Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian

LITURGICEIPS Casian

12 septembrie – săvârşeşte, la biserica „Buna Vestire” (Greacă) din municipiul Brăila, slujba de înmormântare a pr. Dumitru Creţu şi rosteşte un cuvânt funebru.

14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; cu acest prilej este adusă de la Reşedinţa Arhiepiscopală, spre venerarea de către credincioşii prezenţi, racla cu părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci; oficiază, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţiei Sale şi pentru victimele inundaţiilor din judeţul Galaţi.

15 septembrie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba de Te-Deum, în prezenţa comandantului şi angajaţilor Grupului de Pompieri ,,Eremia Grigorescu”, cu prilejul Zilei Pompierilor şi al manifestărilor dedicate împlinirii a 166 de ani de la luptele din Dealul Spirii.

16-20 septembrie – săvârşeşte, la Capela „Sf. Cuv. Ioan Casian” a Reşedinţei Arhiepiscopale, slujba Sfintei Liturghii urmată de slujba de pomenire a mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

16 septembrie – săvârşeşte, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, slujba de Te-Deum şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia deschiderii noului an şcolar la această instituţie de învăţământ teologic.

21 septembrie – săvârşeşte, la biserica veche din localitatea Lopătari, jud. Buzău, slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţiei Sale.

22 septembrie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

23-26 septembrie – săvârşeşte, la Capela „Sf. Cuv. Ioan Casian” a Reşedinţei Arhiepiscopale, slujba Sfintei Liturghii urmată de slujba de pomenire a mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

26 septembrie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Privegherii, cu prilejul pomenirii Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul.

27 septembrie Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, ppcc. protoierei şi clerici din eparhie; asistă la săvârşirea slujbei de Te-Deum cu ocazia împlinirii a patru ani de la ridicarea în rang de Arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos şi a chiriarhului ei la demnitatea de Arhiepiscop; oficiază slujba de pomenire a ierarhilor înaintaşi în tronul Dunării de Jos şi a mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

28 septembrie – săvârşeşte, la biserica veche din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de pomenire  a mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

29 septembrie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

30 septembrie – slujeşte în sobor cu alţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, sub protia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 6 ani de la întronizarea Preafericirii Sale în scaunul de patriarh; participă la slujba de Te-Deum, săvârşită în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale, în cei şase ani de slujire patriarhală; participă la slujba de sfinţire, săvârşită de către Preafericitul Părinte Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a Depozitului de colportaj „Lumini de sărbători I” din Bucureşti.

5 octombrie 2013: Slujba Parastasului de 40 de zile a binecredincioasei Rada Crăciun, în biserica veche din Lopătari
5 octombrie 2013: Slujba Parastasului de 40 de zile a binecredincioasei Rada Crăciun, în biserica veche din Lopătari

1 octombrie – slujeşte în sobor cu alţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” din Slobozia, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor; săvârşeşte, la biserica din Parohia Ghidigeni, Protoieria Nicoreşti, judeţul Galaţi, slujba de înmormântare a pr. Jan Popa, după care rosteşte un cuvânt funebru.

2 octombrie – săvârşeşte slujba de Te-Deum, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei”, în prezenţa cadrelor didactice şi a studenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, cu prilejul deschiderii noului an universitar şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2-4 octombrie – săvârşeşte, la Capela „Sf. Cuv. Ioan Casian” a Reşedinţei Arhiepiscopale, slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de pomenire a mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

5 octombrie – săvârşeşte, la biserica veche din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, slujba Sfintei Liturghii, înconjurat fiind de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, protoierei şi alţi preoţi din Eparhie; în continuare, săvârşeşte, împreună cu ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, slujba Parastasului de 40 de zile pentru mama Înaltpreasfinţiei Sale, dna Rada Crăciun.

