În contextul aniversării, în 2010, a 1.685 de ani de la primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea (325), şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat – în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009 – ca 2010 să fie declarat „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“, în Patriarhia Română.
În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în 2010 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi me-diatic intitulat „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“.
În prima parte a anului 2010, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti, iar profesorii specialişti în teologie pastorală, catehetică-omiletică, drept bisericesc, precum şi în domeniul misionar-ecumenic vor realiza studii, comentarii, bibliografii care vor trata istoria Crezului Ortodox (geneza, contextul istoric şi teologic al formulării Simbolului niceo-constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox (text şi cântare bisericească), în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de religie şi programul ,,Hristos împărtăşit copiilor”), în activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi în dialogul cu alte Biserici creştine. În acest context, Patriarhia Română va publica două lucrări dedicate Crezului Ortodox, un volum teologic şi un volum cu reproduceri după fresce reprezentând Sinoadele Ecumenice şi sfinţii apărători ai dreptei credinţe.
În a doua parte a anului 2010 va fi abordată tema Autocefaliei româneşti, urmând să fie, de asemenea, organizate conferinţe, simpozioane ştiinţifice şi dezbateri şi să se elaboreze studii istorico-teologice cu următoarele subteme: Autocefalia bisericească: unitate de credinţă şi libertate religioasă; consideraţii privind vechimea şi afirmarea Autocefaliei româneşti de-a lungul timpului; recunoaşterea Autocefaliei (25 aprilie 1885), confirmare a demnităţii şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Ortodoxiei universale; Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir – mărturie văzută a Autocefaliei bisericeşti; Autocefalia în dialogul panortodox. Ca atare, Patriarhia Română va publica trei volume dedicate Autocefaliei româneşti: unul intitulat ,,Autocefalia – libertate şi demnitate”, cuprinzând studii despre autocefalie, altul intitulat ,,Autocefalie şi responsabilitate”, dedicat vieţii şi activităţii eparhiilor ortodoxe române în perioada 1885 – 2010, şi al treilea, intitulat ,,Autocefalie şi comuniune”, consacrat relaţiilor externe ale Ortodoxiei Româneşti.
În Joia Mare a anului 2010 (1 aprilie), în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, va avea loc sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, pentru a douăzeci şi una oară în Biserica Ortodoxă Română.
Manifestările organizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti vor fi susţinute şi mediatizate pe larg de Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile ,,Lumina”, Agenţia de ştiri ,,Basilica”, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.
Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în anul 2010 o pagină specială, care va prezenta calendarul evenimentelor, informaţii, ştiri, documentare şi toate activităţile realizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti.
Niceea – locul de desfăşurare al Primului Sinod Ecumenic
Anul 2010 găseşte vechea cetate bizantină a Constantinopolului (gazda celui de-al doilea Sinod Ecumenic, în care a fost definitivat Simbolul de Credinţă ortodox) în haine de sărbătoare: oraşul Istanbul este desemnat, pentru 2010, Capitală Europeană a Culturii.
Simbolul de Credinţă ortodox a fost constituit în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice, la Niceea, în anul 325, şi la Constantinopol, în anul 381. Iniţiativa convocării unui sinod general, la care să participe toţi episcopii din imperiu, a aparţinut Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), în contextul tulburărilor provocate de speculaţiile teologice referitoare la primele două Persoane ale Sfintei Treimi. Preotul alexandrin Arie afirma că Dumnezeu Tatăl L-a născut pe Fiul, Care ar avea, aşadar, început şi nu este întocmai de aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Episcopul Alexandru al Alexandriei nu a acceptat această teorie, mărturisind că Fiul lui Dumnezeu există, din veşnicie, egal cu Tatăl.
Pornind de la această părere teologică a lui Arie, s-a creat tulburare în întreg imperiul, ambele tabere atrăgându-şi simpatizanţi. Împăratul Constantin, în urma victoriei asupra lui Licinius din 324, şi-a instalat reşedinţa imperială la Nicomidia, capitală orientală a imperiului. Acolo a aflat de disputa apărută în Alexandria şi a încercat o mediere între Arie şi Alexandru.
