Conform rânduielii şi tradiţiei ultimilor ani, la trecerea în noul an, ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe Române au înălţat către Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut, dar şi de cerere pentru noul anul care a început.
La cumpăna dintre ani, în toate bisericile şi mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost oficiată rânduiala liturgică specifică acestui moment de bucurie duhovnicească.
La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, în prezenţa rugătoare a credincioşilor gălăţeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi a rostit cuvenitele rugăciuni doxologice. La final, fiecare credincios a putut servi un pahar de ceai cald şi alimente tradiţionale, specifice perioadei în care ne aflăm.
În prima zi a anului 2014, la praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a condus procesiunea cu moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care se află în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, după care a oficiat slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din oraş şi din municipiu.
După Sfânta Liturghie din Catedrala Arhiepiscopală, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat copiii şi tinerii aflaţi în grija Aşezământului Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi. Aceştia au participat mai întâi la Sfânta Liturghie săvârşită în capela din cadrul Așezământului, ocrotită de Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Cuv. Parascheva.
Prima zi din anul 2014 s-a încheiat cu tradiţionala întâlnire de suflet a ierarhulului Dunării de Jos cu preoţii municipiului Galaţi şi părinţii protoierei ai judeţului, în Aula Magna a Centrului pastoral „Sf. Ioan Casian“, din incinta Centrul Eparhial al Dunării de Jos.
Prezentăm, în continuare, cuvântul de învăţătură rostit de chiriarhul Dunării de Jos cu acest prilej:
Lumina pocăinţei şi puterea jertfei
spre unirea cu Hristos, în Biserica slavei Sale
Dumnezeu ne‑a oferit, şi de această dată, şansa de a ne revedea la Arhiepiscopie, după datină, ca „în pridvorul veşniciei“ însă în timp, la începutul unui An Nou 2014, după ce cu toţii am participat atât la Rugăciunea de la cumpăna dintre ani, în biserici, dar şi la Sfânta Liturghie.
L‑am cinstit în chip special pe Hristos Domnul, Care a primit, „a opta zi“ de la Naşterea de la Betleem, „un nume mai presus de orice nume, ca în numele Lui tot genunchiul să se plece… şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus…“ (Filipeni 2, 10‑11)
Mai întâi, doresc să exprim câteva gânduri despre sensul rugăciunii de mulţumire, la cumpăna dintre ani.
Se ştie că, în general, mulţumim mai rar, căci adesea suntem nemulţumiţi şi de noi înşine şi de cei de lângă noi. Din această cauză nemulţumiţii nu pot mulţumi nici pentru binele puţin sau mult pe care îl fac. Pentru a ne corecta şi a învăţa să ieşim din starea de nemulţumire, Biserica ne propune propria măsură de a depăşi dilema. Este măsura Domnului, Care mulţumeşte pentru toate Tatălui.
El mulţumeşte şi pe Cruce, deşi Îl dor, în Sfântul său Trup, cuiele răstignirii. Îl dor păcatele noastre şi totuşi nu se mânie, nu este nemulţumit, ci mulţumit pentru că face altora un mare bine!
Astfel ar trebui să procedăm şi noi, în Biserică.
Să mulţumim Domnului pentru toate; bune sau relele, pe care le‑am suferit.
Sfinţii Părinţi, pe urmele misiunii Sfinţilor Apostoli au procedat cu înţelepciune în lucrarea lor şi ne‑au învăţat să începem orice rugăciune cu o mulţumire sinceră, apoi să solicităm cele ce ne sunt de folos, nouă şi semenilor.
Ori, rugăciunea de mulţumire de la cumpăna dintre ani tocmai acest sens îl are. Să ne ajute pe toţi, în sfintele lăcaşuri, în stare de rugăciune să ne adresăm Părintelui Ceresc, mulţumindu‑I pentru darul sfânt al vieţii! Apoi să‑I cerem să ne acorde darurile Sale ca un Părinte, Care ştie să dea cele bune fiilor Săi. Astfel convertim nemulţumirile şi neîmplinirile noastre în mărturisiri sincere, din care se naşte imboldul lăuntric al mulţumirii, singurul reper autentic al revenirii noastre la normalitate. Este normal să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot binele revărsat asupra noastră şi este firesc şi gestul de recunoştinţă pe care se cuvine să‑l exprimăm, rugător, către binefăcătorii noştri. Am putea ieşi astfel din starea de inerţie şi de nemulţumire. Să începem, deci, anul prin a mulţumi Domnului şi tuturor semenilor noştri! Astfel se naşte în noi dispoziţia şi starea de mulţumire pentru pasul ce îl facem în noul an, cu Dumnezeu, în biserici, şi de aici în lume!
În al doilea rând ne reţine atenţia modelul desăvârşit de urmat în anul pe care îl începem. Este Sfântul Vasile cel Mare. El întruchipează toate virtuţile unui creştin şi slujitor al Bisericii, demn de urmat „în toate locurile şi în tot timpul“. El a sfinţit timpul vieţii lui pământeşti prin unirea rugăciunii personale cu cea comunitară şi prin mărturisirea dreptei‑credinţe cu faptele filantropice, în centru fiind omul care se converteşte neîncetat la viaţa filocalică, în mijlocul atâtor provocări, încercări şi limitări. El uneşte ştiinţa cu pocăinţa şi asceza cu iubirea de semeni, ca un dascăl autentic, preocupat de desăvârşirea ucenicilor săi, pe care îi învaţă, la Sfânta Liturghie, „cum să mulţumească“ Domnului, pentru toate!
