Dacă în timpul vieţii sale Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu nu a reuşit să ajungă în toate ţinuturile locuite de români, totuşi, prin sacrificiul suprem şi prin identitatea culturală imprimată neamului românesc, a reuşit ca, după trecerea sa la cele veşnice, să reprezinte un reper al credinţei şi al dragostei de neam şi de ţară în toate locurile unde trăiesc români. Dragostea şi recunoştinţa creştinilor de la Dunărea de Jos faţă de Sfinţii Brâncoveni s-a materializat şi prin ridicarea a două biserici în cinstea lor, iar două mănăstiri cu o bogată istorie creştinească au primit, pe lângă hramurile istorice, şi ocrotirea Sfinţilor Brâncoveni. În fiecare din cele două judeţe ale eparhiei se află câte o biserică şi o mănăstire închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveanu.
Sfânta Mănăstire Măxineni
Se află la confluenţa râurilor Siret şi Buzău, la o distanţă de 10 km de municipiul Brăila. Prima menţiune documentară a mănăstirii datează din data de 2 septembrie 1637, fiind ridicată pe temelia altei biserici, mai vechi, din lemn. Mănăstirea a fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab al Ţării Româneşti. Încă de la început mănăstirea a jucat un important rol spiritual şi duhovnicesc, dar şi unul militar şi politic, fapt ce a atras asupra sa numeroase distrugeri din partea oştilor străine. Domnitorii munteni au dorit în mod constant întărirea materială a mănăstirii, fiind demn de menţionat sprijinul domnitorilor români şi fanarioţi ai Ţării Româneşti din secolele XVII- XVIII. Sfântul Constantin Brâncoveanu, spre exemplu, începând din anul 1708, întăreşte drepturile anuale ale mănăstirii asupra tuturor averilor funciare. Tot în acelaşi an acesta intervine pe lângă domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, pentru ca să permită egumenului acestei mănăstiri să taie cotul Siretului pentru a nu lăsa „acea sfântă mănăstire să se prăpădească, fiind cu multă cheltuială”. În contextul poziţiei de avanpost, a vremurilor tulburi şi a repetatelor inundaţii, spre mijlocul secolului XVIII mănăstirea decade până la întreruperea vieţii monahale. Un moment cu urmări nu prea fericite în istoria acestei mănăstiri a fost închinarea ei de către Grigorie II Ghica, în anul 1750, ca metoc al Spitalului Sfântul Pantelimon. Lipsa grijii reale pentru lăcaş (administrarea ei era făcută de către Egumenul Mănăstirii Sfântul Ioan din Focşani) a condus la accentuarea decăderii ei. Au urmat apoi cutremurele din 1802, 1838 şi 1856 care au transformat-o într-o ruină. După anul 1864, biserica a funcţionat ca lăcaş de cult pentru sătenii din Măxineni până în anul 1877. În timpul luptelor primului război mondial, în 1917, biserica este complet distrusă, rămânând în părăsire şi uitare vreme de mai bine de şapte decenii. După anul 1990, mănăstirea este reînfiinţată, din iniţiativa ÎnaltpreasfinţituluiPărinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos şi prin strădania arhimadritului Simeon Ovezea. La 24 iunie 2004, Chiriarhul Dunării de Jos a sfinţit noua biserică a mănăstirii şi a binecuvântat noile corpuri de chilii. Tot acum a primit, alături de hramul istoric Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, ca ocrotitor şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Din 2007, cu ajutorul unor fonduri primite de la Ministerul Culturii şi Cultelor şi de la Consiliul Judeţean Brăila, pe ruinele vechii biserici voievodale, a început procesul de restaurare şi reconstruire a vechii ctitorii a lui Matei Basarab. La 30 mai 2013, a avut loc întrunirea Comisiei de recepţie din cadrul Direcţiei Tehnice şi Restaurare Monumente Istorice a Ministerului Culturii. Lucrările de la biserică au fost finalizate, iar în prezent se lucrează la refacerea vechii incinte mănăstireşti şi la ridicarea, pe temeliile existente, a stăreţiei originale. Lucrările se vor finaliza în august 2015, moment în care Mănăstirea Măxineni va recăpăta imaginea de odinioară.
