Premiul I
Crezul este o scurtă şi limpede mărturisire de credinţă creştină. Un adevărat creştin simte nevoia să cunoască şi, totodată, să mărturisească învăţătura de credinţă.
Cât timp a fost pe pământ, Mântuitorul Iisus Hristos a pro-povăduit credinţa oamenilor. După Înălţarea Sa la Cer, Sfinţii Apostoli, sub harul Duhului Sfânt şi-au însuşit-o, apoi au răspândit-o în întreaga lume. În decursul timpului s-a simţit nevoia ca învăţătura Domnului Nostru Iisus Hristos să se păstreze pentru ca nimic să nu se piardă din ceea ce ne-a lăsat El. Apariţia ereticilor a făcut ca învăţătura de credinţă să fie apărată. Unul dintre eretici a fost Arie, care a dat amploare ereziei ce combătea egalitatea Fiului lui Dumnezeu cu Dumnezeu – Tatăl. Mai mult, el afirma că a fost un timp când Fiul nu a existat, că Iisus Hristos este doar o creatură, că este imperfect şi chiar capabil de a păcătui. Aceste greşite învăţături au dus la convocarea Primului Sinod Ecumenic care a avut loc la Niceea în anul 325. Aici Sfinţii Părinţi au formulat primele 7 articole din Crez şi au statornicit învăţătura despre Fiul lui Dumnezeu întrupat, «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat», combătând astfel ereziile lui Arie. Printre Sfinţii Părinţi veniţi din toată lumea creştină se afla şi Sfântul Ierarh Nicolae.
Apariţia unei noi erezii, care a început să pună în discuţie dumnezeirea Sfântului Duh şi egalitatea lui cu Tatăl şi cu Fiul, a dus la convocarea celui de al doilea Sinod Ecumenic. Acesta a avut loc la Constantinopol în anul 381, pentru a formula dreapta învăţătură despre Sfântul Duh, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică. De aceea Simbolul credinţei se mai numeşte şi Simbolul niceo – constantinopolitan. Creştinii îl rostesc la Sfânta Liturghie, în rugăciunile personale şi ori de câte ori simt nevoia. Învăţătura Bisericii desprinsă din Crez afirmă că Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în Persoane : Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, adică Sfânta Treime.
Cum soarele şi lumina ajută florile şi întreaga natură să se hrănească de la Cel ce este Hrănitorul tuturor, tot aşa Crezul, ca mărturisire de credinţă, se constituie într-o reală hrană duhovnicească. Ajută mintea şi inima să înţeleagă voia şi lucrarea lui Dumnezeu. De aceea este bine să nu treacă o zi fără a rosti Crezul din toată inima plină de credinţă, şi la orice necaz şi supărare, dar şi la bucurii. Astfel, Dumnezeu ne va fi alături, luminând calea sufletului, spre mântuire.
Sorina Maria Cocei,
clasa a VIII-a A,
Parohia Hanu-Conachi