El ne încurajează pe toţi, „cei ce ne împărtăşim dintr‑o pâine şi dintr‑un potir“ să ne unim (neîncetat) unii cu alţii în aceeaşi familie creştină, fermentul coeziunii, cooperării şi solidarităţii sociale.
În al treilea rând, plecând de la exemplul său, învăţăm să preţuim şi o altă virtute, mult mai rară, şi anume jertfirea de sine, dăruirea totală pentru alţii, pentru binele altora. Aceştia sunt sfinţii mucenici. Aşa cum se ştie, există două dimensiuni ale muceniciei: cea obişnuită, disponibilitatea „cu timp şi fără timp“ pentru binele aproapelui, până la uitarea de sine, aşa‑zisa „mucenicie albă“ şi jertfirea totală, chiar cu preţul vieţii, prin sânge, pentru credinţă şi binele semenilor. Aceasta este mucenicia hristică, a Sfinţilor Mucenici „care bine s‑au nevoit şi s‑au încununat să se mântuiască sufletele noastre“.
Pe jertfa lor, după modelul jertfei Domnului se temeluieşte lăcaşul văzut al bisericii. La temelia Sfintelor Altare se aşează moaştele sfinţilor mucenici. „Aceştia sunt cei ce vin din strâmtoarea cea mare şi şi‑au spălat veşmintele lor şi le‑au făcut albe în Sângele Mielului“ (Apocalipsa 7, 14).
Aţi înţeles că este vorba despre Sfinţii Martiri Brâncoveni, pe care Biserica noastră ni‑i arată ca mari „buni biruitori mucenici, pentru credinţă şi neam“, la trei secole de la muceniceasca lor intrare în ceruri, şi de acolo în calendarul, în viaţa şi în lucrarea sfinţitoare a noastră, a românilor.
Sfântul Sinod a rânduit un program complet şi complex, care vă este deja cunoscut şi care are nevoie de împlinitori ai lucrării misionare, liturgice şi cultural‑sociale, spre binele nostru, în toate obştile creştineşti, de la cei mici până la cei mari. Vom reflecta, în toate ocaziile, la parohii, la protoierii şi în celelalte centre culturale, educaţionale şi sociale, la binele revărsat de Dumnezeu asupra neamului nostru prin jertfa Brâncovenilor şi în Eparhie vom descoperi multe mărturii vechi şi noi despre lucrarea sfinţilor noştri mucenici pomeniţi.
Nu în ultimul rând, preacucernici şi iubiţi părinţi se cuvine astăzi să amintim programul principal rânduit de Sfântul Sinod, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru anul în care am păşit deja. Este programul misionar închinat Sfintelor Taine: Spovedania şi Împărtăşania, „Anul omagial euharistic“.
Am început prin a evoca sensul profund al rugăciunii, care începe cu mulţumirea. Încheiem cu sensul sublim al Sfintei Euharistii nu numai pentru viaţa aceasta, ci mai ales pentru cea veşnică. Tot de mulţumire este vorba!
Sfintele Taine evocate au rolul determinant în înnoirea noastră sufletească şi umană. Aşa se înnoieşte omul de la începutul anului 2014, prin aprofundarea sensului soteriologic al curăţirii de păcate, prin Sfânta Spovedanie şi prin vindecarea de patimi şi pregustarea Împărăţiei Cerurilor încă de aici, de pe pământ, prin Sfânta Împărtăşanie, care, este, aşa cum ne învaţă Sfântul Ignatie Teoforiul, „medicamentul vieţii veşnice“!
Întrucât, precum ştim, Sfinţii Părinţi au numit păcatul „boala sufletului“ este mare nevoie de eliberare de presiunea aceasta prin acceptarea binefacerii darului lacrimilor sau de „cel de al doilea botez“, mărturisirea sinceră şi curată a fiecărui creştin, aşa cum ne învaţă Biserica.
Ne vom strădui să aprofundăm temele acestea după măsurile Bisericii, cu atenţie la scopul final şi anume vindecarea de păcate şi de urmările acestora în viaţa noastră. Doar Biserica, „spitalul obştesc al sufletelor noastre“ ne poate ajuta, îndruma şi ridica, din darul şi cu lucrarea Preasfintei Treimi, spre mântuirea şi fericirea noastră, aici şi în veşnicie.
Vom apela şi la sfaturile şi la experienţa duhovnicilor, dar vom fi atenţi şi la toate aspectele care apar în concretul slujirii fiecărui slujitor al Sfintelor Altare.
Toţi avem nevoie de Sfânta Spovedanie şi toţi dorim să ne unim tainic cu Hristos Domnul, în Biserica Sa, spre a deschide larg „uşile“ sufletelor spre vuietul Duhului, prin rugăciunile de mulţumire, urmând pildelor sfinţilor, cinstind jertfele Sfinţilor Mucenici şi curăţindu‑ne neîncetat în baia naşterii celei de‑a doua!
La mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos