Luna lui cuptor a anului 1994 a înscris în istoria Eparhiei Dunării de Jos o pagină nouă. La 12 iulie, Colegiul Electoral Bisericesc, convocat la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, a stabilit că majoritatea voturilor pentru scaunul de Episcop titular al Episcopiei Dunării de Jos a fost întrunită de Preasfinţitul Arhiereu Vicar Casian Gălăţeanul al Eparhiei Dunării de Jos. „Ne-am bucurat că Biserica Ortodoxă Română stă din nou pe picioarele ei sănătoase…” – scria atunci ziaristul Radu Macovei, directorul ziarului local „Viaţa liberă”, prezent la eveniment. La 14 iulie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a validat această alegere.
„La 15 iulie (consemna de la Brăila prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului de Istorie în „Călăuză ortodoxă”), Brăila şi, împreună cu ea, jumătate din Sf. Episcopie a Dunării de Jos au trăit momente de adâncă bucurie sufletească, atunci când, după datina străbună, au întâmpinat pe episcopul ales al locului, P.S. dr. Casian Crăciun, una din personalităţile Bisericii Ortodoxe Române, una dintre marile noastre nădejdi de viitor”. Îl primeau în cetatea Brăilei prefectul Ilie Lascu, comandantul Corpului de armată, gen. maior Eugen Bădălan, viceprimarul Gh. Dima şi mulţi preoţi, întâmpinându-l în catedrala „Sf. Petru şi Pavel”.
„Nici gălăţenii nu s-au lăsat mai prejos şi la limita dintre judeţe, care providenţial este la marginea oraşului Galaţi, aşteptau protoiereul, membri ai Consiliului Eparhial, şi nu în ultimul rând, presa. La catedrală aşteptau preoţii celor două eparhii, Buzău şi Galaţi, aflaţi la cursurile de metodologie şi de perfecţionare pastorală, fiind prezenţi şi doi dintre profesorii universitari ai Preasfinţitului Casian: Pr. Prof. Nicolae Necula şi Pr. Prof. Şt. Alexe, care împreună cu credincioşii i-au urat Preasfinţitului Casian păstorire îndelungată.”
La 19 iulie 1994, cu mijlocirea Sfântului Sinod, prin Decretul Prezidenţial nr. 149, Preasfinţitul Episcop Casian Crăciun al Dunării de Jos a fost recunoscut oficial în această nouă funcţie.
Şi tot în luna iulie a mai fost o zi de neuitat: a 24-a, zi în care Catedrala episcopală din Galaţi, cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” (acum şi „Sf. Ap. Andrei”) a fost arhiplină pentru rarul eveniment care se desfăşura: festivitatea instalării în funcţie a noului Episcop al Dunării de Jos, Preasfinţitul Dr. Casian Crăciun.
Dar cine ştia atunci concret cine este Preasfinţitul dr. Casian Crăciun, cel care, în mâinile sale tinere primea misiunea sacră a păstoririi turmei de credincioşi de la Dunărea de Jos? Caracterizarea făcută de Preafericitul Patriarh Teoctist, acum de veşnică pomenire, în Gramata patriarhală ce s-a rostit în catedrală cu acest prilej este pe deplin edificatoare:
„Preasfinţitul Arhiereu Vicar Casian Crăciun s-a arătat vrednic în această chemare prin alegerea şi îmbrăţişarea cinului monahal la vatra de trăire duhovnicească de la Mănăstirea Ciolanu, jud. Buzău, prin mărturisirea şi trăirea credinţei noastre strămoşeşti, prin pregătirea teologică dobândită în Seminarul Teologic din Buzău şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, prin studii de doctorat şi cercetare liturgică în ţară şi peste hotare la Facultatea de Teologie catolică a Universităţii din Strasbourg – Franţa, unde a dobândit titlul de Doctor în teologie, pe care l-a echivalat apoi la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, prin vocaţia sa pentru slujirea Sfântului Altar în ţară şi în mijlocul românilor ortodocşi din afară, prin statornicia cu care a slujit Biserica în funcţiile care i s-au rânduit ca profesor la Seminarul Teologic din Buzău, ca duhovnic al Institutului Teologic Universitar din Sibiu, ca inspector patriarhal de învăţământ în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, timp în care a fost şi preot slujitor la Mănăstirea Antim din capitală, iar din anul 1990, prin slujirea în treapta arhieriei, pe tărâm misionar, pastoral, cultural, social, caritativ şi administrativ, ca Arhiereu Vicar la Episcopia Dunării de Jos, prin competenţa şi devotamentul cu care a reprezentat Patriarhia Română ca trimis la diferite întruniri, simpozioane şi conferinţe ecumenice, dând întru toate dovadă de aleasă pregătire teologică şi de bun chivernisitor al treburilor administrative încredinţate, arătând întotdeauna ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de rânduielile canonice ale Sfintei noastre Biserici”.
