Brâncoveanu Constantin –
„Boier vechi şi domn creştin”,
Rămânând fără de tată
Maica l-a-ngrijit îndată.
I-a dat creştere aleasă
În credinţa luminoasă.
A postit şi s-a rugat
Dumnezeu l-a ajutat.
O soţie şi-a luat
Şi-a fost binecuvântat.
Patru băieţi, şapte fete
Toţi frumoşi cu-nalte spete.
Însufleţit de credinţă dreaptă
A urcat câte o treaptă.
Om cinstit şi muncitor
A fost ales dregător.
A urcat iarăşi mai sus
Domnitor de popor pus.
Cu-o voinţă luptătoare,
A clădit o ţară mare.
A râvnit la bunătate
Şi-a adus-o în cetate.
A urmat dreapta credinţă
Şi-a clădit-o prin căinţă.
A construit cu migală,
În orişice loc din ţară,
Biserici, mănăstiri ctitorite
De domnitor mult iubite.
Far culturii româneşti
Fără de plăceri lumeşti,
Dispreţuind lăcomia
Şi a dobândit vitejia.
A domnit cu armonie,
În vremuri de vitregie!
A tratat cu bunătate
Cele mai urâte fapte.
De rude-a fost înşelat…
Aprinşi de lăcomie diavolească,
Şi-au vândut credinţa părintească.
Tronul îl voiau,
Averea i-o râvneau,
A fost mazilit
De turcu umilit.
Brâncoveanu Constantin –
„Boier vechi şi domn creştin”,
Se roagă de zor
Pentru al său popor.
Suspină şi tace,
Rugăciunea-şi face.
Trei luni este chinuit
Însă nu-i deznădăjduit.
Radu şi Matei,
Săracii de ei.
Ştefan, Constantin,
Suferă din plin!
Istoviţi de chinuri grele,
Se obişnuiesc cu ele.
Turcii vor să-i asuprească
Credinţa să le-o răpească.
Însă ei adânc se-nchină,
Luptă, rabdă şi suspină.
Rudele lor sunt de vină…
Capul pe rând le-au tăiat
Începând cu-ntâi băiat.
În credinţă au murit
Cu un suflet fericit.
Plin de duh apostolesc
Au ajuns la loc ceresc.
Brâncoveanu Constantin –
„Boier vechi şi domn creştin”
Şi-a găsit locul divin!
Eleva Lenuţa Coman, Parohia Barcea Nouă