Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi este, alături de ziua de 16 ianuarie (Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru), Duminica Sfintei Cruci şi Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, una dintre cele patru sărbători din an care se adresează persoanelor private temporar de libertate.
La Penitenciarul din localitatea Tichileşti din judeţul Brăila sunt copii, minori şi tineri. Şi pentru aceştia, a treia duminică a Triodului din anul acesta (23 februarie) a venit cu bucuriile ei. Cea dintâi bucurie a fost prezenţa preoţilor parohi de la parohiile Tichileşti I şi Tichileşti II şi a voluntarilor creştini de la parohia „Naşterea Domnului” din municipiul Brăila.
A doua bucurie a fost Sfânta Liturghie, slujită în sobor. Toţi cei 60 de copii prezenţi au fost cu luareaminte, deoarece, pentru unii dintre ei, slujba în sobor era o noutate. După slujbă, participanţii au primit daruri, constând în pachete cu dulciuri, oferite de parohia „Naşterea Domnului” şi parohiile Tichileşti I şi Tichileşti II.
În cuvântul de învăţătură al părintelui Eduard Bolovan au auzit cum că Chiriarhul locului la toate slujbele îi pomeneşte în rugăciunile sale, pentru sănătate, luminarea minţii, sporirea răbdării şi mântuirea sufletească. Au urmat discuţiile libere, la care cei prezenţi au pus întrebări şi şi-au exprimat impresiile despre bucuria momentului: „Părinţii mei nu au avut posibilităţi să mă viziteze şi am avut Sărbătorile de Crăciun mai triste. M-am bucurat cu ce mi-au mai dăruit colegii care au fost vizitaţi. Mulţumesc celor care s-au gândit la noi, şi au dăruit fără a ne judeca. Bun este pachetul cu dulciuri, dar şi mai mult contează, că oamenii din Biserică ştiu să ne ierte pe noi cei, care am greşit faţă de ei” sunt cuvintele unui tânăr prezent la activitate.
Un alt copil spunea: „Ai mei sunt plecaţi la muncă, «afară». Eu am rămas cu bunica pe care nu am ascultat-o când mă ruga să merg cu ea la biserică, să nu lipsesc de la şcoală, să fiu respectos. Am ascultat mai mult de tovarăşii mei, ajungând consumator de stupefiante mai întâi şi pentru a le procura îmi trebuiau mulţi bani. Aşa am ajuns să fur şi, furând, am intrat în puşcărie.” Şi ca el sunt mulţi. Multele griji cotidiene ale oamenilor care trăiesc într-o societate consumistă şi tot mai secularizată fac ca unii să devină tot mai egoişti şi înstrăinaţi de ceilalţi. Mai grav este când înstrăinarea se petrece în familie! Sunt două mari capcane ce prind copilăria şi o lipsesc de bucuriile ei specifice. Prima este fenomenul migraţiei: în căutarea unui loc de muncă în ţări îndepărtate pentru un aşa-zis ,,trai mai bun” pentru copiii lor, părinţii abdică de la paternitate, lăsând pradă singurătăţii sufleteşti pe cei pe care i-au născut.
Grija bunicilor sau a altor rude nu poate niciodată suplini prezenţa părinţilor care, de fapt, înseamnă pentru copil mai ales siguranţa şi iubirea. Părinţii sunt partenerii de dialog cei mai de încredere. Când aceştia lipsesc, şi răspunsurile la întrebările pe care le ridică fiecare etapă din dezvoltarea copilului lipsesc. Şi cum curiozitatea este specifică mai ales copiilor, aceştia caută să-şi găsească răspunsuri la întrebările lor. Şi cred că anturajul îi poate ajuta. Dacă este un anturaj bun, găsesc ajutor. Dacă grupul din care un copil face parte este rău, atunci acel copil cade în cea de a doua capcană, aceea a diverselor dependenţe, începând cu dependenţa de calculator şi internet şi terminând cu cea de alcool, tutun, stupefiante etc.
De aici urmările: neascultarea faţă de persoana în grija cărora au rămas, abandonul şcolar, confundarea libertăţii cu libertinajul, pierderea respectului faţă de sine şi semeni. Din acest moment tânărul începe să se piardă. Unii ajung în mâinile traficanţilor de persoane umane, alţii în penitenciare şi alţii în mormânt…
Întrebarea este: merită ca ,,pentru un pumn de arginţi” să-ţi pierzi iubirea copiilor, să te lipseşti de cele mai plăcute momente din vremea creşterii lor, de zâmbetele angelice pe care doar copiii le au, să pierzi sufletul copilului tău, suflet care este mai de preţ decât lumea şi tot ce este în lume? „Ce foloseşte omului dacă dobândeşte lumea şi îşi pierde sufletul său?” spun Sfintele Scripturi. Dar mai grav este atunci când pierzi sufletele altora.
După discuţii, o parte dintre copii au mers la dormitor. Un alt grup de 12 tineri au participat la Conferinţa cu tema „Despre Taina Mărturisirii şi Taina Euharistiei” Referatul a fost susţinut de părintele Eduard Bolovan, parohul bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din localitatea Tichileşti, care a spus: „Anul acesta, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, este dedicat acestor două Sfinte Taine. Ele trebuie să fie prezente în viaţa voastră cât mai des. Taina Mărturisirii ne spală de păcate, iar prin Taina Euharistiei Îl primim în noi pe Fiul lui Dumnezeu, Care ne vindecă de neputinţele noastre, tămăduindu-ne şi trupul şi sufletul”.
La rândul său, doamna psiholog Anda Caraivan, şefa Biroului de Asistenţă Psihosocială a spus: „Întâi de toate mulţumim Înaltpreasfinţiei Sale dr. Casian Crăciun pentru binecuvântare şi rugăciune. Apoi mulţumim tuturor parohiilor care ne-au sprijinit în toate demersurile făcute de noi pentru reintegrarea socială a acestor copii. Lucrând doar împreună, Biserica, Şcoala şi autorităţile sociale abilitate vom avea succes în munca noastră de a reda societăţii pe aceşti copii altfel”.
Tinerilor prezenţi la conferinţă au fost oferite cărţi de rugăciune, iconiţe şi nelipsitul pachet cu dulciuri.
Preot capelan Sorin Pleşca