Cu binecuvântarea Prea-fericitului Părinte Patriarh Daniel, Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române organizează, prin Biroul de catehizare a tineretului, un concurs naţional de oratorie creştină. Concursul se adresează copiilor participanţi la programul catehetic „Hristos împărtă-şit copiilor” din toate parohiile.
Concursul va avea trei etape:
La nivelul protopopiatelor – până la data de 14 aprilie 2010;
La nivelul Eparhiei – până la data de 20 aprilie 2010;
La nivelul Patriarhiei – până la data de 12 mai 2010.
Concursul va consta din alcătuirea unui eseu de maxim o pagină, cu tema Crezul ortodox (cum vede un copil mărturisirea de credinţă pe care şi-a însuşit-o la botez prin naşi şi apoi o rosteşte la fiecare Sfântă Liturghie), care va fi rostit/citit în perioada finală a fiecărei etape într-un cadru festiv şi apoi evaluat după criterii de conţinut, claritate, imaginaţie, originalitate, cursivitate şi expresivitate în rostire.
Concursul se adresează grupei de vârstă 11 – 14 ani (clasele a V-a – a VIII-a).
La nivelul protopopiatelor, pre-mierea lucrărilor selecţionate de fiecare parohie se va face în data de 16 aprilie a.c., în cadru festiv, prin organizarea unui eveniment de către responsabilii pentru cateheza parohială din protopopiat, intitulat Crezul ortodox şi asociat cu omagierea Crezului Ortodox de către Biserica Ortodoxă Română. Se vor acorda premii constând în materiale educative, cărţi, CD-uri etc. şi o diplomă de participare pentru fiecare copil. Se va desemna un câştigător al concursului la nivel de protopopiat, care se va califica la etapa eparhială.
La nivelul Eparhiei, se va organiza – în data de 20 aprilie 2010 – un eveniment similar de către inspectorul eparhial pentru catehizarea parohială, intitulat, de asemenea, Crezul ortodox, la care va fi invitat câte un câştigător din partea fiecărui protopopiat, pentru a rosti în cadru festiv eseul întocmit. Evenimentul la care câştigătorul va susţine compoziţia proprie va fi filmat, pentru a putea fi montat într-un material final care va fi vizionat în data de 20 mai 2010 la Palatul Patriarhiei, Aula Magna Teoctist Patriarhul.
Se vor acorda, de asemenea, premii constând în materiale educative, cărţi, CD-uri etc. şi o diplomă de participare pentru fiecare copil. Câştigătorul acestei etape va participa la faza naţională.
La nivelul Patriarhiei se vor transmite lucrările până la data de 12 mai 2010, împreună cu înregistrările de la evenimentul eparhial în care a fost desemnat câştigător pe eparhie.
Toţi câştigătorii din cele 29 de eparhii, împreună cu preotul care i-a îndrumat, vor fi invitaţi la Bucureşti, în perioada 20 – 21 mai 2010 la hramul Catedralei Patriarhale, unde vor rosti Crezul la Sfânta Liturghie. La sfârşitul Sfintei Liturghii, toţi copiii vor primi Diploma de onoare „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, pentru promovarea dreptei credinţe, împreună cu insigna ,,Crucea Patriarhală” – 85 de ani de patriarhat.
Dorim mult succes tuturor participanţilor!
Pr. Daniel Zlate,
inspector pentru cateheză parohială