În cadrul sărbătorilor dedicate consacrării Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, un loc cu totul special l-a ocupat sfinţirea Capelei. În fostul Palat episcopal, de-a lungul deceniilor, capela avea un loc, o menire duhovnicească şi o funcţionalitate liturgică bine precizate. Noua ipostază a clădirii, cea de muzeu, a presupus şi menţinerea acestei bisericuţe interioare.
Cu binecuvântarea şi prin osârdia ÎPS Arhiepiscop Casian, paraclisul istoricei reşedinţe a episcopilor Dunării de Jos a căpătat însă o frumuseţe cu totul aparte. Tavanul drept a fost boltit şi întregul spaţiu interior a fost înveşmântat cu o pictură bizantină de mare rafinament, realizată de maestrul Ion Moldoveanu şi echipa sa de zugravi, într-o concepţie iconografică ce respectă erminia, dar care corespunde şi spaţiului redus din capelă. Pe bolta altarului tronează Maica Domnului – „Platytera”, în faţa sa, spre apus, fiind zugrăvită fresca ce reprezintă Întâmpinarea Domnului. Pe arcul altarului, în sobor stau Sfinţii Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Atanasie al III-lea al Constantinopolului. Sus, pe arcada de răsărit a capelei sunt reprezentaţi, în medalioane, sfinţii ierarhi străromâni şi români: Niceta de Remesiana, Teofil, Alexandru, Gherontie şi Bretanion ai Tomisului, Calinic de la Cernica, Maxim al Ţării Româneşti, Timotei al Tomisului, Grigorie Dascălul, Iachint de Vicina şi Nifon al Constantinopolului. Pe stâlpii care leagă altarul de naos sunt zugrăviţi Sfântul Arhidiacon Ştefan – pe partea de nord şi Sfântul Arhidiacon Laurenţiu – pe partea de sud.
Pe bolta naosului se regăsesc patru medalioane, dinspre est spre vest: Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfânta Treime, Maica Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul. Pe partea de miazăzi a bolţii naosului, dinspre est spre vest sunt înfăţişate câteva scene din viaţa Mântuitorului: Naşterea şi Botezul Lui, „Hristos citind în sinagogă” şi Hristos „binecuvântând cele cinci pâini”; pe partea de miazănoapte se află frescele reprezentând Pogorârea la iad, Schimbarea la Faţă, „Sfântul Apostol Andrei încreştinând poporul român” şi Izvorul Tămăduirii. Pe partea dinspre apus, deasupra „Însemnării” şi a tablourilor votive a fost pictată scena Adormirii Maicii Domnului.
În naos, pe peretele de sud sunt zugrăviţi Sfinţii Gheorghe, Emilian de la Durostorum, Dasie, Inochentie, Pantelimon, Antonie cel Mare, Sava cel Sfinţit, Vasile de la Poiana Mărului, Rafail de la Bursucani şi Paisie de la Neamţ; pe peretele dinspre nord se află pictaţi Sfinţii Dimitrie, Constantin şi Elena, Filofteea, Tatiana, Parascheva şi Teodora. Pe peretele dinspre apus al naosului sunt zugrăvite tablourile votive ale ctitorilor, dinspre stânga spre dreapta, astfel: episcopul Partenie Clinceni – fondatorul şi primul ctitor al clădirii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Arhiepiscop Casian – cel care a rectitorit, din temelii, acest aşezământ şi cuviosul episcop Chesarie – cel căruia i-a fost răpit, pe nedrept, Palatul, în 1963.
Mobilierul capelei a fost lucrat, cu multă migală, în atelierul mănăstirii Vladimireşti, iar pardoseala s-a făcut din marmură de Carrara, element care dă multă nobleţe spaţiului interior. Prin grija ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, capela a fost înzestrată cu odoare liturgice din argint (Sfintele Vase, Sfânta Evanghelie, candele), pentru buna slujire în acest sfânt locaş. Astfel înnoită, capela istoricului Palat episcopal de la Galaţi se ridică la demnitatea ierarhilor Dunării de Jos, întrecând în frumuseţe şi eleganţă, ipostaza sa iniţială.
