Binecredincioasa Rada Crăciun, mama Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a trecut la cele veşnice în data de 31 august a.c. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus, mai întâi, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, după care a fost condus în localitatea natală – comuna Lopătari din judeţul Buzău.
Slujba înmormântării a fost săvârşită luni, 2 septembrie a.c., începând cu ora 1300, la biserica nouă din Lopătari.
RADA CRĂCIUN
– date biografice –
– S-a născut la 6 ianuarie 1935, în localitatea Brebu, comuna Lopătari, judeţul Buzău, într-o familie de oameni de la munte (Stanciu Albu şi Maria), harnici şi buni creştini, fiind al cincilea prunc din cei opt cu care Dumnezeu îi binecuvântase pe aceştia;
– la 11 ani rămâne orfană de mamă, ea fiind un binecuvântat sprijin pentru ceilalţi fraţi;
– urmează şcoala din satul Brebu;
– în 1954 se căsătoreşte cu Vasile Crăciun, primind de la Dumnezeu trei copii: Constantin (actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos), Emilia şi Aneta – Viluţa;
– se dedică slujirii familiei sale, care este recunoscută în toată zona pentru hărnicia, cinstea, corectitudinea, credinţa şi evlavia membrilor ei;
– a iubit mult localitatea în care vieţuit – Lopătari – pe care o numea „vatră sfinţeniei şi a bucuriei”, în care locuiesc oameni „de la munte, cu viaţă aspră, dar care trăiesc în linişte şi cu multă credinţă”. Zona aceasta este binecuvântată de schituri şi mănăstiri, aici vieţuind, de-a lungul timpului, sihaştri şi monahi de obşte;
– a luptat şi s-a jertfit pentru ca fiii ei să înveţe carte, susţinându-i la şcoli, pentru a se împlini, ca oameni;
– în ultima parte a vieţii sale (2001-2013) şi-a urmat fiul, pe ÎPS Arhiepiscop Casian, susţinându-l spiritual, ca o mamă jertfelnică, în nobila şi dificila lui slujire de ierarh;
– şi-a însemnat viaţa într-un volum, „Viaţa ca o şcoală. De la Lopătari la Dunăre” (Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2013), în care a evocat lumea copilăriei sale, satul natal, Lopătari, precum şi alte evenimente semnificative din viaţa sa;
– a fost o femeie rugătoare, iubitoare şi truditoare, care, fără a intra în cinul monahal, în ultimii 12 ani s-a identificat cu viaţa de rugăciune, cu asceza, postul, săvârşind fapte de milostenie în cadrul Eparhiei şi ca misionară în rândul Societăţii Femeilor Ortodoxe;
– suferinţa sa din ultimele luni a fost o pildă de asumare a Crucii primite de la Dumnezeu, dovedind că rugăciunea ce însoţeşte actul medical aduce alinare chiar şi atunci când ajutorul omenesc se declară neputincios.