămoşii noştri? Pentru ce şi-au mărturisit credinţa şi au fost ucişi? Ca să ne scoată acum religia din şcoli? Nu se poate!
Trebuie să luăm în continuare atitudine pentru că, după cum spunea şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian ,,Trei lucruri sunt importante şi trei lucruri să nu le trădaţi niciodată: MAMA, ŢARA şi CREDINŢA”. (Carmen Cristina Gurău, clasa a XII-a B, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”- Brăila)
Ora de Religie, mai presus de notă
În contextual actual, subiectul “Ora de religie” a devenit o temă generală de discuţie, de la elevii de clasa pregătitoare, la bunicii lor contrariaţi sau dezinteresaţi, toţi şi-au dat măcar o dată cu părerea, mai mult sau mai puţin avizat. Însă, la finalul zilei, cel care este implicat şi se află la mijlocul tuturor acestor discuţii contradictorii este nimeni altul decât elevul.
Bineînţeles, şi elevul vede ora de religie ori ca pe o medie în plus de 10, ori ca pe o corvoadă, ori ca pe o oră în care nu raţiunea primează, ci sufletul. Suntem noi, elevii, nişte indivizi cu un intelect dezvoltat, menit să reproducă o serie de informaţii cu scopul de a obţine note cât mai mari? Permiteţi-mi să contrazic această afirmaţie care pare să definească din ce în ce mai mult sistemul de învăţământ. Aş dori să readuc în atenţia dumneavoastră, stimaţi cititori, că elevul este un om cu SUFLET şi ÎNTELIGENŢĂ. Dacă de inteligenţă se ocupă un număr considerabil de materii, de suflet cine să se ocupe? În învăţământul românesc al ultimilor 25 de ani s-a implementat un nou obiect, blamat sau lăudat, Religia. Din moment ce avem această oportunitate de a studia nu dogma, ci sufletul omului în raport cu Dumnezeu, de ce să o abandonăm?
S-a propus, de asemenea, înlocuirea Religiei cu Etica… Ei bine, eleva de 16 ani ce se află în spatele acestor cuvinte, vă spune că Etica este deja inclusă în obiectul numit ,,Educaţie Civică”, studiată în clasele a III-a – a IV-a, respectiv a VII-a –a VIII-a . În calitate de elev, îmi doresc să studiez Religia ca pe o materie la care nu mă gândesc la notă, la consecinţele întrebărilor mele, ci vreau o oră în care eu şi colegii mei să primim răspunsuri avizate, de la profesori care vin la oră cu o privire blândă şi cu sufletul şi mintea deschise valului de întrebări copleşitoare.
Dar, s-a gândit, oare, cineva ce se întâmplă cu întrebările lăsate fără răspuns? Ele se transformă în probleme nesoluţionate ale adultului de mai târziu, care tinde să devină un răzvrătit, însă nu îşi caută rezolvarea în lectură sau filosofie, ci în vicii sau în grupuri nepotrivite.
Tocmai din motivele expuse în rândurile de mai sus mă bucur că se va continua predarea orei de religie în şcolile din România şi îmi doresc ca disciplina aceasta să nu se ascundă după străvechiul dicton “Crede şi nu cerceta!”, extras din cugetările filosofului grec Celsus, în secolul al II-lea d. Hr. şi nu din Biblie.
Închei prin a mulţumi colegilor mei şi profesorilor care au ales continuarea studierii orei de religie şi îi invit să reinventeze această disciplină, sub zicala strămoşilor noştri latini: ,,Ne discere cessa! Sapere aude!”
,,E ca şi cum ne-ar întreba dacă să ne mai iubim părinţii!”
În contextul societăţii contemporane, în care se manifestă pregnant o înstrăinare de valorile perene ce au marcat evoluţia gradată a acestui neam, ne confruntăm nu doar cu probleme de ordin economic, social, politic, ci şi de ordin spiritual, iar una dintre acestea şi-a făcut simţită prezenţa recent, prin punerea sub semnul îndoielii a necesităţii orei de religie.
Personal, consider că a întreba elevul dacă mai doreşte sau nu să ia parte la ora de religie este ca şi cum l-ai întreba dacă îşi mai iubeşte părinţii. Deoarece asta înseamnă religia pentru elevul contemporan: un părinte spiritual, care-i arată calea şi-i oferă răspunsurile cuvenite atunci când raţiunea se arată a fi neputincioasă.
Văzută de mulţi sub aspect superficial, din nefericire, ora de religie atât de mult contestată, trebuie aşezată la loc de cinste, în vârful ierarhiei materiilor pentru că, spre deosebire de celelalte, ea oferă elevului învăţătura cea mai de preţ, destinată în principal sufletului şi apoi minţii. Aşa cum avem nevoie de limba română pentru a ne putea exprima corect şi coerent, aşa cum avem nevoie de istorie pentru a ne cunoaşte marele edificiu al trecutului, aşa avem nevoie de religie, pentru a ne menţine vie conştiinţa de sine şi a ne cunoaşte identitatea.
Sorgintea puterii unui popor rezidă în credinţa sa, iar poporul român este incontestabil un popor credincios. Suntem, mai întâi de toate, români şi apoi creştini-ortodocşi. Nimeni nu ne poate lua acest lucru. Este înscris în noi, în fiinţa noastră, în legătura indisolubilă dintre noi şi Dumnezeu.
Avem nevoie de religie, pentru ca ea este liantul dintre generaţii. Ea asigură continuitatea şi legătura dintre noi şi străbunii noştri. Ea este rădăcina primordială care a susţinut de veacuri întregi poporul român, devenind mai vie, mai puternică, cu fiecare obstacol şi încercare la care a fost supusă de vicisitudinile istoriei. Este un element de identitate naţională şi nimeni nu poate nega acest lucru.
