Îl cunosc pe părintele Tudorel de mai bine de 20 de ani. Multe virtuţi avea părintele. Era un om tare smerit, blând, niciodată nu l-am văzut să se supere sau să se enerveze pe cineva. Părea a fi un părinte înţelept şi curat cu inima.
După ce a murit părintele Boris Dumănescu, marea majoritate a enoriaşilor care se mărturisiseră la dânsul au trecut la părintele Tudorel. Printre aceştia mă număr şi eu. Eu făceam prescuri pentru Sfânta Catedrală şi în felul acesta m-am apropiat şi de dânsul şi sfinţia a devenit duhovnicul meu. Cu dânsul puteai să vorbeşti orice problemă sufletească; avea mare răbdare şi te asculta şi te povăţuia ca un adevărat părinte. Dis-de-dimineaţă, la ora 6.00 era în scaunul lui de duhovnic. Era foarte corect şi drept şi dintre canoane cel mai potrivit era cel de milostenie, după putere, şi-l recomanda din toată puterea sa duhovnicească. Multă lume se aşeza sub patrahirul părintelui Tudorel, la spovedanie sau ca să ceară dezlegare de fel de fel de necazuri, de probleme şi părintele niciodată nu refuza pe nimeni. Venea lume şi de prin satele şi comunele din apropiere de Galaţi. Părintele era atât de blând, uneori se asemăna cu un copil când venea în biserică. Se aşeza în scaunul dânsului şi aştepta să spovedească sau să citească rugăciuni.
Totuşi, părintele a îmbătrânit şi el, părea de acum, la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Trupul i s-a împuţinat şi puterile fizice au slăbit, dar părintele venea cu aceeaşi bucurie la sfintele slujbe, la Sfânta Catedrală care îi era atât de dragă.
Dar totdeauna, lumea, care de mult îl ştie pe părintele, alerga la dânsul să ia binecuvântare şi faţa dânsului devenea veselă şi zâmbitoare şi senină şi nu refuza pe nimeni. Se bucura chiar ca un copil. Cu multă dragoste duhovnicească ne întâmpina părintele pe toţi. Sfinţia sa a rămas în inimile noastre. Mult am vrea să-i mai cerem sfaturi pentru nevoile noastre. Cred cu tărie că şi de acolo, de sus, ne trimite binecuvântări, se roagă, şi nu ne va părăsi, căci dânsul se află în sufletul nostru.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii! Iertat să fie sufletul lui şi, iertaţi să fim şi noi, pentru rugăciunile dânsului!
Tiţa Aştefanei