După aceste lucrări de înfrumuseţare, împodobire şi dotare cu toate cele trebuincioase, capela aştepta hlamida de har a Duhului Sfânt. Aceasta a fost aşezată pe „umerii” acestei delicate construcţii, văzută duhovniceşte ca o mireasă, prin rugăciunile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi ale Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, însoţiţi de ierarhi ai Sfântului Sinod – ÎPS Arhiepiscop Ciprian al Buzăului şi Vrancei, PS Episcop Lucian al Caransebeşului, PS Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor, PS Visarion al Tulcii şi PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor – în ziua de 27 noiembrie 2014. Această dată memorabilă a rămas întipărită în istoria Dunării de Jos prin consemnarea evenimentului şi aşezarea semnăturilor tuturor celor prezenţi, Preafericitul Părinte Patriarh, ÎPS Arhiepiscop Casian, ierarhii prezenţi, oficialităţi, pe „Documentul de sfinţire”, redactat în şapte exemplare, dintre care unul a fost introdus în piciorul Sfintei Mese. Documentul consemnează faptul că, în acest context, la solicitarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rânduit ca ocrotitori cereşti ai capelei pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, alături de hramul ei istoric, „Întâmpinarea Domnului”.
Programul a început la ora 900, cu înveşmântarea ierarhilor. Slujba a decurs după rânduiala bisericească a târnosirii, sub protia Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. La momentele cuvenite, Preafericirea Sa şi-a plecat genunchii, întru rugăciune, invocând harul Preasfântului Duh asupra altarului şi a locaşului în care se vor săvârşi, de acum înainte, sfintele slujbe. Emoţionant a fost momentul aşezării, în pântecele Sfintei Mese, a cutiuţei originale, cu moaşte, aşezată de episcopul Partenie la momentul sfinţirii din 8 septembrie 1901, păstrată cu scumpătate de ierarhii Dunării de Jos după pierderea Palatului şi reaşezată acum, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la locul său, în interiorul jertfelnicului, întru cinstirea „Sfinţilor Mucenici” care „bine s-au nevoit” şi întru „veşnica pomenire a ctitorilor sfântului locaşului acestuia”.
În cuvântul său de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh, adresându-se celor prezenţi, a spus: ,,Sfinţirea unei biserici este un prilej de mare bucurie pentru că în timpul slujbei se dăruiesc daruri duhovniceşti cereşti multe şi darurile acestea sunt darurile Harului Preasfintei Treimi. De aceea, către sfârşitul slujbei de sfinţire se spune: «Această Biserică Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a luminat-o, a înnoit-o şi a sfinţit sufletele noastre». Prin aceasta se arată că, deşi biserica este făcută de oameni, totuşi cântarea zice că Preasfânta Treime a zidit-o, a întărit-o şi a înnoit, a luminat şi a sfinţit sufletele noastre. Ce înseamnă aceasta? Două lucruri: în primul rând că până astăzi Biserica a fost darul oamenilor către Hristos, Capul Bisericii, şi dar către Sfânta Treime. Acum, prin sfinţire, biserica aceasta devine casa Preasfintei Treimi şi darul Preasfintei Treimi către noi, oamenii. Noi am oferit aici cărămidă, ciment, materie pentru pictură, culori, mobilier, lucruri pământeşti, materiale, şi primim în schimb daruri cereşti, netrecătoare, eterne. Şi primim ceea ce s-a spus în cele trei Evanghelii care se citesc de obicei. Se primeşte darul iertării păcatelor; numai Biserica poate dărui, prin lucrarea Duhului Sfânt revărsat peste Apostoli şi transmis şi urmaşilor lor, iertarea păcatelor. Într-un stat, şeful statului poate da o graţiere, eliberarea de pedeapsă din penintenciar, dar iertarea păcatelor nu o poate da decât numai Dumnezeu, prin slujitorii Bisericii. A zis Domnul Hristos, după Înviere: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Ce înseamnă ,,a ţine”? Înseamnă a nu dezlega păcatele, a opri pe cineva de la Botez şi de la Sfânta Împărtaşanie pentru că nu este bine pregătit, aşa cum ne spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, în secolul al V-lea. Deci, darul cel mare pe care îl primim noi, în biserica aceasta, ,,casa” Preasfintei Treimi este mai întâi iertarea păcatelor. Fără iertare de păcate, fără reconcilierea noastră cu Dumnezeu, cu Biserica, cu semenii şi cu noi înşine nu putem intra în Împărăţia Cerurilor. Iertarea păcatelor este condiţie prealabilă pentru a intra în Împărăţia Cerurilor, aşa cum ne spune Cartea Apocalipsei: ,,Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor”. Şi Sfântul Apostol Pavel spune că oamenii păcătoşi nu pot intra în Împărăţia Cerurilor şi atunci e necesară iertarea păcatelor ca să nu ducem cu noi păcatele în Împărăţia Cerurilor, pentru că nu vor intra în Împărăţia Cerurilor cei care nu au păcatele iertate.
Al doilea dar mare ceresc este arvuna fericirii veşnice. La sfârşitul celei de-a doua Evanghelii care se citeşte în timpul sfinţirii bisericii se spune: ,,Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc”, adică îl traduc în practică, în faptele din fiecare zi. Aceştia sunt oamenii fericiţi, cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi fac fapte bune. Deci secretul fericirii este legătura noastră cu Dumnezeu, izvorul fericirii veşnice, nu al fericirii trecătoare, momentane. Izvorul fericirii veşnice este Dumnezeu Preasfânta Treime, comuniunea eternă de iubire a Preasfintei Treimi. Deci noi, când prin rugăciune ascultăm cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie, din sfintele slujbe, din scrierile sfinţilor şi îl punem în practică suntem oameni fericiţi. Şi locul în care ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi ne sfinţim prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi prin rugăciune este biserica. De aceea biserica a fost numită „laborator al Învierii” de către Sfântul Maxim Mărturisitorul, în secolul al VII-lea, şi „antecamera Împărăţiei Cerurilor”, de către Sfântul Nicolae Cabasila, în secolul al XIV-lea. Deci, avem aici începutul învierii sufletului din moartea păcatului şi pregătirea pentru învierea trupului. La A Doua Venire a Mântuitorului Iisus Hristos, la Învierea cea de obşte, toate se pregătesc aici ca într-o arvună, într-o anticipare şi darul acesta ceresc, al arvunei fericirii veşnice se dăruieşte aici, se primeşte aici în biserica sfinţită.
Şi, în al treilea rând, spune Evanghelia a treia după Ioan: ,,Eu sunt Păstorul cel Bun…oile Mele Mă cunosc pe Mine şi vin după Mine şi Eu le voi da viaţă veşnică”. Aici, în biserică se primeşte arvuna, pregustarea – în germană aceasta se numeşte “Forghezman” – deci pregustarea Împărăţiei Cerurilor, a vieţii veşnice se dăruieşte în biserică. De unde ştim? Auzim când primim Trupul lui Hristos: vă „împărtăşiţi… şi din Izvorul cel fără de moarte gustaţi”. Deci arvuna vieţii veşnice este dată de Sfânta Euharistie. Iată daruri cereşti, pe care nu le găsim în nicio altă instituţie din lumea aceasta. Acestea sunt darurile casei Preasfintei Treimi: iertarea păcatelor, arvuna fericirii veşnice şi arvuna sau începutul vieţii veşnice. De aceea în biserică se întâlnesc toate generaţiile: când facem Proscomidia, pregătirea pentru Sfânta Liturghie, nu ne pomenim doar pe noi înşine şi pe prieteni sau locuitorii dintr-o comună sau dintr-un oraş, ci pomenim Biserica lui Hristos din toate timpurile şi din toate locurile, începând cu proorocii, apostolii, mărturisitorii, martirii, cuvioşii, ierarhii şi cu toţi credincioşii care au adormit în Domnul şi în nădejdea Învierii şi a vieţii celei de veci. Deci pomenim Biserica din toate timpurile, diacronic, de-a lungul veacului şi din toate locurile, nu numai din oraşul nostru sau din ţara noastră, ci sfinţii din toate locurile, din toate părţile pământului unde a fost mărturisit Hristos. De aceea Biserica este locul de întâlnire al oamenilor dintr-o localitate, dar şi al sfinţilor din toate timpurile şi din toate locurile şi ea continuă peste veacuri.
