Să ne facem vrednici prin pocăinţă, sau mai bine zis să ne aducem ofrandă pe noi înşine prin faptele pocăinţei Celui ce poate să facă vrednici din nevrednici; şi aşa să ne apropiem cu o nădejde ce nu va fi ruşinată şi cu credinţa privind nu simplu la ceea ce se vede, ci la cele ce nu se văd. Fiindcă Pâinea aceasta e ca o perdea care ascunde înăuntru dumnezeirea; acest lucru arătându-l, dumnezeiescul Pavel spunea că El ,,ne-a înnoit o cale nouă şi vie prin perdea, adică prin trupul Său” (Evr. 10, 20) şi prin el urcă la ceruri cetăţenia noastră – căci acolo e Pâinea aceasta – şi intrăm în Sfânta Sfintelor cea adevărată prin ofrandă în curăţie a Trupului lui Hristos: ,,Să ne apropiem, deci, fraţilor, cu inimă adevărată în certitudinea credinţei“ (Evr. 10, 22).
Căci de aceea se numesc ,,Taine”, pentru că nu este pur şi simplu ceea ce se vede, ci ceva duhovnicesc şi de nespus; şi dacă, precum spunea Domnul, ,,Duhul e ceea ce face viu; carnea nu foloseşte la nimic” (In. 6, 63), dacă te uiţi numai la ceea ce apare, nu te vei folosi cu nimic, dar dacă te uiţi la Duhul, adică dacă vezi însăşi Pâinea care stă înainte în chip duhovnicesc, atunci te vei face viu împărtăşindu-te din ea. Căci Ea este ,,mâncarea care nu piere, ci rămâne spre viaţa veşnică“ (In. 6, 2-7), Pâinea cea adevărată Care coboară din cer, Care e vie şi dă viaţa lumii; pe Care cine nu o mănâncă, nu va fi viu, dar cel care o mănâncă va fi viu în veac, nu numai înviind, ci şi slobozit fiind de pedeapsă şi dobândind împărăţia veşnică.
Căci despre această Pâine Domnul le-a vorbit nu numai ucenicilor Lui la Cina cea de Taină, ci a glăsuit limpede, învăţând deschis şi cu îndrăzneală în sinagogă şi spunând:
,,Pâinea pe Care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu” (In. 6, 51), şi iarăşi: ,,Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică” (In. 6, 53-54).
O, ce minune! Vai, ce măreţie a iubirii, pe care Dumnezeu a revărsat-o peste noi cu bogăţie! Ne-a născut din nou prin Duhul şi ne-am făcut un duh cu El, precum spune Pavel: ,,Cine se lipeşte de Domnul e un duh cu El” (I Cor. 6, 17).
Deci ca să fim una cu El nu numai după duh, ci şi după trup, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, ne-a dăruit contactul intim cu El prin această Pâine. Căci orice iubire îşi are desăvârşirea printr-o unire, iar începutul dintr-o asemănare (…)
Dar iubirea conjugală pare a avea ceva mai mult decât celelalte, ,,căci din această pricină va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi cei doi un trup” (Mt. 19, 5), ,,Taina aceasta mare este, spune dumnezeiescul Pavel, dar eu vorbesc despre Hristos şi despre Biserică” (Efes. 5, 32).
Acolo deci se vor lipi într-un singur trup, nu şi într-un singur duh; noi însă prin împărtăşirea acestei Pâini dumnezeieşti nu ne lipim numai, ci ne amestecăm cu Trupul lui Hristos şi devenim nu numai un trup, ci un duh cu El. Vezi că măreţia covârşitoare a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi are loc şi se arată prin dăruirea acestei Pâini şi a acestui Pahar? Fiindcă potrivit Psalmistului, ,,jertfă şi ofrandă n-ai voit, dar ne-ai întocmit un trup” (Ps. 39, 7; Evr. 10, 5).
O, ce comuniune multiplă şi nespusă! Hristos S-a făcut frate cu noi, intrând în comuniune cu noi atât prin trup, cât şi prin sânge şi prin ele asemănându-Se nouă; ne-a câştigat robi adevăraţi ai Lui răscumpărându-ne prin acest Sânge; ne-a făcut prieteni ai Lui dăruindu-ne arătarea acestor Taine; ne-a legat şi armonizat cu Sine Însuşi prin împărtăşirea acestui sânge, făcându-Se un trup cu noi.
