Personal sunt convins că în ziua de 12 iulie 1994, Adunarea Electorală de la Bucureşti a confirmat, printr-o inspiraţie miraculoasă, alegerea spirituală, tainică şi anticipată, din inimile credincioşilor pe care PS Casian le-a cucerit duhovniceşte, în cei patru ani cât a fost arhiereu-vicar al acestei episcopii.
Preasfinţia Sa a împlinit, în tot acest timp, cu zel, testamentul Domnului Iisus Hristos care a poruncit Sfinţilor Apostoli: ,,Mergând, dar, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…” (Matei 28, 19).
Întreaga eparhie este martoră la râvna neobosită cu care PS Casian a împlinit această poruncă a Domnului, asemănându-se, în râvna pe care a depus-o, cu grija pentru Biserică a Sfântului Apostol Pavel, al cărui îndemn solemn l-a avut, sunt convins, permanent în inima sa: ,,Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care El a câştigat-o cu Scump Sângele Său!” (Fapte 20, 28).
Prin această lucrare şi propovăduire ,,cu timp şi fără timp”, PS Casian a pătruns în inimile credincioşilor din întreaga eparhie care, aşa cum am arătat, l-au ales tainic şi mai demult în inima lor, apreciindu-l vrednic şi dorind sincer să rămână pentru totdeauna în tronul de episcop al acestor meleaguri, în care credinţa creştină a pătruns încă de la naşterea poporului român.
Pr. Boris Dumănescu
La 15 iulie, Brăila, şi împreună cu ea jumătate din Sf. Episcopie a Dunării de Jos, au trăit momente de adâncă bucurie sufletească, atunci când, după datina străbună, au întâmpinat pe episcopul ales al locului, PS Dr. Casian Crăciun, una dintre personalităţile Bisericii Ortodoxe Române, una dintre marile noastre nădejdi pentru viitor. (…)
Cu sfântă emoţie, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos s-a adresat credincioşilor, evocând momentele luminoase ale începuturilor eparhiei sub Melchisedec Ştefănescu, în urmă cu aproape 130 de ani. Cu binecunoscutu-i har, cu puterea cuvântului ce vine din Duhul Sfânt, episcopul nădejdii noastre de renaştere spirituală şi morală ne-a purtat pe firul istoriei mult pătimitei episcopii întemeiată în zilele celui ce avea să rămână în conştiinţa noastră drept ,,Domnul Unirii” – Alexandru Ioan Cuza.
Prof. univ. dr. Ionel Cândea
Alegerea episcopului dela Dunărea de Jos s-a petrecut într-o seară de iulie, cu ploaie sănătoasă şi îmbucurătoare, într-un palat căruia nu aveai cum să-i bănuieşti dimensiunile, de vreme ce, întocmai ca în povestea fără sfârşit a lui Ende, părea mult mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară. Mai mare prin volumele organizate româneşte, prin rostuirea imaginilor şi lucrurilor, ca într-un eseu de arhitectură despre sufletul neamului nostru.
Împrejurarea în care s-a adunat Sfântul Sinod era importantă mai ales pentru oamenii de la Dunăre. Alegerea de păstor pentru turma noastră pestriţă, într-un loc în care ar fi trebuit să fie nu margine, ci poate centru de ţară, a avut conotaţii grave. Cel care trebuia să urce în tronul episcopal de la Dunărea de Jos urma să preia moştenirea unor mari prelaţi şi martiri ai neamului, de la Melchisedec Ştefănescu la Antim Nica. Această numire nu se putea face asemeni celei care desemnează un prefect, un preşedinte sau un primar de aşezare românească. Şi nici nu s-a făcut astfel, ci altfel! Electorii au fost invitaţi să reflecteze la înaintaşi, la Dunărea de Jos, la nevoile şi tulburările acestui loc, bântuit din veac, de duşmani ai românilor, ai Bisericii şi ai binelui.
Radu Macovei