Sfânta Mănăstire Cârlomăneşti
Se află la 40 de km NE de Tecuci într-un cadru natural deosebit de pitoresc. Mănăstirea este un punct de interes religios şi istoric reaşezat, de curând, pe harta spirituală a Eparhiei Dunării de Jos. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din 5 aprilie 1445 atunci când este menţionat locul numit, astăzi, „fântâna popii”, în pădurea lui Baluş unde se afla un schit al lui Ciunca Stan cu „prisacă şi fântână”. Secolele XVI si XVII ne aduc numeroase documente care atestă dezvoltarea economică şi spirituală a mănăstirii. Viaţa spirituală a fost îmbogăţită prin cuprinderea mănăstirii în curentul de renaştere a monahismului moldav datorat Sfântului Paisie Velicicovski de la Neamţ, ai cărui ucenici au deschis, în toate mănăstirile, ateliere de caligrafi, copişti, traducători, miniaturişti, şi lucrători în aur şi argint.
Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Mănăstirea Cârlomăneşti avea aproape 400 de monahi. În 1809 este menţionată ca metoc al Episcopiei Romanului. Mai târziu, turcii şi eteriştii o vor distruge, biserica şi chiliile din lemn vor fi arse, mulţi călugări vor fi ucişi iar alţii vor fugi la mănăstirile nemţene de unde nu se vor mai întoarce. Călugării care au venit nu au mai ridicat mănăstirea pe acelaşi loc, ci aproape 1 km de satul Cârlomăneşti şi au ridicat biserica din cărămidă pentru a nu mai fi arsă. Biserica a fost sfinţită în anul 1824 de protopopul de Bârlad, Constantin Cocu, delegat al episcopului de Roman.
Viaţa monahală a continuat la Cârlomăneşti până după al doilea război mondial când, la 15 august 1957, biserica mănăstirii a fost trăsnită de un fulger pe o ploaie puternică. Tot ceea ce era din lemn a ars: uşi, geamuri, icoane, rămânând din biserică doar ceea ce se poate vedea astăzi. Au mai fost salvate câteva icoane care au fost duse la biserica „Sfântul Dumitru” din sat. Viaţa monahală se reia în anul 1997, când chiriarhul Dunării de Jos hotărăşte reînfiinţarea mănăstirii. Prin eforturile Centrului Eparhial şi ale Protoieriei Tecuci, s-a ridicat un paraclis, sfinţit în anul 2004, cu hramul Sfinţii Martiri Brâncoveni, şi un corp de chilii. În prezent se reface vechea biserică mănăstirească, în stilul arhitectural original al acesteia.
Capela militară ,,Sfinţii Brâncoveni” din Brăila
Piatra de temelie a actualei capele a fost pusă în anul 1997 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a sfântului locaş s-au finalizat în 2007. Capela a fost sfinţită în ziua de 31 mai 2007 de Chiriarhul Dunării de Jos în prezenţa unui impresionant sobor de preoţi militari din garnizoanele de pe întreg cuprinsul ţării. Cu ajutorul Lui Dumnezeu şi prin jertfelnicia slujitorilor sub Drapel, inspirată de jertfa supremă a ocrotitorilor spirituali, Sfinţii Martiri Brâncoveni, s-a ridicat această frumoasă capelă militară pentru veşnica pomenire a tuturor celor care slujesc ţara şi credinţa strămoşească.
Biserica ,,Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Galaţi
Aşezată la marginea oraşului, în cartierul Ţiglina III, Biserica Sfinţii Martiri Brâncoveni a fost ridicată pe parcursul a zece ani (1999-2009). În prezent se lucrează la finisaje interioare şi exterioare şi dotarea cu cele necesare slujirii. În data de 10 iunie 2000 Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a sfinţit locul pentru viitoarea biserică. Arhitectura este una în stil ştefanian, la turle şi la acoperiş, iar faţada este în stil brâncovenesc având semicercuri la întâlnirea superioară a coloanelor de la intrare în biserică. La 15 august 2009, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat Altarul noii biserici în vederea începerii săvârşirii tuturor slujbelor religioase.
În 2014 s-au realizat lucrări de finisaj la faţada bisericii şi s-a montat piatră la ancadramentele icoanelor de pe frontispiciul bisericii. S-a confecţionat un frumos baldachin în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi s-au achiziţionat mai multe icoane pentru biserică. Preoţii slujitori, împreună cu credincioşii parohiei, trudesc pentru ducerea la bun sfârşit a lucrărilor la locaşul de închinare pentru ca acesta să fie îmbrăcat cu harul dumnezeisc al sfinţirii, la vremea rânduită de Dumnezeu.
Toate aceste biserici închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni reprezintă o mărturie a dragostei şi recunoştinţei clerului şi credincioşilor de la Dunărea de Jos, pentru sacrificiul şi jertfa lor pentru neam, ţară şi credinţa strămoşească.
Pr. Mihai Roşu, Protoiereu de Nicoreşti