Între multele teme teologice abordate în neobosita sa lucrare omiletică, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte, ca nimeni altul, despre modalitatea apropierii creştinilor de Dumnezeiasca Împărtăşanie.
Ca şi astăzi, şi atunci existau mulţi creştini care considerau împărtăşirea un dar oferit celor care au ajuns la un stadiu înaintat de viaţă duhovnicească, Sfintele Daruri încununând oarecum efortul lor ascetic. Tuturor, deopotrivă, Sfântul Ioan le arată, în Omilia 14 la Evrei (PG. 63,132) că nu există o deosebire între cei ,,desăvârşiţi” şi cei ,,nedesăvârşiţi” la primirea Sfintei Împărtăşanii, ci numai o deosebire între cel cu conştiinţă curată sau în curs de curăţire şi cel ce nu o are astfel, cerând ca primul să se chiar mai des, iar celălalt nici măcar o dată pe an.
Prin urmare deosebirea nu se face între cei păcătoşi şi cei curaţi, ci între cei hotărâţi şi cei delăsători.Aceasta întrucât tot Sfântul Ioan Hrisostom se întreabă, oarecum retoric, în aceeaşi omilie: „Cine are nevoie de medic? Oare nu cei ce suferă rău? Oare nu mai degrabă celor nedesăvârşiţi care sunt mâncaţi de multe ori, ca să nu spun neîncetat, înăuntrul lor, ca de un şarpe, de irascibilitatea care locuieşte în ei? Tuturor acestora li se porunceşte să bea, ca antidot spre uciderea şarpelui ascuns înăuntrul lor, Sângele cel de viaţă făcător al Domnului.” Nu ,,desăvârşirea” sau ,,nedesăvârşirea” vieţii atrage după sine dreptul de a primi sau de a nu primi Trupul şi Sângele lui Hristos, ci dorinţa neîncetată a omului de de a lucra împreună cu Hristos la actul mântuirii sale. Dacă, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, celor ,,desăvârşiţi” împărtăşirea dumnezeieștilor Taine le „pune urcuşuri în inimă” (Ps. 83, 6) şi-i duce ,,din slavă în slavă” şi ,,din putere în putere”, celor ,,nedesăvârşiţi” și împătimiţi le dă slăbire şi uşurare de tirania patimilor care îi bântuie, atunci împărtăşirea cu Sfintele Taine va fi necesară mai degrabă pentru cei nedesăvârşiţi, ca și aceștia (cei nedesăvârşiţi) să ajungă la starea celor desăvârşiţi (Ef. 4.13, Cf. Comentariu la Ioan IV, cap. 2. PG. 73, 580). Cu alte cuvinte, atunci când omul are ,,foame” şi ,,sete” de Dumnezeu şi hotărâre pentru unirea cu El, atunci împărtăşirea Sfintelor Taine i se face sprijin şi ajutor în lucrarea sa de despătimire şi de creştere în Hristos.
Prin urmare, aşa cum desăvârșirea nu e de nici un folos desăvârşitului care se apropie oarecum întinat, tot aşa, dimpotrivă, nedesăvârşirea nu vatămă sau nu împiedică cu nimic pe cel nedesăvârşit care se apropie cu râvnă (înflăcărare).
Deci, singură delăsarea ne face vinovaţi şi nevrednici, pe fiecare după măsura nepăsării lui (Mt. 18,24). Pe unii ca aceștia, care fac din nepăsare motiv de „evlavie”, Sfântul Ioan Gură de Aur se mânie aspru, spunând: „Degeaba e jertfa de fiecare zi, degeaba stau în jurul jertfelnicului, dacă nu se împărtăşeşte nimeni” şi iarăşi „tot cel ce nu se împărtăşeşte stă cu neruşinare şi indolenţă […]. De aceea nu putem acuza neputinţa; nu putem acuza firea, ci numai nepăsarea ne face nevrednici” (Omilia 3 la Efeseni, PG. 62, 28-30).
Ca să rămânem doar la câteva texte ale Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la folosul primirii continue a Sfintei Euharistii, încheiem doar cu textul integral din Omilia 14 la Evrei (PG. 63, 132), care rezumă, oarecum modul şi scopul apropierii creştinilor de Sfintele şi Dumnezeieștile Taine: „Pe care dintre cei ce se apropie îi voi lăuda? Pe cei ce vin o dată? Pe cei ce vin de mai multe ori? Pe cei ce vin de puţine ori? Nici pe cei ce vin o dată, nici pe cei ce vin de multe ori, nici pe cei ce vin de puține ori, ci pe cei ce vin, cu o viaţă şi o conştiinţă curată sau curăţită; cei care vin, aşa să se apropie pururea; cei ce nu sunt aşa, nici măcar o singură dată”.
Prof. dr. Gheorghe Butuc,
Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. Andrei”, Galaţi