Trăind într-o societate dinamică, aflată sub semnul tehnologiei şi al ştiinţei, necunoscându-şi propria esenţă, asaltaţi la tot pasul de opinii şi concepţii divergente, înstrăinaţi de valorile spirituale, primordiale, angoasaţi de o existenţă în care nu întrezăresc niciun liman, tinerii au nevoie mai mult ca oricând de această ancoră, de această mângâiere spirituală pentru a cunoaşte calea cea dreaptă şi pentru a se regăsi pe sine. Tinerii au nevoie mai mult ca niciodată de ora de religie pentru a afla cine sunt, de unde vin şi încotro se îndreaptă, pentru a se descoperi şi pentru a nu se simţi singuri în mijlocul mulţimii.
Să nu lăsăm valul uitării şi al ignoranţei să ne inunde inimile! Să nu ne fie ruşine să ne apărăm cu orice preţ identitatea şi credinţa!
Este adevărat, în ceea ce priveşte ora de religie, programa şcolară este de multe ori rigidă şi dificil de înţeles; de aceea elevii nu manifestă o adeziune totală, neînţelegând în adâncul ei învăţătura transmisă. Aici trebuie intervenit. Nu prin a scoate religia din program, ci prin a modifica structura materiei în aşa fel încât aceasta să fie înţeleasă în mod egal de către toţi elevii.
Iar religia trebuie studiată în continuare, dacă vrem să menţinem un echilibru netulburat între noi şi generaţiile care vor urma. Pentru că noaptea, în singurătatea ta, când întrebările şi frământările vor bate la uşa conştiinţei, când nu vei şti care este drumul cel drept şi calea pe care trebuie să o urmezi, nici ştiinţa, nici întreaga tehnologie de care dispui, nici prietenii nu vor putea să-ţi dea răspunsurile de care ai nevoie.
Atunci îţi vei ridica privirea şi-ţi vei înălţa gândul prin rugăciune şi vei realiza că doar aşa totul capătă un sens. (Buzenche Carmen, clasa a XII-a F, Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”- Tecuci)
,,Susţin ora de Religie!”
Referitor la subiectul studierii orei de religie în şcoală, mass-media a furnizat informaţii care atacau în mod direct Biserica noastră ca instituţie, dar şi fiinţa Bisericii. Consider că, diversele motive intentate de cei care atacă Biserica prin ora de religie sunt numai încercări ale vrăjmaşului de a-l îndepărta pe om de Creatorul său, de a-l înstrăina cu totul de Dumnezeu.
Totodată, acum este momentul cel mai prielnic de a ne face mărturisitori ai lui Dumnezeu, prin apărarea acestei „raze de Rai”, care este menită să îndulcească inima şi cunoştinţele celor care o studiază şi o predau.
Metoda pe care aş aplica-o pentru a-i îndemna pe oameni să susţină ora de religie ar consta într-o provocare. I-aş provoca pe toţi copiii care au semnat acele cereri de păstrare a orei de religie să se unească şi, împreună, să mergem în vizită la acele persoane care vor să ne priveze de acest dar şi să le spunem că noi în cunoştinţă de cauză, vrem să studiem religia. Să le aducem la cunoştinţă motivele cu care ne apărăm dreptul, atât de curat. Precum este biologia pentru trup, aşa este religia pentru suflet. Doar prin intermediul ei, noi învăţăm să ne cunoaştem sufletul şi să îl protejăm, să devenim oameni sănătoşi pentru o societate sănătoasă.
Aşadar, religia este materia care zideşte oameni puternici cu suflete puternice. Ea reprezintă o trăsătură inseparabilă a poporului român, fiind „pentru neamul nostru ca limba română, nici obligatorie, nici opţională, ci doar este” (Dan Puric). (Pelin Oana Maria, clasa a XI-a, Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu”- Galaţi)
,,Ora de Religie mă pregăteşte
pentru Sfintele Paşti”
Ora de religie mă ajută să mă pregătesc pentru Sărbătoarea de Paşti. Învierea este, cu siguranţă, una din cele mai frumoase sărbători creştine, nu numai prin ritualul religios şi miracolul sărbătorit, cât şi prin sentimentele pe care acest moment le generează. Tradiţional sau nonconformist, fiecare trece printr-o renaştere spirituală în duminica Învierii, o şansă de a fi curat şi de a simţi impulsul de a fi bun, de a-l ajuta pe aproapele nostru, de a ierta. Devenim noi înşine mici miracole sufleteşti, fiind măcar o dată pe an împăcaţi cu sine, liniştiţi de atmosfera de bine, de pace sufletească prezentă în ziua Învierii.
Dar, oare, această atmosferă nu este creată chiar de gândurile curate de iubire, de speranţă, de credinţă, pe care ni le transmitem? Omul este lumina generată de lumânarea aprinsă de Mântuitorul, căci Dumnezeu ne ajută să ne vindecăm de poverile sufleteşti adunate; nu putem fi mântuiţi decât dacă dorim acest lucru cu adevărat; nu putem să ajutăm pe apropiaţii noştri decât prin iubire. Paştele trebuie primit cu sufletul curat şi primitor.
Trebuie să lăsăm credinţa, lumina să ne străbată spiritual trupul, să lăsăm sărbătoarea să ne învăluie în speranţă şi iubire, pentru a putea renaşte, pentru a putea a fi cu adevărat fericiţi.
Unde am fi descoperit la şcoala asemenea lucruri dacă nu era ora de religie? (Tatomir Alexandru, clasa a IX-A, Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu”- Brăila).