Văzând că este mai mult decât o dispută personală, împăratul a decis convocarea tuturor episcopilor din imperiu, pentru a cădea de acord asupra învăţăturii ortodoxe de credinţă. Calendarul ortodox pomeneşte, în Duminica a VII-a după Paşti, închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, un număr de 318 ierarhi prezenţi la Niceea, astăzi localitatea Iznik, în Turcia.
Alături de episcopul Alexandru al Alexandriei, preşedintele Primului Sinod Ecumenic, sunt amintiţi diaconul său Atanasie, Spiridon al Trimitundei, Eustaţiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Pafnutie din Tebaida, Osius de Cordoba, precum şi diaconii Vit şi Vicenţiu, reprezentanţi ai papei Silvestru I al Romei. Teodor Lectorul, istoric bizantin din sec. al VI-lea, îl include în lista părinţilor sinodali, la numărul 151, pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul de Mira. Toate hotărârile adoptate de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice primesc autoritate dumnezeiască prin formula „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă“ (Faptele Apostolilor 15, 28). Asemenea şi Simbolul de Credinţă enunţat la Sinodul I Ecumenic, alcătuit din şapte articole ce rezumă teologia ortodoxă despre Tatăl şi Fiul şi amintesc credinţa în Duhul Sfânt.
Sinodul al II-lea Ecumenic a completat Crezul cu ultimele cinci articole
Hotărârile Primului Sinod Ecumenic nu au restabilit liniştea în imperiu. Ereziile încă existau prin cei care refuzau să se supună autorităţii supreme în materie de credinţă. Astfel, a fost nevoie de convocarea Sinodului al II-lea Ecumenic, la Constantinopol, în 381, de împăratul Teodosie cel Mare (379-395). Acest sinod avea să consolideze victoria ortodoxiei niceene obţinută cu câteva decenii în urmă. Între Sfinţii Părinţi prezenţi în număr de 150 la acest sinod, pomeniţi în calendarul ortodox la 22 mai, sunt amintiţi: Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars, dar şi Terentius, episcop de Tomis. Părinţii sinodali au afirmat păstrarea credinţei mărturisite la Niceea, stabilind o terminologie teologică trinitară, au respins toate ereziile apărute şi au completat Simbolul de Credinţă niceean cu ultimele cinci articole.
Astfel, Crezul sau Simbolul de Credinţă s-a păstrat până în zilele noastre drept înfăţişare pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie să o cunoască, să o primească cu credinţă şi să o mărturisească. Este alcătuit din douăsprezece articole, primele şapte (referitoare la Dumnezeu-Tatăl şi la Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire) enunţate la Sinodul I Ecumenic şi ultimele cinci (referitoare la Dumnezeu-Duhul Sfânt, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică) enunţate la Sinodul al II-lea Ecumenic.
Întreită aniversare în Biserica Ortodoxă Română
Pentru Biserica Ortodoxă Română, anul 2010 este motiv de întreită aniversare: la 4 februarie se vor împlini 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie, la 25 aprilie se împlinesc 125 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, iar la 1 noiembrie, 85 de ani de la întronizarea primului patriarh, Miron Cristea.
În aprilie 1925, patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea trimitea Tomosul prin care se recunoştea Biserica Ortodoxă Română „neatârnată şi autocefală“, administrată de Sfântul Sinod şi „nerecunoscând în propria sa administraţie internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, pe Mântuitorul şi Dumnezeu-Omul“.
În şedinţa din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod hotăra: „Se înfiinţează în Ţara Românească, pentru Biserica Ortodoxă Autocefală Română, demnitatea de Patriarh; Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul Ungro-Vlahiei se ridică, în calitatea sa de Primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române.“ La 30 iulie 1925, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol trimitea Tomosul Sinodal de recunoaştere a ridicării Bisericii Ortodoxe Autocefale Române la rangul de Patriarhie: „De acum va fi asentimentul tuturora pentru ridicarea Bisericii surori din România la vrednicia patriarhală, atât pentru cinstire şi răsplată, cât şi pentru faptul că, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, întreg poporul binecredincios român mărindu-se prin unirea sa politică, această cinstire este binevenită şi îndreptăţită.“ Drept urmare, la 1 noiembrie 1925 a fost întronizat primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dr. Miron Cristea (1925-1939).
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Crezul sau simbolul credinţei
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie.Amin.