Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian

IPS Casian

LITURGICE

28 mai – săvârşeşte, la Parohia „Înălţarea Domnului” din municipiul Galaţi, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

29 mai Înălţarea Domnului – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog Mihail Bănuc, iar întru preot pe c. diac. Mihai Cosmin Chijăr pe seama Parohiei Poşta Berheci, Protopopiatul Nicoreşti, jud. Galaţi; conduce procesiunea organizată cu ocazia Zilei Eroilor şi săvârşeşte slujba de pomenire a acestora la Cimitirul  „Eternitatea” din municipiul Galaţi; conduce procesiunea organizată cu ocazia Zilei Eroilor şi săvârşeşte slujba de pomenire a acestora la Cimitirul  „Sfinţii Împăraţi” din municipiul Brăila.

1 iunie – săvârşeşte, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei şi Europei Centrale şi de Nord, slujba de resfinţire a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Însurăţei, jud. Brăila, urmată de Sfânta Liturghie.

7 iunieMoşii de vară – săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, urmată de slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţei Sale, dna Rada Crăciun.

8 iuniePogorârea Sfântului Duh – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba specială a Vecerniei Praznicului Preasfintei Treimi; hirotoneşte întru diacon pe tănărul teolog Vasile Valentin Naltabar, iar întru preot pe c. diac. Mihail Bănuc pe seama Parohiei Ţepeş Vodă, Protopopiatul Făurei, jud. Brăila.

9 iunieSfânta Treime – săvârşeşte, la altarul din pădure al Mănăstirii Buciumeni, judeţul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură către tinerii liceeni din întreaga Eparhie, participanţi la pelerinajul la acest aşezământ monahal împreună cu profesorii însoţitori.

10 iunie – participă, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii, urmată de Te-Deum cu prilejul constituirii noii Adunări Eparhiale, pentru mandatul 2014-2018, în prezenţa membrilor clerici şi mireni ai acestui for de conducere eparhial, precum şi a membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

11 iunieSfântul Ierarh Luca al Crimeii – săvârşeşte slujba de sfinţire a Centrului socio-medical de la parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Galaţi.

14 iunie – săvârşeşte slujba de sfinţire a clinicii Elcomed din municipiul Galaţi; săvârşeşte, la Aşezământul ,,Sf. Pantelimon” de la Lacu Sărat, slujba de pomenire pentru domnul Anton Lungu, fost primar al municipiului Brăila, la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice.

15 iunie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog Bogdan Laurenţiu Istrate.

19 iunie – participă, la Capela Seminarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii, în prezenţa tuturor elevilor seminarişti, absolvenţi ai claselor a XII-a, secţiile Pastorală şi Patrimoniu, a studenţilor din anul III şi a masteranzilor de la Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, precum şi a membrilor corpului profesoral de la aceste şcoli teologice, urmată de slujba de Te-Deum şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

21 iunie – săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, urmată de slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţei Sale, dna Rada Crăciun.

22 iunie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din municipiul Brăila, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, rostind cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru preot pe c. diac. Costel Liviu Chifor pe seama Parohiei Mihai Vodă – Chichineţu, Protopopiatul Însurăţei, jud. Brăila.

23 iunie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te-Deum, binecuvântând profesorii şi absolvenţii Secţiei Farmacie din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii ,,Dunărea de Jos” – Galaţi.

24 iunie – Naşterea Sf. Ioan Botezătorul – săvârşeşte, la altarul de vară din curtea Mănăstirii Măxineni, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru preot pe c. diacon Bogdan Laurenţiu Istrate pe seama postului vacant de preot II de la Parohia Pechea II, Protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi.

2 iulie 2014: Hram la Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi
2 iulie 2014: Hram la Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi

29 iunie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală din Slobozia, împreună cu PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu prilejul împlinirii a 5 ani de la întronizarea PS Episcop Vincenţiu, rostind cuvânt de învăţătură.

1 iulie 2014 – săvârşeşte, la Parohia „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din municipiul Galaţi, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2 iulieSf. Voievod Ştefan cel Mare – săvârşeşte, la Mănăstirea Toflea, judeţul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

5 iulie – săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, urmată de slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţei Sale, dna Rada Crăciun, la împlinirea a 9 luni de la trecerea la cele veşnice.

