Anul acesta, pe 31 iulie, se împlinesc 75 de ani de la punerea „pietrei fundamentale” a Catedralei din Tecuci cu hramul ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”. Fiecare oraş are o biserică reprezentativă, care exprimă centrul spiritual al urbei respective. Şi în Tecuci este o astfel de „Biserică centrală” în care „pulsează efervescenţa duhovnicească” a vechiului târg moldovenesc.
Datarea ei este din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de către arhidiaconul Paul de Alep. El menţiona la Tecuci existenţa a „trei biserici cu clopotniţe la poartă”, între care figura şi biserica ,,Sfântul Mucenic Gheorghe”. În anul 1856, această biserică a devenit Catedrala oraşului. În secolul al XIX-lea importanţa Catedralei era unanim recunoscută. După ce, în anul 1897, Catedrala ,,Sfântul Gheorghe” a fost închisă datorită stării avansate de degradare, în anul 1900, protopopul de Tecuci Ioan Andreescu spunea că „lipsa bisericii catedrale este mult simţită în întreg oraşul”. Vechea catedrală a tecuceană a suferit grave avarii în urma cutremurelor din 1894 şi 1903. Starea sfântul locaş era improprie desfăşurări slujbelor religioase. Drept urmare, în anul 1917, s-a demolat pridvorul şi turla pentru că erau pe punctul de a se prăbuşi, punând în pericol viaţa celor care îi călcau pragul.
Pe lângă motivaţia lipsei unei edificiu spiritual reprezentativ, credincioşii tecuceni au vrut să aducă mulţumire lui Dumnezeu, prin ridicarea unei biserici reprezentative, pentru că „oraşul, printr-o tainică potrivire, a rămas aproape neclintit în urma rezistenţei armate din Primul Război Mondial”. Astfel, în februarie 1919, s-a alcătuit un Comitet pentru ridicarea din nou a bisericii-catedrală ,,Sfântul Gheorghe”, avându-l în frunte pe protoiereul Nicolae Conduratu. În anul 1923, Comisia Interimară a Primăriei şi-a propus să se implice în ridicarea unei catedrale care „să fie o podoabă a zonei”şi „să impună admiraţia străinului călător”. Drept urmare, Primăria a donat un teren în grădina publică de 7 904 mp, pentru ridicarea viitoarei catedrale. Problemele economice şi financiare din perioada interbelică au amânat punerea temeliei viitoarei catedrale până la 31 iulie 1938. Mediatizarea evenimentului s-a făcut prin foi volante care circulau din mână în mână. Sfinţirea locului catedralei a fost făcută de vicarul Episcopiei Romanului, Preasfinţitul Ilarion Băcăuanul, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În acea perioadă zona Tecuciului era dependentă canonic de Episcopia Romanului.
Cuvântul de învăţătură a Preasfinţitul Ilarion, păstrat în arhiva bisericii, este un adevărat tratat de ecleziologie. În prima parte a cuvântării, episcopul Ilarion menţiona legătura dintre Hristos şi Biserică: „Am făcut începutul unei mari şi strălucite opere! Punerea pietrei fundamentale a catedralei din oraşul Tecuci constituie un eveniment de mare însemnătate religios-morală. În tradiţiunea noastră creştinească şi românească este zicerea: „începutul este greu”, şi mai departe, „lucrarea începută este pe jumătate făcută”. Începutul coincide cu Dumnezeu. Deci punerea pietrei fundamentale a acestei catedrale este „piatra cea din capul unghiului”, iar piatra este Mântuitorul Hristos. Iisus Hristos este începutul şi săvârşirea acestei lucrări”.
