În ziua de 15 august, când întreaga Biserică Ortodoxă cinsteşte Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Vladimireşti din centrul judeţului Galaţi şi-a serbat hramul.
Cu acest prilej, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa monahiilor mănăstirii, a pelerinilor şi a credincioşilor din parohiile învecinate.
Acestora li s-au adăugat şi români care lucrează peste hotare, veniţi acasă, alături de cei dragi.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Dunării de Jos a vorbit pelerinilor prezenţi despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aşa după cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale Bisericii.
După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au fost invitaţi, după tradiţie, la agapa creştinească, pregătită cu grijă de maici, în trapeza mănăstirii. La final a fost săvârşit parastasul pentru ctitori.
* * *
Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de pelerinaj şi hrană sufletească, atât pentru cei care îi cunosc istoricul, cât şi pentru cei care îl află atunci când ajung aici, ca vizitatori. Mănăstire de maici cu sobor numeros (aproape 200), în prezent se situează pe locul trei în ţară ca număr de vieţuitoare, după mănăstirile Agapia şi Văratec, dar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte.
Biserica mare – construită în formă de cruce, conform tradiţiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de biserica mare este situat paraclisul (biserica mică), iar la sud micul altar de vară.
Poarta de la intrarea pe domeniul mănăstirii este tipic maramureşeană şi a fost lucrată în 1992. De aici porneşte drumul spre livadă, vie şi iaz. Intrarea în incintă se face pe o alee străjuită de tei, trecând pe sub clopotniţă. De o parte şi de alta se află stăreţia şi căminul preoţesc.
Muzeul deţine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. În stăreţia mănăstirii se păstrează opt potire de argint masiv din cele 12 găsite în faţa sfintei proscomidii în biserica mare (ascunse de o persoană necunoscută, la închiderea mănăstirii). Tot aici se găsesc icoane de mare valoare.
Mănăstirea Vladimireşti deţine ateliere de pictură, sculptură de rame şi mobilier bisericesc, de înrămat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale şi covoare.