Noi astăzi am sfinţit o biserică într-un edificiu care a fost sfinţit în 8 septembrie 1901, de către vrednicul de pomenire episcop Partenie Cliceni al Dunării de Jos. Şi acel episcop s-a gândit că era nevoie de un paraclis, dar iată el a fost pictat, acum, potrivit picturii bizantine, ortodoxe, care înseamnă cerul pe pământ. O biserică ortodoxă ne arată că sfinţii din ceruri nu sunt departe, ci sunt aproape de noi. Chiar dacă în Biserică intră un singur om, el nu se roagă singur, ci se roagă cu toţi sfinţii din ceruri care sunt reprezentaţi şi care nu sunt reprezentaţi, este cu toţi creştinii din toate timpurile, din toate locurile. Deci Biserica adună popoarele, adună generaţiile, adună diferite profesiuni, diferite persoane de ranguri diferite. În Biserică avem sfinţi ţărani, avem sfinţi împăraţi – Constantin si Elena, avem sfinţi cuvioşi, avem sfinţi civili, avem sfinţi militari, de toate profesiunile, de toate vârstele, de toate neamurile. Aceasta este taina cea mare a Bisericii!
De ce este necesar un paraclis într-un sediu administrativ? Pentru că este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, de inspiraţie, de luminare, atunci când rezolvăm problemele. Dacă administraţia bisericească este secularizată, şi gândirea noastră este secularizată; nu mai gândim bisericeşte, ci lumeşte şi avem nevoie de Duhul lui Hristos în administraţie, în toată lucrarea, şi acesta se primeşte prin rugăciune, într-un loc liniştit, cum este un paraclis. Acum fostul palat, nu mai este Palat episcopal; reşedinţa e în altă parte. Atunci la ce foloseşte acest paraclis? Foloseşte celor care lucrează în muzeu, să vină să se roage şi, mai ales, aici e foarte important, încât am zice că orice muzeu mare trebuie să aibă paraclis, ca să fie pomeniţi donatorii, cei care au făcut obiectele respective, ca dar Bisericii. Când cineva a făcut ca dar o Evanghelie, un potir, o carte de cult, nu le-a făcut cu gândul ca să stea într-un muzeu, ci ca să fie pomenit într-o biserică. Acum, după o vreme s-au făcut aceste muzee, dar să nu uităm persoanele care au adus la biserică, în dar, diferite cărţi, obiecte, veşminte şi aşa mai departe. Şi atunci, sâmbăta, la pomenirea morţilor, trebuie să facem aici cât mai des pomenirea donatorilor, miluitorilor, ctitorilor care au ajutat Biserica, oferind daruri, şi, prin aceasta, noi arătăm recunoştinţă. Ziceam uneori că, la români, recunoştinţa, fiind “floare rară”, trebuie cultivată mai des. Deci, iată un mod de a cultiva recunoştinţa pentru ajutorul lui Dumnezeu, dar şi pentru persoanele prin care Dumnezeu a lucrat şi lucrează în Biserică.
În încheiere trebuie să spunem că cei care au contribuit la zidirea, înnoire, dotarea unei biserici, au devenit mâinile Preasfintei Treimi. Şi spune aceasta Biserica: «Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre». Cum a zidit Sfânta Treime Biserica? Prin mâinile credincioşilor harnici şi darnici, ale clerului şi credincioşilor mireni. Aceasta ne arată că suntem Trupul Tainic al lui Hristos, pentru că avem gândirea lui Hristos în minte, iubirea lui Hristos în inimă, şi atunci mâinile noastre scot la lumină ceea ce gândeşti, ceea ce simţi, şi lucrează lucrarea sfântă de zidire, de împodobire a bisericilor.
Felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care ne-a oferit azi dimineaţă un amplu istoric al acestui edificiu, care ne-a permis să cunoaştem pe ctitorii şi binefăcătorii lui, de la începuturi şi până astăzi.”
