Se pot spune lucruri foarte frumoase, dar şi realităţi foarte dure şi negative din viaţa românilor aflaţi departe de ţara şi familiile lor. Problema migranţilor devine foarte acută datorită sărăciei şi a destrămării familiilor între România şi ţările care-i adoptă, problemă care se răsfrânge de foarte multe ori asupra copiilor. Integrarea românilor în aceste ţări depinde mult de cunoaşterea acestora, nu doar prin prisma cronicilor de ziar sau a ştirilor de televiziune, adesea negative, ci mai ales prin prisma valorilor noastre personale şi generale, poporul nostru fiind purtătorul unor minunate valori spirituale, culturale şi de bogate tradiţii strămoşeşti care nu se pot reduce doar la „degustări de mâncare şi băutură românească”. „Sufletul românesc” trebuie să împărtăşească ce are el mai bun. Aceasta e calea cea mai sigură pentru a înlocui discriminarea cu buna înţelegere şi cooperarea, spre binele comun.
Fără nicio îndoială, a pleca din ţară e un act de curaj. Cauzele migraţiei pot fi diverse, de la cele economice, la cele sociale şi politice. În general, oamenii pleacă în căutarea unei vieţi mai bune, îşi părăsesc identitatea de a cărei valoare nu sunt conştienţi, propriul mod de a trăi şi se îndepărtează de rădăcini. Sunt de admirat cei care şi-au găsit loc într-o lume străină, învăţând umiliţi, strângând din dinţi şi câştigând cu trudă multă respectul celor din jur. Dintre cei care au plecat, unii sunt mulţumiţi şi fericiţi şi îşi adoră patriile adoptive, alţii scriu mesaje sentimentale, de dor şi jale, vorbind de o Românie idilică, cu oameni vrednici şi prietenoşi, nu ca occidentalii care sunt o prelungire a tehnologiei moderne, care ,,sunt reci şi par lipsiţi de suflet”.
Pentru a avea un tablou complet, amintim faptul că România are un primat, în Europa, în domeniul emigraţiei, peste 10% din populaţia ţării noastre aflându-se în ţările Uniunii (numai în Italia, la sfârşitul anului 2012 erau 1.072.342 de români înscrişi la primării, iar acest număr este în creştere cu 20%, în ultimii doi ani, în ciuda crizei economice).
Dorul de ţară? Pentru unii este de fapt doar o nostalgie a unor lucruri frumoase care se întâmplau acasă, în familie. Revenirea în ţară în concediu, chiar şi pentru două sau trei săptămâni, înseamnă să-şi hrănească sufletul care tânjeşte, merg la locurile natale şi inima li se umple de o bucurie care îi împlineşte.
Această plecare a confraţilor noştri către alte meleaguri nu a ocolit nici Matca, comuna în care se află şi Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Casian”, alături de alte cinci parohii ortodoxe. Povestea migranţilor din Matca este povestea adevărată a multor români, pierduţi prin străinătate, departe de tot ce iubesc, de o adevărată trăire în iubire şi armonie. Iată cuvintele unui enoriaş al Parohiei Matca V, care a trăit mirajul străinătăţii, dar care a înţeles că preţul plătit este mai mare decât câştigul: „Acolo muream în viaţă, dar m-am regăsit cu rădăcinile mele, de care de altfel niciodată nu m-am rupt; acolo plângeam, dar ei nu-mi vedeau durerea. Ei nu au simţul durerii noastre, al dorului nostru, ei nu au dor, ei nu ştiu ce înseamnă să simţi dorul, iar eu trăiam acolo numai în dor, de ai mei, de ţara mea, de limba mea, de Biserica mea”.
Un tânăr plecat în Anglia mărturisea că nu toţi românii trăiesc uşor înstrăinarea de ţară, de părinţi, de graiul străbunilor şi de tot ce a însemnat România pentru ei: „E firesc să ne fie dor, mai ales în preajma sărbătorilor. Dureros ar fi să ne împietrim inimile şi să uităm că ne tragem dintr-o ţară binecuvântată cu frumuseţi naturale şi oameni sufletişti din fire”.
Toţi marii români care s-au afirmat peste graniţe în diverse domenii, şi au câştigat aprecierea străinilor, au trăit cu dorul sau melancolia credinţei şi a ţării unde s-au născut. Mircea Eliade colinda Parisul şi-n mintea sa erau anii tinereţii din România, petrecuţi cu amicii săi intelectuali rămaşi acasă, precum Petre Ţuţea. Constantin Brâncuşi mânca mămăligă şi crea inspirat de rădăcinile sale mioritice, deşi se stabilise-n oraşul luminilor şi el…
Biserica-mamă se îngrijeşte de fiii ei duhovniceşti din afara graniţelor ţării şi se roagă la fiecare slujbă pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, dorind ca fiecare credincios român să aibă parte de bucurie şi împlinire sufletească, să îşi păstreze credinţa ortodoxă şi să arate iubire faţă de Biserică şi neam. În „Duminica migranţilor români“- prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, copiii şi tinerii din parohiile celor opt protopopiate ale eparhiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, desfăşoară diferite programe cultural-artistice, pentru migranţii români, întorşi acasă în luna august. La această duminică, în toate parohiile sunt invitaţi românii care muncesc şi studiază în străinătate. La Sfânta Liturghie se înalţă rugăciuni speciale pentru toţi cei care muncesc şi locuiesc în străinătate, iar emigranţii români, împreună cu copiii lor, răspunzând la chemarea preoţilor, nu uită de tradiţiile Bisericii strămoşeşti, venind împreună la Potirul Dragostei şi al Iertării, primind cuminecarea cu Sfintele Taine.
În dor, românul trăieşte simţirea intensă a legăturii în care se afla cu cei cu care a vieţuit la un loc, când e depărtat deci. Dorul e simţirea acută a absenţei acelora din orizontul său. În dor se trăieşte o prezenţă a celor absenţi; se trăieşte durerea absenţei lor.
Dar chiar prin această durere se trăieşte, în acelaşi timp, un fel de neştearsă prezenţă a lor în conştiinţă. Absenţa lor e un chin, pentru că nu e o absenţă totală, nu e o uitare. În dor omul e singur sau fără cel dorit, şi în acelaşi timp nu e singur: e cu cel dorit. Dar cel dorit nu e de faţă în carne şi oase, ci e reprezentat prin dor.
Dorul e mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide în care trăieşte poporul român.
Preot Valeriu Stamatin, Parohia Matca V