În data de 6 mai 2013, a doua zi de Paşti, în ziua de prăznuire a Sf. Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, la biserica din municipiul Galaţi care-l are ca ocrotitor, s-a desfăşurat etapa pe eparhie a Concursului – spectacol „Bucuria de a fi creştin.
Acesta s-a adresat copiilor, preoţilor şi profesorilor de religie implicaţi în Programul catehetic naţional ,,Hristos împărtăşit copiilor” şi face parte dintre manifestările organizate cu prilejul ,,Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”.
La începutul manifestării, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop a oferit tuturor copiilor participanţi diploma „Tinereţe şi credinţă”, emisă de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu această ocazie, iconiţe şi revista eparhială „Călăuză ortodoxă”.
Cei 24 de copii participanţi, reprezentanţi ai celor 8 protoierii, îmbrăcaţi în autenticul port popular, au interpretat câte un cântec religios sau popular, au recitat o poezie religioasă sau cu caracter patriotic sau au interpretat un text literar, potrivit celor trei secţiuni prevăzute de metodologia concursului.
La finalul manifestării, comisia, formată din: pc. pr. Daniel Zlate, inspector pentru catehizarea tineretului, dna Ana Tunaru, profesoară de Lb. Română, dna Olga Nadoleanu, profesoară de muzică şi dna Bianca Sava, profesoară de religie, au evaluat şi premiat cele mai bune 3 reprezentaţii pentru fiecare secţiune în parte, copiii fiind recompensaţi cu daruri de carte religioasă şi icoane. Menţionăm că toate evoluţiile copiilor au fost de un ridicat nivel interpretativ, comisia având o misiune dificilă de departajare a concurenţilor, potrivit criteriilor metodologiei de concurs.
Copiii premiaţi au fost următorii:
Secţiunea A, interpretarea unui cântec religios sau a unui cântec popular
Locul I: Tăbăcaru Adina, parohia „Adormirea Maicii Domnului”, preot coordonator Petru Ojog;
Locul II: Dobre Drăguţa, parohia Ianca II, preot coordonator Nicolae Măcreanu;
Locul III: Mihai Claudia, parohia Plevna, preot coordonator Eugen Boldeanu.
Secţiunea B, recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic sau religios
Locul I: Gabor Gabriela, parohia Lieşti, preot coordonator Titi Gabor;
Locul II: Sima Nicoleta, parohia Ariciu, preot coordonator Cornel Techiu;
Locul III: Iacob Roxana, parohia Viziru de Jos, preot coordonator Sică Bănică.
Secţiunea C, interpretarea unui text literar în proză (popular sau cu caracter religios)
Locul I: Caragaţă Teodora, parohia „Sfinţii Arhangheli”, Brăila, preot coordonator Victor Ţugui;
Locul II: Năstase Oana, parohia Slobozia Conachi, preot coordonator Ionuţ Glăvan;
Locul III: Rusu Cristina, parohia Moscu, preot coordonator Ionuţ Iordache.
Ocupanţii locurilor I la etapa eparhială, împreună cu însoţitorii lor, au reprezentat eparhia noastră la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în data 21 mai, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Pr. Daniel Zlate, Inspector pentru cateheza parohială