În Duminica a VI-a după Înviere, oraşul Însurăţei din judeţul Brăila s-a aflat în zi de aleasă sărbătoare, întrucât credincioşii de aici au participat la resfinţirea bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Biserica nou sfinţită este locaşul de cult reprezentativ al oraşului Însurăţei şi, totodată, unul din centrele protopopeşti ale judeţului Brăila.
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos însoţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxembourgului şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei şi Europei de Nord, în prezenţa credincioşilor din parohie şi a autorităţilor locale. La evenimentul liturgic şi misionar, deopotrivă, au asistat şi rev. prof. h.c. Manfred Wagner, precum şi delegaţia germană sosită la Galaţi, cu prilejul lansării proiectului intitulat „Galaţi 2020“. După tradiţie, creştinii prezenţi au putut trece prin Sfântul Altar pentru a se închina, pentru a săruta Sfânta Evanghelie şi pentru a primi arhiereasca binecuvântare a ierarhului locului.
Pagini de istorie locală
Prima menţiune documentară despre localitatea Însurăţei datează din anul 1829, numită pe atunci „Muşeteanca Mare“. Satul făcea parte din moşia Viziru ce aparţinea boierului Gheorghe Ipsilante. În anul 1882, localitatea Însurăţei a devenit comună cu administraţie proprie.
Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ s-a construit între anii 1890-1892, prin contribuţia credincioşilor care au răspuns chemării preotului Vasile Trifulescu, primul slujitor al comunităţii.
Vrednicul de pomenire episcop Partenie Clinceni al Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire, în ziua de Buna Vestire a anului 1895.
Datorită faptului că biserica a fost construită fără o temelie solidă, a suferit frecvent avarii din cauza terenului nisipos şi a cutremurelor. Această realitate a impus efectuarea, începând cu anul 2004, a unor ample intervenţii de consolidare a fundaţiei şi a zidurilor, de tencuire la interior şi exterior, precum şi de reconstruire a acoperişului.
Între anii 2009-2013, biserica a fost pictată din nou, în tehnica ,,fresco”, de către pictorul Constantin Duval, iar catapeteasma a fost înlocuită în totalitate.
De asemenea, în curtea bisericii a fost construit un Centru socio-cultural ce cuprinde biblioteca, arhiva şi cancelaria parohială, casa praznicală, capela mortuară şi clopotniţa.
Bucuria sfinţirii
Cei doi ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi din parohie şi nu numai.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul de copii şi tineri ai Centrului pentru tineret de la parohia Viziru de Jos.
Emoţionat, dar bucuros deopotrivă, pc pr. protoiereu Dumitru Constantin, parohul comunităţii a mărturisit: „Vremurile potrivnice credinţei, prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română şi ofensiva neo-păgânismului ce loveşte mintea şi inima creştinilor ortodocşi au produs o îngrijorătoare îndepărtare şi uitare a credinţei strămoşeşti, realitate ce se putea citi în trista imagine a sfintelor locaşuri şi cimitire după 1989.
Dacă foarte multe sfinte locaşuri din Arhiepiscopia noastră au fost readuse la frumuseţea şi bunăcuviinţa pe care trebuie să le aibă un locaş dumnezeiesc, până în 2003, când am fost numit cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian la Parohia Însurăţei I, biserica parohială cu hramul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» nu primise nici o îngrijire, totul dovedind o nepăsătoare părăsire.
Am înţeles că prioritatea pastorală în această parohie este restaurarea sfântului lăcaş şi, fără să am bani în cont, am început lucrări ample şi îndrăzneţe din dragoste pentru Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, crezând cu nădejde că El va împlini cele de lipsă ale noastre.
Pe de o parte, au fost 10 ani pe care i-am simţit ca pe un Decalog, în care am primit puterea poruncilor dumnezeieşti privind măsurile şi întocmirile şi înfrumuseţările «Cortului Mărturiei» credinţei şi râvnei noastre, iar pe de altă parte, cei 10 ani au fost ca o «pribegie prin pustiu», până am ajuns la momentul sfinţirii pe care l-am trăit ca pe o intrare a noastră în «pământul făgăduinţei».
Împreună cu credincioşii parohiei am trăit timpul sfinţirii cu sfântă emoţie duhovnicească, având sentimentul că ostenelile noastre au primit o prea mare răsplătire.
Mulţumim Chiriarhului nostru, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, pentru dragostea şi grija cu care ne-a călăuzit pe tot timpul lucrărilor, dar mai ales pentru înălţătoarea liturghisire, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, moment ce va rămâne păstrat în adâncul inimilor noastre, ale tuturor celor prezenţi.”
La momentul liturgic cuvenit, mai mulţi copii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, după care, la finele Sfintei Liturghii, Chiriarhul Dunării de Jos a acordat o serie de diplome care au evidenţiat atât contribuţia autorităţilor locale, cât şi jertfelnicia credincioşilor, care au dorit să înfrumuseţeze locaşul de cult.
Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătindu-se atât pentru credincioşii participanţi, cât şi pentru persoanele bolnave, nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.
Până la miezul nopţii au trecut prin Sfântul altar sute de creştini care au dat mărturie de «bună mireasmă duhovnicească» ce umpluse Sfântul locaş, fiind pătrunşi de duh de pace şi de bucurie şi dorinţă de rugăciune. Sfânta Masă, înmiresmată de Sfântul şi Marele Mir şi învăluită în prezenţa tainică a Sfinţilor Mucenici din Cherson, a dăruit tuturor celor ce au sărutat-o arvună de viaţă duhovnicească, mărturisită prin lacrimile de bucurie şi cuvintele emoţionante din care redăm:
● „E foarte multă frumuseţe, slujba este înălţătoare, e altfel… Iar în biserică parcă-i simţi pe sfinţi!” (Ionica Samur).
● „Simt că este adevărată tema sacrificiului femeii din Legenda Meşterului Manole, căci în cele trei biserici restaurate de părintele este şi o bună parte din viaţa şi din sufletul meu, ca o taină de puţini cunoscută a slujirii soţiei preotului fără de care lucrarea acestuia ar fi mult mai plină de osteneală”. (Presbitera Daniela Dumitru)
● „Propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos trebuie să aibă suport şi în frumuseţea lăcaşului de cult, pentru că se poate asocia frumuseţea adevărului propovăduit cu frumuseţea adevărului trăit de sfinţi”. (Prof. de Religie Adina Radu)
● „Am fost mereu alături de părintele, am avut încredere în destoinicia lui de a duce lucrul la bun sfârşit.” (Primar Ion Gheorghe)
● „Vin la biserică din copilărie şi am fost lângă părintele paroh în tot timpul acesta cât au fost lucrări. Am simţit că Dumnezeu îl iubeşte mult, pentru că l-a ajutat la toate.” (Cornel Neacşu)
● „Este extraordinar, nu-mi amintesc de când nu am mai plâns şi simt şi bucurie în acelaşi timp.” (Ţica Drăgan)
● „Când mi-amintesc cum era biserica şi cum e acum, parcă nu-mi vine să cred… Nici nouă nu avea cum să fie aşa de frumoasă; e o minunăţie de biserică!” (Camelia Popa)
● „Deşi sunt bătrână de acum, e prima oară când intru în Sfântul Altar şi parcă-mi înfioară inima.” (Petrica Anghel)