Între manifestările culturale programate cu prilejul Anului omagial ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena”, parohia Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila, în colaborare cu Liceul Teoretic ,,Nicolae Iorga” şi Asociaţia Femeilor Creştin-Ortodoxe – filiala Brăila a avut iniţiativa unui concurs tematic adresat elevilor de toate vîrstele, care frecventează biserica parohială şi sunt implicaţi în Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”. Scopul concursului a fost acela de a verifica cunoştinţele elevilor despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, pe care le-au dobândit la orele de religie şi în cadrul întâlnirilor catehetice desfăşurate în biserică dar nu în ultimul rând şi de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor istoriei creştine şi al afirmării propriei identităţi religioase.
Concursul s-a desfăşurat în data de 6 iunie şi a reunit 57 de elevi. Ei s-au înscris la cele două secţiuni ale concursului: artistică şi test de verificare, corespunzătoare nivelului lor de vîrstă.
În data de 9 iunie 2013, elevii au participat la Sfânta Liturghie iar la finalul acesteia, părintele dr. Leontin Popescu le-a oferit premii din partea parohiei constând în: bani, obiecte bisericeşti, cărţi şi Revista eparhială ,,Călăuză ortodoxă”.
Mulţumim pe această cale organizatorilor şi nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca acest concurs parohial să devină, în timp, o tradiţie.
A consemnat prof. Liliana Stănescu