În anul 2013, creştinătatea sărbătoreşte 1.700 de ani de la adoptarea Edictului de la Milan (313 d. Hr.), prin care Împăratul Constantin cel Mare a acordat creştinismului libertatea de manifestare în întreg imperiul roman, fiind încheiată o lungă perioadă de persecuţii – o istorie sângeroasă în care creştinii au avut de suferit martiriul.
Odată cu libertatea vieţii religioase şi de manifestare în imperiu, Biserica îşi recuperează proprietăţile şi construieşte locaşuri de cult în tot imperiul, multe dintre acestea fiind iniţiate chiar de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Volumul-album „Ctitoriile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Răsărit şi Apus” se înscrie în rândul manifestărilor care vin să reflecte în Biserica Ortodoxă Română, sub binecuvântarea Patriarhului Daniel, cinstirea Sfinţilor Împăraţi şi rolul important pe care l-au jucat în edificarea civilizaţiei creștine la răscrucea dintre timpul istoric al Imperiului Roman şi al Imperilui Bizantin.
Volumul este alcătuit de Pr. Dr. Florin Şerbănescuţi Dr. Bogdan Tătaru-Cazaban şi oferă spaţii largi prezentărilor documentate ştiinţific şi ilustrate de fotografii panoramice sau în detaliu, hărţi sau reconstituirii electronice ale celor mai importante ctitorii constantiniene. Edificiile sunt prezentate nu doar din perspectivă arhitecturală – este pusă în valoare semnificaţia lor spirituală, precum şi modul în care au rezistat de-a lungul istoriei. După expunerea vieţii şi domniei Sfinţilor Împăraţi, albumul desfăşoară în 250 de pagini prezentarea şi descrierea a peste 25 de edificii.
Albumul acordă atenţie atât construcţiilor civile şi militare, cât şi, mai ales, celor mai reprezentative basilici înălţate de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sunt evocate Augusta Treverorum, reşedinţa iniţială a împăratului, dinspre Rin (Germania), marile construcţii civile şi creștine din Roma, Balcani (Sirmium, Serdica), apoi Constantinopol – reconstruit integral începând din 324 şi inaugurat oficial ca noua capitală a Imperiului la 11 mai 330. Periplul continuă cu marile ctitorii din Ţara Sfântă şi Antiohia („Domus Aurea”), pentru ca ultima parte a lucrării să fie dedicată părţilor Dunării de Jos și României, unde au fost întreprinse lucrări de consolidare şi extindere a stăpânirii romane (castrul de la Drobeta, podul de la Sucidava, Constantiniana Dafne, ,,Brazda lui Novac”, Cetatea Tropaeum Traiana). Semnificativ de precizat este faptul că politica lui Constantin în părţile Dunării de Jos a culminat cu pacea pe care imperiul o încheie cu goţii ţi aplanarea conflictului sarmatic, aceastea având drept consecinţe dezvoltarea economică şi comercială a întregii zone, precum și o intensă răspândirea a creștinismului în întregul spaţiu de la Dunărea de Jos.
Trebuie remarcat faptul că lucrarea este guvernată de un spirit ştiinţific elevat, capitolele fiind documentate de o bibliografie selectivă fundamentală, deopotrivă izvoare şi lucrări moderne.
Albumul se așază între lucrările care ilustrează, dacă mai este nevoie, perspectiva spirituală pe care Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au avut-o în legătură cu guvernarea Imperiului Roman şi se constituie într-o mărturie deosebită, reflectată în edificiile creştine ridicate la iniţiativa lor, a rădăcinilor proiectului unităţii dintre autoritatea religioasă şi cea seculară, în ceea ce va deveni pentru mai bine de un mileniu, civilizaţia bizantină. Domnia lui Constantin cel Mare deschide calea transformării treptate a Imperiului Roman păgân într-un imperiu creştin şi apoi a Imperiului Bizantin ortodox al evului mediu, pentru un răstimp milenar care a marcat istoria Creștinătăţii şi, în mod special, a Ortodoxiei.
Conf. univ. dr. Ion Cordoneanu,
Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie
din cadrul Universităţii ,,Dunărea de Jos”, Galaţi