6 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

8 iulieSfinţii Mucenici Epictet şi Astion – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, împreună cu Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, la Mănăstirea Halmirys, jud. Tulcea.

SOCIAL-CULTURALE

29 mai – participă la procesiunea dedicată Zilei Eroilor, de la Parohia „Înălţarea Domnului” spre Cimitirul „Eternitatea”  din municipiul Galaţi; participă la procesiunea dedicată Zilei Eroilor, de la Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” spre Cimitirul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiul Brăila.

31 mai – participă, în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la conferinţa cu tema „Iubirea de neam şi angajarea noastră în salvarea lui”, susţinută de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei şi Europei de Nord.

2-3 iunie – participă, în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos”, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. Serafim Joantă al Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei şi Europei de Nord, la prezentarea, de către echipa de experţi germani, a Proiectului de dezvoltare comunitară „Galaţi 2020“.

19 iunie – participă, la Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi, la cursul festiv prilejuit de finalizarea studiilor şi organizat de către absolvenţii promoţiei 2014 din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi; participă, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, la serbarea de sfârşit de an şcolar a elevilor de la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi.

28 iunie – participă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, la Simpozionul omagial intitulat „Traian Dorz – 100 – creaţie şi jertfă”, organizat de Editura „Traian Dorz“ în cooperare cu Asociaţia „Oastea Domnului”, filiala Galaţi.

ADMINISTRATIV-SINODALE

28 mai – binecuvintează, la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, candidaţii la examenul de admitere în această instituţie de învăţământ teologic.

9 iunie – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii ,,Sf. Treime” din localitatea Buciumeni, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi.

23 iunie 2014: Te Deum pentru absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi
23 iunie 2014: Te Deum pentru absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi

10 iunie – prezidează, în Sala „Episcop Chesarie Păunescu” din incinta Centrului eparhial,  şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale pentru perioada 2014 – 2018.

17 iunie – prezidează, la Centrul eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei  Consiliului Eparhial.

24 iunie – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii ,,Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Măxineni, Protopopiatul Brăila, judeţul Brăila.

25-26 iunie – participă la sediul Patriarhiei Române din Bucureşti, la şedinţa de lucru a Comisiei sinodale pentru Statut şi regulamente.

28 iunie – vizitează, împreună cu noii membri ai Adunării Eparhiale, şantierul de consolidare, reparaţii şi amenajare a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine la Dunărea de Jos, de la Palatul Episcopal din Galaţi.

2 iulie – instalează, în biserica monument istoric Negustori din localitatea Nicoreşti, jud. Galaţi pe noul protopop de Nicoreşti, pr. dr. Mihai Roşu şi prezidează întrunirea tuturor preoţilor din protopopiat; vizitează canonic parohia Poşta Berheci, Protoieria Nicoreşti şi prezintă enoriaşilor pe noul lor paroh, pr. Cosmin Mihai Chijăr.

3 iulie – prezidează, la Sala „Arhiepiscop dr. Antim Nica” din cadrul Centrului eparhial, şedinţa Adunării Generale a C.A.R. Cler şi Salariaţi bisericeşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos.

7 iulie – prezidează, la Sala „Arhiepiscop Antim Nica“ a Centrului Eparhial, susţinerea publică a lucrărilor de dizertaţie ale absolvenţilor cursurilor post-universitare de masterat în teologie, specializarea Istorie şi Spiritualitate filocalică, din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi; prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

9 iulie – vizitează, împreună cu profesorii şi cursanţii cursurilor de formare profesională pentru conservatori bunuri culturale, şantierul de reconstrucţie a complexului vechii stăreţii de la Mănăstirea ,,Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Măxineni, Protopopiatul Brăila, judeţul Brăila.

PRIMIRI

30 mai – primeşte delegaţia de studenţi de la Universităţile din Regensburg şi Munchen (Germania), condusă de dr. Klaus Buchenau şi dr. Ulf Brunnbauer, profesori de istorie la universităţile respective.

Pr. Gelu Aron, secretar eparhial