Răspunzând Patriarhului României, ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a subliniat semnificaţia momentului pentru istoria Eparhiei noastre: ,,Nu ne rămâne Preafericirea Voastră decât ca împreună cu Înaltpreasfinţitul şi cu Preasfinţiţii Părinţi, cu autorităţile civile şi militare şi cu preacuvioşii părinţi şi cuviosul cin monahal, cu personalităţile culturale prezente, să vă întoarcem, cu recunoştinţă, cuvânt de mulţumire pentru că aţi adus aici, la Galaţi, pe cel ce a instaurat, cum aţi spus aseară şi cum a arătat marele Iorga, în Ţara Românească, o monarhie în sensul de perfecţiune ierarhică a frumuseţii, a culturii, o monarhie culturală. Aţi sfinţit, aşa cum era firesc, cel mai important spaţiu: spaţiul care a redevenit sacru, această capelă unde au revenit, în această latură a clădirii, Sfinţii Martiri, Sfântul Constantin Brâncoveanu, pentru că exact în partea cealaltă a palatului, pe care o vom vizita, erau camerele acordate de către ierarhii Dunării de Jos, suveranilor – ctitori împreună cu episcopii Partenie şi Pimen, regii României Carol I, şi Ferdinand. La o sută de ani de la mutarea la Domnul, ctitorul multor clădiri culturale din zona noastră, la Galaţi şi Brăila, Regele Carol I va primi Muzeul Brăilei ca ocrotire patronală. Aici ne bucurăm că este un ocrotitor sfânt, Sfântul Constantin Brâncoveanul care uneşte totodată grija pentru suflet, grija pentru ,,chivotul sufletului”, bisericile, dar şi grija pentru cultivarea minţii omeneşti, pentru cultură, şi aici este casa culturii creştine, muzeul, care are la bază istoria creştină din perioada apostolică, şi mai precis din secolul al III-lea, pentru că în municipiu avem ruinele cetăţii romane, ultima din partea de Răsărit, cetatea Bărboşi, cetatea dacilor unde au venit romanii. Şi aici este inventarul cu obiectele de înmormântare de la primul mormânt cunoscut pe teritoriul României cu un nume extrem de semnificativ – Innocens, ,,cel nepătat”, ,,cel nevinovat”. Toate acestea, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, se vor vedea astăzi, la deschiderea Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos, nu numai pentru Dunărea de Jos, ci pentru ţara şi pentru toţi vizitatorii zonei, care a fost şi rămâne europeană. Restaurarea s-a făcut cu multe eforturi locale, dar şi cu contribuţii substanţiale de la Uniunea Europeană, prin proiectul nostru agreat de Regiunea Doi Sud-Est de dezvoltare, prin contribuţia Guvernului României, cu sprijinul Centrului Eparhial şi al mai multor ctitori al acestui lăcaş de credinţă, de cultură şi de istorie.”
La final, Preafericitul Părinte Patriarh a oferit, pentru acest paraclis, câteva daruri menite a susţine slujirea liturgică aici: o icoană a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în care se află încastrată o părticică din moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, o Sfântă Evanghelie şi alte cărţi de cult, imprimate la tipografia Patriarhiei Române şi o cruce de binecuvântare, realizată în atelierele Patriarhiei
Un moment special l-a constituit şi oferirea, de către Preafericitul Părinte Patriarh, la solicitarea ÎPS Arhiepiscop Casian, a unor distincţii bisericeşti, unor slujitori care s-au evidenţiat printr-o lucrare deosebită de-a lungul anilor, în Eparhia Dunării de Jos şi, în chip particular, pentru pregătirile ce s-au făcut, de către Sfânta noastră Arhiepiscopie, în vederea consacrării Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Astfel, pc pr. ing. Horaţiu Moldovan a primit „Crucea Patriarhală”, pc. pr. Gelu Aron şi subsemnatul – ordinul „Sfinţii Brâncoveni”, pentru clerici şi dl. Ilie Cosmin, directorul Muzeului – ordinul „Sfinţii Brâncoveni”, pentru mireni.
La ieşirea din capelă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut o scurtă întrevedere cu 20 de tineri eminenţi de la diverse colegii gălăţene şi brăilene şi de la mai multe Facultăţi din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, evidenţiaţi prin premii şi medalii cucerite la concursuri internaţionale. Preafericirea Sa i-a felicitat pe tineri, i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri duhovniceşti: cărţi, broşuri şi iconiţe.
Pr. dr. Lucian Petroaia, Vicar administrativ