18 februarie – ,,Născut întru arhierie”
Începutul de an calendaristic oferă credincioşilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos bucuria sărbătoririi, în dragoste creştină şi comuniune euharistică, a celor mai importante evenimente din viaţa Înaltpreasfinţitului dr. Casian Crăciun.
Asemenea Sfântului Apostol Pavel, care l-a chemat la slujire arhierească pe ucenicul său Timotei, adresându-i cuvintele „Îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Loida, şi în mama ta, Eunichi, tot aşa sunt încredinţat, că şi întru tine” (II Timotei 1, 5), la începutul lunii februarie a anului 1990, Arhiepiscopul de veşnică pomenire Antim Nica al Dunării de Jos a chemat întru ajutor la treburile Eparhiei pe arhimandritul Casian, care, pe atunci slujea la Mănăstirea Antim din Bucureşti, săvârşind ascultări înalte la Patriarhia Română.
Astfel, la data de 18 februarie 1990, după o îndelungată experienţă duhovnicească, respectându-se îndemnul Sfântului Apostol Pavel, potrivit căruia „episcopul să nu fie de curând botezat” (I Timotei 3, 6), arhimandritul dr. Casian Crăciun este hirotonit arhiereu cu demnitatea de Arhiereu-vicar al Eparhiei Dunării de Jos. Era începutul unui drum lung, anevoios, care cerea multă jertfelnicie şi iubire de oameni. Era începutul unui timp al vegherii şi supravegherii (episcopiei) la buna orânduială a Bisericii lui Hristos din această parte a ţării, încărcată de o îndelungată istorie creştină.
Şi, cum harul lucrează în oamenii jertfelnici, Preasfinţitul dr. Casian Gălăţeanul a pus început bun la o lucrare care avea să devină din ce în ce mai trainică, mai sfinţitoare şi mai roditoare, fără să precupeţească niciun efort pentru îndeplinirea poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos, Marele Arhiereu.
Începutul lucrării unui arhiereu nu poate fi mai bun decât construirea unei catedrale. Astfel că, la 16 aprilie 1990, a doua zi de Sfintele Paşti, Preasfinţitul dr. Casian Gălăţeanul, Arhiereu-vicar al Eparhiei Dunării de Jos a oficiat la Brăila slujba de sfinţire a locului pe care urma să se construiască prima biserică din ţara noastră, după căderea comunismului, simbolic numită Catedrala libertăţii, şi care avea să primească hramul Naşterea Domnului. Din consemnarea făcută, cu această ocazie, în Sfânta Evanghelie a Bisericii Cuvioasa Parascheva, pe care o semnează „† Casian, Arhiereul Dunării de Jos şi, poate, al Proilaviei” reiese dorinţa Preasfinţitului dr. Casian de a ridica lucrarea sa la înălţimea istoriei acestor meleaguri, unde, încă din secolul al XVI-lea fiinţa o mitropolie cu numele de ,,Mitropolia Proilaviei”.
De altfel, întreaga sa activitate ca arhiereu este marcată de istoria creştină a României de răsărit, slujind interesele Bisericii ca un adevărat urmaş al primului ierarh al Eparhiei Dunării de Jos, Episcopul cărturar Melchisedec Ştefănescu, care a avut o contribuţie deosebită la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, Înaltpreasfinţitul dr. Casian manifestă o mare evlavie şi preţuire faţă de înaintaşii săi, fie ei de neam românesc sau de neam străin, care au vieţuit diferite perioade de timp la Galaţi, patriarhi sau viitori patriarhi ai Constantinopolului, precum: Partenie, Calinic şi Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, a cărui canonizare s-a realizat la propunerea sa, fapt apreciat de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul ridicării Episcopiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie: „Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos are o putere extraordinară de a gândi Ortodoxia, ca fiind cea mai sfântă forţă de unificare, de unire în cuget şi simţiri, nu doar a poporului român, ci şi a tuturor popoarelor ortodoxe şi a făcut atât de mult pentru canonizarea unor sfinţi, de altă origine decât cea română, încât, cu adevărat, are vocaţie de universalitate ortodoxă”.
În acest aproape un sfert de veac de slujire arhierească, Înaltpreasfinţitul dr. Casian nu a uitat nicio clipă de harul care i s-a dat „potrivit proorociilor făcute mai înainte” (I Timotei 1, 18) şi nu a încetat să lupte „lupta cea bună, după cuvântul lor” (I Timotei 4, 14).
