Cultul divin public al Bisericii Ortodoxe este unul deosebit de bogat. Deşi toate slujbele bisericeşti îşi au importanţa lor în viaţa cultică a Bisericii, cea mai importantă dintre ele a fost, este şi va fi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Ea este cea mai importantă rugăciune a Bisericii, faţă de care creştinii au o deosebită evlavie, conştienţi fiind de importanţa şi de rolul ei pentru mântuirea oamenilor. În cuprinsul acesteia găsim Taina Sfintei Euharistii, care reprezintă piatra de temelie a cultului Legii celei Noi, a cultului creştin.
Ea este instituită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, din seara zilei de joi, din săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri. Prin aceasta prefigurează, în chip nesângeros, jertfa sângeroasă pe care o va aduce pe Golgota, pentru mântuirea întregului neam omenesc.
Taina Sfintei Euharistii a fost preînchipuită de Mântuitorul cu mult înainte de Pătimirile Sale mântuitoare, adică în cuvântarea pe care a ţinut-o mulţimilor, după ce săvârşise minunea înmulţirii pâinilor în pustie: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu.” (Ioan 6, 47-51).
Momentul instituirii Sfintei Euharistii îl găsim relatat atât la cei trei evanghelişti sinoptici, cât şi în Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Evanghelist Matei relatează: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 26-29). Asemenea, Evangheliştii Marcu (14, 22-25) şi Luca (22, 17-20) consemnează momentul în termeni asemănători. La acestea putem adăuga şi fragmentele din I Corinteni 10, 16-17 şi 11, 23-30.
Din textele de mai sus vedem lămurit întemeierea Sfintei Jertfe sau a Sfintei Euharistii în chip nesângeros, sub forma pâinii şi a vinului. Acestea au prefigurat jertfa sângeroasă de pe Cruce a Mântuitorului lumii, jertfă care a eliberat omenirea păcătoasă de sub blestemul păcatului originar. Cina cea de Taină a fost cina iubirii, iubire care a atins punctul culminant în dăruirea totală a lui Hristos de pe Cruce.
Apostolii au primit atât îndemnul, cât şi responsabilitatea de a săvârşi Euharistia în continuare, chiar şi atunci când El nu va mai fi pe pământ, după Înălţarea la cer: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19 şi I Corinteni 11, 24) Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.” (I Corinteni 11, 25). Ca urmare a poruncii date Apostolilor de către Învăţătorul lor, în seara Cinei celei de Taină, de a săvârşi Sfânta Euharistie în continuare, chiar şi când El nu va mai fi alături de ei fizic, aceştia, precum şi urmaşii lor (arhiereii şi preoţii) au făcut aşa cum primiseră poruncă. Au săvârşit în primele comunităţi de creştini Sfânta Euharistie pe mormintele sfinţilor martiri, în catacombe, ascunşi de frica celor care îi persecutau pentru credinţa în Hristos şi pentru alte acuze nedrepte şi neadevărate, dar şi în casele credincioşilor mai evlavioşi.
Desigur că ritualul euharistic de la început era unul simplu. Pe lângă momentul central, care era constituit din cuvintele de instituire rostite de Mântuitorul la Cină, se mai citeau texte din Vechiul Testament, se citeau Psalmi, se organiza agapa sau masa frăţească, precum şi colectele pentru cei săraci şi nevoiaşi. Apostolii au fost ajutaţi la început în activitatea lor de diaconi, dar şi de femei diaconiţe.
Liturghia s-a dezvoltat în timp până la ceea ce avem astăzi în cultul Bisericii Ortodoxe, în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur (cea mai întrebuinţată pe parcursul unui an bisericesc) şi a Sfântului Vasile cel Mare (săvârşită de 10 ori pe an). Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfinţite constituie un element separat, pentru că în cadrul acesteia nu avem momentul de prefacere a Cinstitelor Daruri, ca la celelalte două Liturghii amintite mai sus, ci elementele euharistice sunt sfinţite anterior.
Hristos este prezent în mod real în Taina Sfintei Euharistii. Cu El se împărtăşesc atât clerul bisericesc, cât şi mulţimea credincioşilor pregătiţi în prealabil prin Taina Spovedaniei. În fiecare Liturghie, Hristos Se aduce jertfă, dar în acelaşi timp este şi Arhiereul Care aduce jertfa. Mântuitorul Hristos „este prezent în mijlocul poporului dreptcredincios adunat în numele Lui. El este prezent între noi, în mod tainic, nevăzut. Iar această prezenţă harică a lui Hristos, nevăzută, dar reală, în timpul Sfintei Liturghii este mărturisită iconic, vizual, prin icoane şi prin acte sau gesturi liturgice ale arhiereului sau ale preotului; şi este proclamată verbal prin citirea Evangheliei, prin cuvinte de cerere şi binecuvântare rostite de arhiereul care prezidează Sfânta Liturghie, de preoţi şi de diaconi, slujitori ai lui Hristos în şi pentru Biserica Sa, potrivit cuvintelor Sale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl…” (Matei 10, 40; Ioan 20, 21; 13-20) şi „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă…” (Luca 10, 16). Această prezenţă harică a lui Hristos – Arhiereul veşnic în Sfânta Liturghie a Bisericii se intensifică în dăruirea Lui către Biserică şi culminează în sfinţirea Darurilor şi împărtăşirea clerului şi credincioşilor cu Trupul şi Sângele Său. Astfel, Euharistia este cea mai solemnă şi cea mai intensă comuniune a Bisericii cu Hristos, El fiind Capul şi Mirele Bisericii, iar Biserica fiind trupul Său tainic. Prin împărtăşirea euharistică, Hristos nu mai este prezent doar în mijlocul nostru sau între noi, ci vine înlăuntrul nostru, în noi. El devine ,,Viaţa vieţii noastre” (cf. Ioan 6, 56-57).”
Terminologia referitoare la Euharistie a avut, în decursul timpului, o dezvoltare normală. Ea a fost numită ,,Cina Domnului”, ,,jertfă”, ,,frângerea pâinii”, ,,împărtăşire”, ,,cuminecătură” etc.
Credincioşii au un rol activ şi important în cadrul Sfintei Liturghii. Ei aduc darurile de vin şi pâine (sub forma prescurii) la Sfântul Altar pentru ca prin aceasta să devină părtaşi şi împreună-rugători cu preoţii. De asemenea prin aducerea pomelnicelor cu viii şi morţii, toţi, atât cei vii cât şi cei adormiţi sunt incluşi în Liturghie, ca o comuniune plenară cu Hristos Domnul, Mântuitorul nostru.
Drd. Marius-Florin Bogatu,
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti