În noaptea Sfintei Învieri, sentimentul de tristeţe resimţit de credincioşi în perioada Triodului se transformă în bucurie. Momentul cel mai impresionant este atunci când biserica se cufundă în întuneric adânc şi credincioşii au senzaţia morţii. Această spaimă este înlăturată imediat ce preotul se iveşte în faţa uşilor împărăteşti, cu lumânarea aprinsă şi cheamă, plin de bucurie: „Veniţi de primiţi lumina!”1. Instantaneu, credincioşii trăiesc trecerea de la moarte la viaţă, speranţa înfloreşte pe feţele tuturor, iar biserica este inundată de o ploaie de lumină, simbol sfânt al bucuriei lăuntrice. În acest moment, de maximă intensitate emoţională, lumea pământească se uneşte în rugăciune cu lumea cerească, iar preoţii şi credincioşii ies afară, în mijlocul naturii, cântând: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”2. Aici, în sânul naturii, unde bolta cerului înlocuieşte bolta bisericii se citeşte Evanghelia Învierii. Numai după ce întreaga creaţie află despre vestea minunată a Învierii, preotul rosteşte, cu emoţie şi veselie sfântă, imnul biruinţei: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”3.
Ca într-o sublimă exaltare duhovnicească, toţi credincioşii repetă de mai multe ori cântarea, căpătând astfel certitudinea absolută a afirmării vieţii. Cerul şi pământul răsună de ecoul: „Hristos a înviat…”. Bucuria se fiind amplifică, accentuată de stihurile: „Înviază Dumnezeu…” şi „drepţii se veselesc” pentru că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea”4. Glasurile credincioşilor se unesc cu cele ale îngerilor din cer într-o divină simfonie cerească. Sufletele tuturor vibrează ca răspuns la bucuria lăuntrică ce le copleşeşte.
Din această clipă slujba continuă în biserică. Creştinătatea ortodoxă este învăluită, în această noapte sfântă, în lumina lui Hristos cel Înviat. Faptul Învierii depăşeşte orice înţelegere obişnuită şi de aceea este transpus în mod subiectiv în minunata expresie poetică ce se adresează experienţei duhovniceşti şi nu raţiunii. Viaţa, în forma ei pură, este bucurie, este comuniune cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Penticostarul este oglinda cea mai fidelă a acestei veselii cereşti manifestată cu precădere în rugăciunea comună. Poezia sa, deşi foloseşte cuvinte cunoscute şi folosite curent, dă un sens mai profund înţelegerii vieţii. Inimile credincioşilor urcă pe culmile nebănuite ale bucuriei veşnice, fiind ajutate de aripile melodiilor sfinte. Momentul culminant, când sufletele par să ajungă pe culmile veseliei, este cel în care cuvântul, tainic dar cu o rezonanţă uluitoare, Paştile izbucneşte din piepturile tuturor şi se revarsă ca un ecou peste întreaga lume: „Paştile cele sfinţite, astăzi nouă s-a arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii”5.
Despre această trăire dată de imnele Penticostarului scria părintele următoarele constatări: „Poezia aceasta a exaltării bucuriei pascale se înlănţuie ca o fugă într-un oratoriu sublim al victoriei puterii dumnezeieşti. Presupuneţi că aveţi în faţă toţi oamenii care au trecut prin acest univers şi că fiecare vibrează la bucuria cuvântului Paştile, din gură în gură, pe diferite tonuri şi veţi avea senzaţia certă a acestui oratoriu al veseliei, redat admirabil prin poezia creştină”6.
Din această bucurie, declanşată de simţirea minunii, începe să se contureze lucrarea sfinţitoare a Învierii. Imnograful ne îndeamnă să ne iubim, să ne lăsăm copleşiţi de sărbătoare şi să cântăm într-un glas: „Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile! Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit! Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm! O, Paştile, izbăvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi Apostolilor!”7.
Pentru durerea morţii, singura ,,izbăvire de întristare” este Învierea, doar ea este certitudinea absolută a vieţii, iar această viaţă nouă, în Hristos, se manifestă, între noi şi în noi, prin iertare, prin izgonirea slăbiciunilor, a întunericului şi prin fericirea de a exista. Poetul liturgic condensează sensul uman al acestui adevăr în cuvintele: „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor; şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”8.
Iată că prin Învierea Mântuitorului, întreaga creaţie este reînnoită. Bucuria vieţii renăscute este atât de mare, încât de la Paşti la Înălţare, credincioşii se salută cu „Hristos a înviat!” şi cu răspunsul „Adevărat a înviat!”. Prin aceasta ei devin martori ai Învierii Lui Hristos.
Biserica ne cheamă neîncetat, prin sunetul dulce al clopotelor, să venim la rugăciune şi să ne împărtăşim de această veselie duhovnicească, aşa cum blând răsună cântarea: „…Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea…”9. În biserică învăţăm, de asemenea, că aşa cum moartea este izvorul tuturor amărăciunilor, este tristeţea universală, tot aşa, Învierea Mântuitorului Hristos este izvorul oricărei bucurii, este împărtăşirea din Bucuria veşnică a întregii creaţii: „Paştile sunt viaţa dumnezeiască, sunt cântecul sublim al vieţii, simfonia eternităţii, integrarea omenescului în dumnezeire, poemul sublim al mântuirii din tristeţe. Paştile!… Paştile!… Paştile!… repetă la infinit Biserica. Bucurie!… Viaţă!… Iubire!… răspunde ca un ecou omenirea. Răspuns pozitiv la îngrijorări torturante”10.
Diac. Ionuţ Furtună
1. Penticostarul, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, Duminica Învierii, Utrenia, p. 13.
2. Ibidem, Duminica Învierii, Utrenia, p. 13.
3. Ibidem, Duminica Învierii, Utrenia, Troparul Învierii, p. 15.
4. Ibidem, Duminica Învierii, Utrenia, stihurile I, III şi IV, p. 15.
5. Ibidem, Duminica Învierii, Laude, Stihirile Paştilor, stihira I, p. 24.
6. Pr. Nicolae C. Buzescu, Bucuria pascală în cântările Penticostarului, în ,,Glasul Bisericii”, XVII (1958), nr. 5, p. 428.
7. Penticostarul, Duminica Învierii, Laude, Stihirile Paştilor, stihira a IV-a, p. 25.
8. Ibidem, Duminica Învierii, Laude, Stihirile Paştilor, la Slavă, p. 25.
9. Ibidem, Duminica Învierii, Utrenia, Canonul Învierii, Cântarea a VI-a, stih I, p. 21.
10. Pr. Nicolae. C. Buzescu, op. cit., p. 429.