Dar şi Tată al nostru S-a făcut prin dumnezeiescul Lui botez şi ne hrăneşte la sânii Săi ca o mamă iubitoare pruncii sugari; şi, lucru încă şi mai mare şi mai uimitor, nu ne hrăneşte numai cu Sânge în loc de lapte, dar şi cu Trupul Său, şi nu numai cu Trupul Său, dar şi cu Duhul Lui, păstrând pururea nemicşorată nobleţea dată nouă de El, ducând spre o dorinţă mai mare şi împlinind această dorinţă, lăsându-Se nu numai văzut, ci şi atins şi făcut desfătarea noastră, şi ţinut de fiecare din noi în inimă şi în înseşi măruntaiele noastre, şi spunând:
,,Veniţi, mâncaţi Trupul Meu şi beţi Sângele Meu cei ce doriţi viaţa veşnică, ca să nu fiţi numai după chipul lui Dumnezeu, ci şi dumnezei şi împăraţi veşnici şi cereşti, îmbrăcaţi în Mine, Împăratul şi Dumnezeul cerului, înfricoşători pentru demoni, dar minunaţi pentru îngeri, fii iubiţi ai Tatălui ceresc, pururea vii, frumoşi la fiii oamenilor, locaş plăcut al preaînaltei Treimi“.
Căci dacă prefigurarea acestui Trup l-a îndreptat pe Avraam (Fac. 14, 18; 15, 6; 22, 2-19), dacă prefigurarea acestui Sânge i-a păzit în Egipt vii pe întâii-născuţi ai lui Israel (Ieşire 12, 23), dacă prefigurarea acestui Sânge a curăţit şi sfinţit însăşi Sfânta Sfintelor, a arătat pe pământ un cort al Numelui lui Dumnezeu şi a făcut preoţi, arhierei şi unşi ai Domnului (Ieşire 16, 34; Evr. 9, 11), dacă prefigurarea a lucrat acestea, ce va lucra adevărul lor?
Aaron nu intră fără această prefigurare în sanctuar, nici noi nu vom putea păşi în cele cereşti dacă nu ne împărtăşim de acest adevăr al lui, nici nu vom avea sălaş în ceruri, nici nu vom fi sălaş al Dumnezeului cerurilor, nici jertfă vie şi sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu; căci numai prin El am dobândit apropierea. ,,Căci ce folos ai de sângele meu, de mă cobor în stricăciune?“, spune împăratul şi prorocul David (Ps. 29, 9).
De aceea, să ne amestecăm sângele cu Sângele lui Dumnezeu, ca să ştergem stricăciunea din el, fiindcă mult şi negrăit folos e în acest Sânge. El ne face noi în loc de vechi, şi veşnici în loc de vremelnici; ne face nemuritori şi veşnic înfloritori, ca nişte pomi sădiţi lângă curgerile apelor (Ps. 1, 3) dumnezeiescului Duh, din care se adună rod spre viaţa veşnică.
Căci din rai ţâşnea un izvor sensibil şi adapă faţa pământului născând râuri sensibile (Fac. 2, 10); dar din această Sfânta Masă, pe care potrivit psalmistului Hristos ,,ne-a gătit-o împotriva” demonilor şi patimilor ,,care ne necăjesc” (Ps. 22, 5), ţâşneşte un izvor care naşte izvoare duhovniceşti, adapă suflete, le urcă până la cer şi întoarce ochii îngerilor spre frumuseţea în care se vede diversitatea înţelepciunii lui Dumnezeu (Efes. 3, 10), îi aduce să dorească să se plece spre cele dăruite nouă printr-un asemenea Sânge.
Căci apropiindu-ne de aceste Taine ne facem purpură împărătească, sau mai bine zis sânge şi trup împărătesc, şi ne prefacem – o, ce minune! – într-o finalitate dumnezeiască, întrucât strălucirea lui Dumnezeu vine tainic asupra noastră, ne învăluie în chip extraordinar, ne face unşi-hristoşi ai lui Dumnezeu şi ne dă putere să strălucim ca soarele în prezenţa Tatălui nostru, potrivit făgăduinţei Lui (Mt. 13, 43), numai să nu împiedice acest lucru vreo pată pusă pe sufletul celui ce se apropie.
De aceea, nu numai să ne curăţim înainte şi aşa să ne apropiem, dar să fim atenţi la noi înşine şi, după ce am dobândit acest dumnezeiesc dar, să arătăm şi multă pază, ca să rămânem mai presus de patimi şi să vestim virtuţile Celui ce a binevoit a locui în noi, plecând de la asemănarea cu El în acestea arătate în noi.