În continuarea cuvântului de învăţătură, ierarhul a vorbit despre importanţa unei „catedrale” pentru credincioşii unei comunităţi. „O catedrală într-un oraş este o biserică, căci Biserica este una nedespărţită şi neîmpărţită, dar catedrala oraşului este Biserica cea dintâi. În această situaţie ea trebuie să întrunească condiţiile celui mai strălucit monument şi «palat divin», care să domine toate monumentele localităţii. Să nu fie alt monument mai măreţ decât catedrala! O catedrală într-un oraş este podoaba localităţii din toate punctele de vedere. Ea trebuie să oglindească nu numai fiinţa oraşului, nu numai concepţia de credinţă religios-morală şi culturală a oraşului, ci trebuie să arate prin măreţia ei, trecutul unei vieţi creştine înfloritoare, de unde să se inspire generaţiile actuale şi viitoare pentru o viaţă superioară creştină, în duh de evlavie şi de credinţă statornică în mijlocul valurilor care tulbură viaţa creştină, mai ales azi când atâtea curente s-au arătat şi care năzuiesc la distrugerea Bisericii!”. Dacă am închide ochii şi am face un salt în timp, cuvintele rostite atunci la sfinţirea locului catedralei sunt de o actualitate uluitoare. Problemele misionare şi pastorale care confrunta Biserica din perioada interbelică, erau tot aşa de evidente şi de dificile ca şi cele din timpurile noastre.
„Catedrala, a spus în continuare episcopul Ilarion, trebuie să fie un «palat măreţ» fără asemănare în localitate, un «muzeu strălucit de antichităţi apostolice», prin pictura, arhitectura şi podoabele ei. Catedrala trebuie să fie un «teatru sfânt» de unde să radieze cele mai înalte învăţături religios-morale şi în faţa căreia să se topească toate viciile şi patimile omeneşti. Catedrala se cuvine să fie un «far luminos» de care întunericul să nu se poată apropia. Biserica este scara cerească pe care s-a pogorât Dumnezeu la noi şi pe care noi ne urcăm la Dumnezeu”.
În încheierea cuvântului de învăţătură înaltul prelat a arătat rolul cultural pe care se cuvine să-l aibă sfântul locaş. „Catedrala trebuie să unească în ea, pe lângă frumuseţea monumentală de «palat divin», şi cea mai înaltă catedră de cultură morală şi religioasă. Ea trebuie să fie făclia din care să se aprindă şi alte vetre de cultură, pentru că, în Biserică, Sfânta Evanghelie a izvorât atâtea cugetări şi scrieri superioare care au prefăcut lumea cea veche într-o lume nouă mai bună. Iată ce se înţelege, iubiţi creştini, prin catedrală şi, de aceea, am pomenit de la început că pentru acest oraş, azi este un mare eveniment punerea pietrei fundamentale”. Cuvântul ierarhului a fost un moment de mare sensibilitate şi de emoţie sfântă pentru credincioşii prezenţi la acest eveniment istoric. Toţi cei de faţă au primit un impuls spiritual în vederea mobilizării ridicării bisericii-catedrale din urbea Tecuciului.
În anii care au trecut, Catedrala din Tecuci s-a ridicat ca o făclie luminoasă a credinţei şi a dragostei de Dumnezeu a credincioşilor de pe aceste meleaguri moldovene. Biserica se remarcă prin arhitectura exterioară ca o sinteză a bogăţiei de expresie a stilului bizantin românesc, dar şi prin armonia exprimată într-o îmbinare dintre arta moldovenească şi muntenească, aidoma unui chivot voievodal.
La 12 octombrie 1969, Episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit Biserica catedrală. Evenimentul a fost consemnat în publicaţiile centrale ale Bisericii Ortodoxe Române. (Glasul Bisericii, XXVIII, 1969), 11-12, p. 1330). După unele avarii datorate cutremurelor din 1977 şi 1986, precum şi din cauza afumării picturii, au fost necesare reparaţii la fresca deteriorată, precum şi spălarea picturii. După numeroase lucrări în interior şi exterior, la 24 octombrie 2010 a avut loc resfinţirea sfântului locaş de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. Frumuseţea catedralei tecucene face ca aceasta să fie considerată de către toţi creştinii, şi nu numai, un reper arhitectonic şi spiritual reprezentativ pentru sudul Moldovei, dar şi o oază de linişte şi un loc al şi al împlinirilor duhovniceşti. Monumentalitatea şi armonia sfântului locaş a fost remarcată şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, care arată că biserica ,,Sfântul Gheorghe” reprezintă „un model remarcabil liturgic şi artistic, ca o fortăreaţă duhovnicească pentru dăinuirea sufletului înnobilat al localnicilor, într-un spaţiu sfinţit de vrednici păstori de suflete şi de apostoli ai istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti”.
Pr. Mihai Roşu, Parohia „Sfântul Gheorghe”- Tecuci