Astfel, Catedralei Naşterea Domnului de la Brăila i-a urmat consolidarea şi împodobirea Catedralei Episcopale de la Galaţi, apoi ridicarea altor zeci de biserici, înfiinţarea de noi mănăstiri, construirea unor aşezăminte în care îşi găsesc alinarea sute de tineri şi bătrâni abandonaţi de familie. Acestora li s-a alăturat lucrarea duhovnicească, de zidire a sufletelor celor păstoriţi, cărora le-a adresat cuvinte calde, de îmbărbătare, îndemnuri la rugăciune, bună înţelegere şi dragoste pentru Hristos, oferindu-le nenumărate prilejuri de întâlnire cu sfinţii, prin aducerea în eparhie a sfintelor lor moaşte.
Şi, pentru că nu este bucurie mai mare pentru un arhiereu decât să-şi vadă Eparhia recunoscută la cinstea slujirii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, apreciind tradiţiile istorice, hărnicia şi evlavia poporului drept credincios, păstorit de chiriarhul lor, a hotărât, în toamna anului 2009, ridicarea Episcopiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie, iar a Preasfinţitului Episcop Casian în demnitatea de Arhiepiscop, prilej cu care, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Patriarh Daniel, în intonarea imnului „Vrednic este!” a adresat următoarele cuvinte de preţuire: „Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, de cincisprezece ani, fără pauză, fără încetare, «cu timp şi fără timp», cinstind pe înaintaşi, într-un mod pilduitor, a adăugat, a îmbogăţit patrimoniul bisericesc, liturgic, cultural şi filantropic, într-un ritm nemaiîntâlnit. Mulţimea bisericilor noi, în oraşe şi sate, mulţimea mănăstirilor, mulţimea instituţiilor noi, a aşezămintelor de binefacere, mulţimea centrelor culturale şi social-filantropice arată că Înaltpreasfinţia Sa are o vocaţie de a fi păstor şi de a construi.”
28 februarie – ,,Născut întru bucuria Naşterii Domnului”
Asemenea Sfântului Vasile cel Mare, care mărturiseşte într-una din epistolele sale adresate unui prieten din tinereţe că „am păstrat în mine, adâncind-o, aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă şi de la bunica mea, Macrina” (Ep. 223), şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian îşi aminteşte cu evlavie de strădaniile mamei sale, Rada, şi de cele ale bunicilor săi, de a-i călăuzi paşii copilăriei în credinţă şi în iubire faţă de Hristos Mântuitorul. Atmosfera religioasă din familie, râvna din şcolile teologice urmate, sfaturile duhovnicului şi modelul sfinţilor au sporit în tânărul Constantin dorinţa de a părăsi lumea şi toate cele ale lumii, pentru a se învrednici de bunurile cele veşnice şi nestricăcioase.
După ce chemarea sa monahală s-a maturizat, după ce s-a cercetat pe el însuşi, ,,bătându-şi cu băţul conştiinţa”, asemenea părintelui Cleopa căruia, la intrare în mănăstire, stareţul i-a dat să bată cu băţul într-un copac spre încercarea răbdării, sprijinit de un duhovnic priceput, a luat hotărârea de a se înrola în ,,oastea cea luptătoare a lui Hristos”. Astfel, tânărul teolog Constantin, la vârsta de 25 de ani a ales calea spre mântuire, care este o cale fără întoarcere, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu ispite şi primejdii mari, conştient fiind de cuvintele psalmistului: „în această cale în care am mers, mi-au ascuns cursă mie” (Ps. 141, 3).
La 20 decembrie 1980, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, tânărul Constantin a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu, de pe plaiurile Buzăului. Atunci, într-o atmosferă tainică, a avut loc ,,botezul monahal”, când, Constantin „a murit” şi „s-a născut” Casian, întru bucuria Naşterii lui Hristos. Şi, pentru că naşul de botez a fost un arhiereu cărturar, Preasfinţitul Antonie, viitorul Mitropolit al Ardealului, numele ucenicului său nu putea fi altul decât cel al unui monah cărturar. În mod providenţial, noul născut întru bucuria Naşterii lui Hristos va deveni Arhipăstorul turmei de pe meleagurile pe care a trăit odinioară, în veacuri strămoşeşti, monahul sfânt, al cărui nume astăzi îl poartă cu multă vrednicie.
Din acestă clipă, cea din urmă zi a lunii februarie devine pentru Înaltpreasfinţitul Casian zi de sărbătoare, zi de luare-aminte asupra faptelor şi vorbelor sfântului său ocrotitor, de la care a învăţat frumuseţea virtuţilor.