Să ne gândim cu Cine ne unim şi de ce lucruri ne-am învrednicit şi, uimiţi de măreţia covârşitoare a darului şi a iubirii faţă de noi, să ne rânduim fapta, cuvântul şi gândul după ,,voinţa bună, bineplăcută şi desăvârşită” a lui Dumnezeu; fiindcă un sânge al unui nou testament întăreşte acest Nou Testament, adică Evanghelia lui Hristos, căci spune: ,,Un testament intră în vigoare după moarte” (Evr. 9, 17).
Aşadar, împărtăşindu-ne de Sângele Testamentului lui Hristos, să nu-L facem lipsit de vigoare prin faptele noastre, ca să nu fim supuşi unei osânde şi pedepse veşnice, pentru că am socotit un sânge comun Sângele Testamentului în care am fost sfinţiţi (Evr. 10, 29).
Căci pe cât de mare e făgăduinţă făcută celor ce păzesc sfinţirea din împărtăşire – căci e făgăduită împărăţia cerurilor – pe atât de mare e şi pedeapsă celor ce s-au făcut netrebnici după ce au primit darul; ,,căci dacă încălcând cineva legea lui Moise e ucis fără milă, de o cât mai aspră pedeapsă se va învrednici cel ce a socotit sânge comun Sângele Testamentului şi a batjocorit acest mare har?” (Evr. 10, 28-29).
Noi însă, fraţilor, vă rog să păzim pentru noi înşine nemicşorat harul lui Dumnezeu, întinzându-ne, întregi spre ascultarea şi împlinirea sfintelor porunci şi aducându-ne pe noi înşine ofrandă lui Dumnezeu prin fapte, fiindcă şi Acela S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi. Însuşi Tatăl L-a dat pe Fiul Său Unul-Născut pentru noi, Însuşi Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu S-a dat pe Sine Însuşi, iar noi nu ne vom da la rândul nostru pe noi înşine nu pentru Acela, ci pentru noi înşine?
Cum însă ne vom da pe noi înşine lui Hristos Care S-a dat pe Sine însuşi pentru noi? Dacă vom îmbrăţişa iubirea faţă de El şi a unora faţă de alţii; dacă ne vom smeri sub mână tare a lui Dumnezeu şi din pricina Lui atât faţă de noi înşine, cât şi unii faţă de alţii ,,negândind la cele înalte, ci lăsându-ne duşi spre cele smerite” (Rom. 12, 16); dacă ne vom răstigni după putinţă trupul împreună cu patimile şi cu poftele lui (Gal. 5, 24), dacă ,,ne vom omorî mădularele noastre pământeşti, beţia, desfrânarea, necurăţia, lăcomia, şi orice patimă rea” (Col. 3, 5); dacă vom muri pentru păcat şi vom trăi pentru virtute.
Fiindcă acestea ne învaţă trupul răstignit al lui Hristos care ne este pus înainte spre hrană; căci de El suntem în acelaşi timp hrăniţi şi învăţaţi să avem comuniune cu virtuţile şi pătimirile Lui, ca să trăim şi să împărăţim veşnic împreună cu El.
Acest lucru l-a vestit mai dinainte spunând prin prorocul David: ,,Jertfă de laudă Mă va slăvi, şi acolo e calea în care îi voi arăta lui mântuirea Mea” (Ps. 49, 23). Căci, întrucât e celebrat spre aducerea-aminte a celor săvârşite de El pentru noi, este o jertfă de mulţumire, de slavă şi de laudă pentru El. Şi întrucât însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos stau înainte cu adevărat, El grăieşte lui Dumnezeu şi Tatăl mult mai bine decât sângele lui Abel – fiindcă acela strigă la Dumnezeu împotriva fratelui său (Fac. 4, 10), dar Acesta strigă pentru noi, al căror frate a socotit lucru vrednic să se facă Hristos, făcându-ni-L milostiv şi împăcându-ne cu Tatăl Cel mai de sus – ne grăieşte însă şi nouă, arătându-ne limpede calea iubirii, fiindcă El S-a golit pe Sine Însuşi până la noi. Din iubirea Lui pentru noi şi Şi-a pus sufletul pentru noi arătându-ne calea smereniei, ,,pentru că în smerenia Sa judecata Lui s-a ridicat, şi a fost adus că o oaie spre junghiere” (Isaia 53, 7), calea ascultării, pentru că El însuşi a ascultat de Tatăl până la cruce şi moarte (Filip. 2, 8), calea care ne dăruie prin omorârea patimilor viaţa veşnică.
Pentru că şi El S-a făcut mort, şi, iată, e viu în veci, făcându-i vii pe cei ce se lipesc de El prin virtute şi credinţa, slăvindu-i şi fiind slăvit de ei, împreună cu Părintele Său fără de început şi cu Preasfântul, bunul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Fragment din Omilia 56 a Sfântului Grigorie Palama