Situat în Câmpia Călmăţuiului, în partea de sud a judeţului Brăila, pe malul drept al Călmăţuiului, satul Spiru Haret a fost înfiinţat la sfârşitul secolului al XIX-lea. În anul 1895 se numea Germaneasca. Din anul 1923 a primit actualul nume, aparţinând comunei Berteştii de Jos.
Construirea bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din această localitate a început în 1925 şi a fost finalizată în 1930, exclusiv prin contribuţia creştinilor ortodocşi din sat. În data de 21 mai 1930 biserica a fost sfinţită, de către Episcopul dr. Antim Angelescu al Buzăului, fiind încă fără pictură.
Locaşul de cult a fost înfrumuseţat cu pictură în perioada 1977-1979, de către pictorul Andrei Vlăduţ din Bucureşti. Ca urmare a finalizării picturii, biserica a fost resfinţită la 16 noiembrie 1980 de către Episcopul dr. Antonie Plămădeală al Buzăului.
În urma cutremurului din 1940, turlele bisericii şi acoperişul au suferit deteriorări grave, drept pentru care, în anul 1950 s-a aprobat cererea de restaurare a acestora. În anul 1957 s-a făcut reparaţia capitală a bisericii. Cea mai recentă lucrare de restaurare a bisericii a avut loc în anul 2006, când s-au restaurat exteriorul şi acoperişul bisericii.
Primul slujitor al bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din parohia Spiru Haret, preotul Ionescu Gheorghe a fost numit în anul 1930. În 1947 este numit pe postul II preotul Dumitru Gheorghe. În perioada 1959-1984, parohia a fost păstorită de preotul Ichim Nicolae, acum realizându-se şi înfrumuseţarea bisericii cu pictură. Preotul Tarău Ghiţă a slujit în această parohie între anii 1984 şi 1990, fiind urmat de preotul Peneoaşu Ghiţă (1990-1993). Din 1994 şi până în anul 2000, postul de preot paroh a fost ocupat de părintele Florin Voineag. La sfârşitul anului 2001, parohia îi este încredinţată preotului Mihalcea Ştefan, care păstoreşte până la sfârşitul anului 2009. De la acea dată până în prezent parohia este păstorită de preotul Claudiu Trică.
Comunitatea s-a bucurat de binecuvântările arhiereşti primite cu ocazia vizitelor chiriarhale – în ianuarie 1988 şi august 1989, ale Arhiereului Vicar Gherasim Hunedoreanul şi – în iulie 1991, septembrie 1997 şi noiembrie 2012, ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos.
Preot paroh Claudiu Trică