În data de 20 decembrie slujitorii şi credincioşii de la Dunărea de Jos îl prăznuiesc în chip cu totul special pe Sfântul Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei între anii 68-107 martirizat la Roma în timpul împăratului Traian, mai ales datorită faptului că în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei se află o părticică din sfintele sale moaşte.
După o veche tradiţie, Sfântul Ignatie este pruncul luat în braţe de Mântuitorul Hristos şi arătat drept exemplu: „Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 2-3).
Pornind de la această tradiţie, în eparhie s-a iniţiat un program special, destinat tuturor copiilor şi elevilor, prin care aceştia să-l cunoască mai bine pe Sfântul Ignatie, spre a-i urma modelul de credinţă şi vieţuire creştină.
În acest context, în data de 19 decembrie, ultima zi de şcoală din anul 2014, în bisericile din eparhie s-a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au împărtăşit elevii participanţi la programul „Hristos împărtăşit copiilor”, precum şi alţi elevi şi copii din şcolile şi grădiniţele de pe teritoriul parohiilor.
La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa a 300 de preşcolari, elevi şi tineri liceeni de la şcolile gălăţene, participanţi la proiectul naţional „Hristos împărtăşit copiilor“, dar şi în prezenţa a altor credincioşi. Tinerii, însoţiţi de profesorii lor de religie şi de alte cadre didactice au participat activ la Sfânta Liturghie, oferind răspunsurile liturgice la strană, iar la momentul chinonicului, împărţiţi în cete de colindători, au prezentat un concert de colinde tradiţionale.
Grupurile de elevi care au colindat în Catedrală au fost: Grupul catehetic de la parohia Lieşti (25 copii); Liceul Tehnologic ,,Simion Mehedinţi” (15 copii); Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, Galaţi (30 copii); Liceul Tehnologic ,,Costache Conachi”, Pechea (5 copii); Colegiul Economic „V. Madgearu”, Galaţi (23 copii); Şcoala Gimnazială „Elena Doamna”, comuna Cuza Vodă (10 copii); Şcoala Gimnazială nr. 1 Băleni (11 copii); Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Pufan”, Galaţi (10 copii); Şcoala Gimnazială nr. 1 Nămoloasa (15 copii); Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia”, Galaţi (10 copii); Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate (8 copii); Liceul tehnologic „Tudor Vladimirescu”, Tudor Vladimirescu (7 copii); Colegiul Naţional „Costache Negri”, Galaţi (10 copii); Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Galaţi (20 copii); Şcoala „Mihail Sadoveanu”, Galaţi (10 copii); Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Galaţi (10 copii); Şcoala Gimnazială nr. 40, Galaţi (10 copii); Şcoala Gimnazială nr. 17, Galaţi (5 copii).
Mulţi dintre copiii şi elevii prezenţi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine şi au primit mici daruri, constând din iconiţe cu Naşterea Domnului, cărţi de rugăciune, revista eparhială „Călăuză ortodoxă“ şi dulciuri.
Pr. Daniel Zlate
Inspector pentru catehizarea tineretului