Tot în revista eparhială s-a făcut atunci „O succintă biografie spirituală a Episcopului nostru”, în care se arăta importanţa strădaniei sale misionare cu tinerii, oriunde i-a întâlnit. Şi această vocaţie, de a vorbi, de a explica tinerilor, dar nu numai lor, şi de a mărturisi continuu cuvântul lui Dumnezeu a dobândit-o în bună parte de la dascălul său de suflet, Mitropolitul Antonie Plămădeală, trecut între timp la Domnul, precum şi de la şcoala duhovnicească a Părintelui Sofian din Mănăstirea Antim, unde, împreună cu Mitropolitul Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Orodoxe Române, asculta cu evlavie cuvintele ziditoare de suflet. În general l-au preocupat asociaţiile de tineret în Biserică, cele din ţară sau din străinătate. Studenţii greci şi cei din Occident i-au fost pildă pentru zelul cu care activau în cadrul Bisericii. Întâlnirile ecumenice, cu tineri ortodocşi, catolici, protestanţi, până în 1989, l-au format în a înţelege el însuşi modul cum percep ei relaţia cu Dumnezeu, convingându-l însă că relaţiile interconfesionale trebuie întreţinute numai după o bună cunoaştere a propriei credinţe.
O altă activitate meritorie a ierarhului nostru a fost şi reactivarea Societăţii Femeilor Ortodoxe Române, menită a asigura apostolatul femeii creştine după modelul Maicii Domnului. De asemenea, a fost preocupat de revenirea monahismului românesc la vechea lui albie, într-o perioadă când reaşezarea lui în lavrele tradiţionale necesita acomodare, răbdare şi, mai ales, dreaptă – credinţă. Şi, într-adevăr, prin jertfa şi rugăciunile ierarhului, de la nicio vatră monahală în 1990, astăzi îşi desfăşoară activitatea şi viaţa spirituală nu mai puţin de 12 mănăstiri, în Arhiepiscopia noastră.
Şi adevărat este că: „ierarhul Dunării de Jos are o foarte scurtă biografie personală. Biografia sa autentică se ascunde în viaţa Bisericii noastre Ortodoxe, care dogmatic şi sacramental se identifică cu viaţa lui Hristos, a Sfinţilor Părinţi şi a credincioşilor. Biografia completă a unui episcop, în duhul sănătos ortodox, este imaginea, impulsul şi străduinţele pastorale printre preoţi, cu credincioşii, în Biserică.”
Pe bună dreptate, ziarul local „Viaţa liberă” consemna evenimentul întronizării Episcopului titular în cei mai elogioşi termeni:
„Galaţiul s-a constituit din nou într-o adevărată capitală a Ortodoxiei. Toată floarea Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Prea Fericitul Părinte Teoctist, alături de ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Petru, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, alţi înalţi prelaţi, cu toţii au ţinut neapărat să fie martorii unei mari sărbători de suflet şi de credinţă a gălăţenilor şi brăilenilor”. Alături de autorităţile locale, au mai fost prezenţi la eveniment: ministrul de externe Teodor Meleşcanu, ministrul justiţiei Iosif Gavril Chiusbaian, secretarul de stat Cristian Ionescu şi consilierul prezidenţial Mişu Negriţoiu.
„De trei ori cei prezenţi au confirmat vrednicia tânărului Episcop. Abia după cel de al treilea „Vrednic este!”, PS. Casian a cutezat a privi în ochii Prea Fericitului şi împreună şi-au îndreptat privirile spre bunul Dumnezeu”, îşi transcria observaţiile în articolul său, ziaristul Claudiu Brânzan.
O altă personalitate de la Dunărea de Jos, preotul iconom stavrofor Boris Dumănescu, acum şi el de vrednică pomenire, îi adresa felicitări şi urări de bine noului episcop, în paginile revistei eparhiale: „Ca unul ce am slujit smerit această Sfântă Episcopie timp de 48 de ani, asistând la trei înscăunări de ierarhi şi la trei de arhierei-vicari, rog pe Prea Sfinţitul Episcop Casian să primească sincere felicitări pentru alegerea providenţială ce a obţinut-o, cât şi pentru solemnul act al înscăunării, făcându-i totodată urarea de succese strălucite în sacra misiune de ierarh, păstorind cu înţelepciune această eparhie, asemenea înaintaşilor săi, în duhul autentic al Ortodoxiei, al iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Întru mulţi ani fericiţi!”.