6 octombrie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

7-9 octombrie – săvârşeşte, la Capela „Sf. Cuv. Ioan Casian” a Reşedinţei Arhiepiscopale, slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de pomenire a mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

8 octombrie – săvârşeşte, la Reşedinţa Arhiepiscopală, slujba aghesmei şi binecuvintează paraclisul cu hramul „Aşezarea în raclă a brâului Maicii Domnului”, în memoria mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

SOCIAL-CULTURALE

12 septembrie – participă, la Sala de conferinţe a Protoieriei Brăila, la consfătuirea anuală cu profesorii de Religie din judeţul Brăila şi rosteşte un cuvânt de învăţătură; participă, la Sala de conferinţe „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din cadrul Centrului Eparhial, la consfătuirea anuală cu profesorii de Religie din judeţul Galaţi; participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la procesiunea cu racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci;

23 septembrie – participă, la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, la ceremonia de deschidere a cursurilor de pregătire şi perfecţionare pentru ocupaţia de conservator bunuri culturale, organizate în colaborare cu Centrul pentru patrimoniul cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române.

2 octombrie – participă, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2012-2013 pentru studenţii de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”- Galaţi.

3 octombrie – participă, în Aula Magna de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ – Galaţi, la festivitatea de deschidere a cursurilor, pentru noul an universitar 2013-2014, precum şi la ceremenonia de acordare a înaltului titlu academic de ,,Doctor Honoris Causa”, academicianului prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ – Cluj Napoca.

10 octombrie – participă, la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Justinian Patriarhul” din Bucureşti, la lucrările Colocviului dedicat preotului profesor dr. Ene Branişte, la aniversarea a 100 de ani de la naştere.

ADMINSITRATIV-SINODALE

12 septembrie – vizitează lucrările de pe şantierul de restaurare şi amenajare de la Palatul Episcopal.

13 septembrie – prezidează, în cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Departamentul Teologic, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” – Galaţi, sesiunea de restanţe pentru examenele de licenţă şi dizertaţie, precum şi sesiunea a doua de admitere în cadrul aceleiaşi facultăţi.

14 septembrie – vizitează, în localităţile Cudalbi şi Pechea, judeţul Galaţi, familiile sinistrate în urma inundaţiilor din 12-13 septembrie 2013.

16 septembrie – vizitează Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi şi binecuvintează cadrele didactice, elevii şi pe părinţii acestora, la început de nou an şcolar.

19 septembrie – prezidează, în Sala ,,Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial din Galaţi, examenul de capacitate preoţească, sesiunea de toamnă.

Pomenirea de 40 de zile la mormântul binecredincioasei Rada Crăciun
Pomenirea de 40 de zile la mormântul binecredincioasei Rada Crăciun

23 septembrie – prezidează, la Centrul Eparhial din Galaţi, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

24 septembrie – prezidează, la Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie – Galaţi, examenul de admitere la studii aprofundate în teologie.

25 septembrie – vizitează lucrările de pe şantierul de restaurare şi amenajare de la Palatul Episcopal;

30 septembrie – participă, în Sala ,,Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei, la momentul aniversar în cadrul căruia s-au dat citire mesajelor de felicitare adresate Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la împlinirea a 6 ani de la întronizare; participă, la Reşedinţa Patriarhală, alături de ierarhii din eparhiile sufragane Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, la şedinţa Sinodului Mitropolitan.

7 octombrie – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

PRIMIRI

15 septembrie – primeşte, la Reşedinţa Arhiepiscopală, pe ÎPS Datev Agopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, însoţit de pr. Radu Horca, parohul bisericii armene „Sf. Maria” din Galaţi, de dl. Vartan Arachelian, scriitor şi jurnalist şi de preşedinţii comunităţilor armene din Galaţi şi Brăila.

19 septembrie – primeşte, la Centrul Eparhial, pe dl Emanoil Bocăneanu – prefectul Judeţului Galaţi, însoţit de dl Ioan Burlui – county manager, coordonatorul Comitetului pentru situaţii de urgenţă – Galaţi; primeşte, la Centrul Eparhal, pe pc. pr. prof. dr. Adrian Gabor şi pc. pr. prof. dr. Emanoil Băbuş de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi pe pc. pr. prof. dr. Ioan Vicovan şi pc. pr. prof. dr. Gheorghe Pietraru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

27 septembrie – primeşte, la Casa Arhierească, pe dl  Marius Stan – primarul municipiului Galaţi, dl Nicolae Bacalbaşa – preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, dl comisar Dănuţ Lefter, inspector-şef al IJP – Galaţi, dl. comisar şef Mihai Avram, inspector şef al IJP Brăila, dl lect. dr. Grigore Lazarovici şi dl ing. Gheorghe Tudorie.

Pr. Gelu Aron, secretar eparhial