Faptele săvârşite de Înaltpreasfinţia Sa în lucrarea învăţătorească, sfinţitoare şi pastoral-misionară sunt rodul comuniunii cu sfinţii, al rugăciunilor fierbinţi pe care neîncetat le adresează Sfântului Ioan Casian, asemenea celeia prilejuite de sărbătoarea aducerii sfintelor sale moaşte la Galaţi: „Sfinte Prea Cuvioase Părinte Casian, aşază în toţi cei ce te cinstesc şi se apropie de sfintele tale moaşte duhul curăţiei, al iertării, al păcii şi al buneivoiri între noi toţi. Rămâi cu noi şi adu-L pe Hristos în inimile noastre, sfinte al părinţilor şi cuvioşilor neamului nostru dreptcredincios! Ajută-ne să ne apropiem, prin credinţa cea adevărată şi prin viaţa cuviinciosă, de fraţii noştri de pretutindeni, în Biserica Mântuitorului din ţara aceasta şi din ţara unde odihnesc sfintele tale moaşte, Franţa, şi în toată Europa. Dă-i, sfinte, Europei de astăzi, tăria şi vrednicia creştinească pe care le-a cunoscut în primele veacuri şi prin râvna propovăduirii şi prin modelul sfinţeniei tale, ca «toţi să creadă şi să fie una»”.
An de an, la praznicul Sfântului Ioan Casian, credincioşi din întreaga Eparhie a Dunării de Jos vin la Catedrala Arhiepiscopală să aducă mulţumiri sfântului pentru darurile primite şi să ia binecuvântare de la Arhipăstorul lor, adresându-i sănătate şi gânduri de recunoştinţă pentru dragostea şi iubirea cu care îi slujeşte, dând curs cuvintelor Sfântului Ignatie Teoforul: „Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea credincioşilor, după cum, unde este Hristos, acolo este şi Biserica universală. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapă; că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul, ca tot ce se săvârşeşte, să fie sigur şi întemeiat”(Sf. Ignatie Teoforul, Către Smirneni, VIII, 2).
18 martie – ,,Născut întru bucuria Bunei Vestiri”
Fericită este familia pe care Dumnezeu o împodobeşte cu zâmbetul nevinovat al pruncilor! Fericită este mama al cărui pântece rodeşte sub harul lui Dumnezeu! Fericit este pruncul încălzit de dragostea fierbinte a părinţilor şi crescut în iubire faţă de Dumnezeu!
Întru această fericire, în casa unor ţărani gospodari şi binecredincioşi de pe meleagurile Buzăului, într-o zi de 18 martie se năştea pruncul Constantin, spre bucuria părinţilor şi a bunicilor de la care va învăţa „buchiile credinţei”.
Născut întru bucuria Sărbătorii Bunei Vestiri, când Arhanghelul Gavriil i-a adus Fecioarei Maria dumnezeiasca veste a zămislirii, prin Duhul Sfânt, a Celui Care avea să ia trup omenesc şi să mântuiască lumea, Dumnezeu i-a pregătit pruncului Constantin o cale a luminii, a jertfei şi a harului sfinţitor.
Nu este bucurie mai mare pentru o mamă pentru care Dumnezeu „a căutat spre smerenia roabei sale” decât să-i dăruiască darul ei cel mai de preţ.
Pentru Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, sărbătoarea naşterii după trup este, în primul rând, sărbătoarea mamei sale, care l-a născut, crescut, iubit şi afierosit lui Dumnezeu asemenea Elisabetei, mama Sfântului Ioan Botezătorul, a Emiliei, Nonei şi Antuzei, mamele Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, şi asemenea altor mame de monahi şi sfinţi. Mărturie ne stau dragostea cu care a înconjurat-o în timpul vieţii şi evlavia cu care o pomeneşte necontenit, întru iertarea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Acum, la vreme de sărbătoare, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a trimis un Arhipăstor vrednic, neobosit în lucrarea sa, iubitor de oameni şi trăitor în virtuţi creştine, şi să-i urăm sănătate, zile îndelungate şi arhipăstorire rodnică.
Să avem ca pildă cuvintele Sfântului Ignatie Teoforul, care ne îndeamnă „să-l iubim pe episcopul nostru”, să ne strângem uniţi în dragoste şi armonie în jurul său, ca împreună „să cântăm prin Iisus Hristos cu un glas, Tatălui, ca să ne audă şi să ne cunoască prin faptele bune pe care le facem ca mădulare ale Fiului Său” (Sf. Ignatie Teoforul, Către Efeseni, IV, 2).
ÎNTRU MULŢI ANI, STĂPÂNE!
Profesor universitar dr. Ştefan Dima,
Universitatea ,,Dunărea de Jos”- Galaţi,
membru al Adunării Eparhiale