Se cuvine să consemnăm aici cuvântul rostit de PS Casian în Sala Sinodală, la alegerea sa ca Episcop al Dunării de Jos, şi care l-a însoţit ca un crez de-a lungul anilor, până astăzi:
„Nu voi avea de făcut făgăduinţe şi promisiuni pentru o lucrare care este firească, în spirit de continuitate, dar şi în spirit de absolută simfonie cu lucrarea întregii Biserici Ortodoxe Române.”
Şi, într-adevăr, nu este nevoie de promisiuni, când este vorba de o datorie sacră! Dumnezeu a hotărât atunci o alegere, care s-a dovedit mai apoi a fi proniatoare, căci a schimbat şi a înnoit cu totul viaţa spirituală în acest binecuvântat colţ de ţară. „Două judeţe, în istoria lor mereu concurente – Galaţi şi Brăila – care nu întotdeauna s-au acceptat şi iubit, prin acest eveniment au devenit, cum era şi firesc, una”, – scria atunci un reporter al revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă”.
Pentru a înţelege evoluţia eparhiei în aceşti 20 de ani, ar trebui să privim comparativ statisticile. Ele sunt elocvente pentru a consemna numărul crescut al şcolilor teologice, al bisericilor, al recuperării patrimoniului. Dar cât priveşte urcuşul duhovnicesc al credincioşilor de la Dunărea de Jos, acesta nu se poate cuantifica. El este transformarea interioară pe care o simte fiecare şi care se reflectă, mai mult sau mai puţin, în activitatea socială şi familială.
Dacă în 1994 existau 5 protopopiate, acum sunt 8. Erau 289 parohii cu 76 filiale, acum sunt 421 parohii cu 21 filiale şi 27 de capele în unităţi bugetare. Acum 20 de ani erau 6 mănăstiri, acum sunt 13 şi un schit. Erau 359 locaşuri de cult, din care 288 biserici parohiale, acum sunt 527, cu 457 biserici; erau trei biserici de cimitir, acum sunt 12 biserici mănăstireşti şi 12 paraclise.
Numărul slujitorilor a crescut de asemenea, de la 299 la 482.
Activităţile social-filantropice, care până în 1990 nu se puteau înfăptui în instituţii bisericeşti, doar discret, astăzi se desfăşoară în cadrul parohiilor din eparhie în două aşezăminte eparhiale, unul la Galaţi – „Sf. Vasile cel Mare” şi unul la Brăila – „Sf. Pantelimon” de la Lacu Sărat; 5 cabinete medicale, 2 grădiniţe eparhiale, 26 de cantine sociale, 4 centre de zi multifuncţionale care oferă servicii sociale pentru vârstnici sau pentru copii, 2 centre de formare şi numeroase programe de gen aflate în derulare.
Învăţământul religios a cunoscut un adevărat reviriment. Acum predau în şcoli preoţi şi 288 mireni. A fost instituită bursa academică „Arhiepiscopul Casian”, care timp de 10 ani neîntrerupt a oferit tinerilor studenţi merituoşi, care au o situaţie materială precară, o susţinere academică lunară, sursa fiind salariul de profesor universitar al ierarhului Dunării de Jos.
Nu trebuie uitat efortul Chiriarhului nostru la aducerea, an de an, la Galaţi şi Brăila, a moaştelor de sfinţi cu mare cinstire în Ortodoxie, pentru a le oferi credincioşilor spre închinare, atât în pelerinajele de la Catedrală, cât şi în spitale, unde bolnavii au nevoie de ajutor şi binecuvântare.
Din păcate, societatea, în general, nu numai la noi, tinde spre un consumism exagerat şi spre secularizare treptată, în care valorile spirituale sunt desconsiderate. Cu toate acestea, nu putem ignora – nimeni şi niciodată nu va putea! – că cea mai mare realizare a Episcopului, acum Arhiepiscopului Dunării de Jos este apropierea mirenilor de Biserică, faptul că a reuşit, prin carismă, prin cuvânt, prin faptă, să „pescuiască” spre Hristos oameni din diferite categorii sociale. A atras lângă el persoane de decizie, autorităţi, personalităţi, oameni politici din toate partidele – pentru că nu Biserica îşi alege crecincioşii, ci credincioşii aleg Biserica – oameni cu stare care au devenit mari filantropi în numele lui Hristos. Trebuie recunoscut şi faptul că a reuşit, împreună cu ei – altfel nici nu s-ar fi putut – să construiască atâtea biserici şi aşezăminte cultural-sociale care astăzi funcţionează, aşa cum spunea ÎPS Sa la început: firesc, de la sine. Sunt, am putea spune, oaze de normalitate într-o societate bulversată de ispitele modernităţii.
Violeta Ionescu