Praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor prin care toate S-au umplut de lumină, şi cerul şi pământul şi cele dedesubt…, Paştele înrâureşte cultul şi întreaga rânduială a Bisericii, polarizând ciclul praznicelor cu dată schimbătoare, precum şi al Duminicilor, din întregul an liturgic. De altfel, în fiecare duminică de peste an sărbătorim Învierea cu acelaşi fast şi cu aceeaşi strălucire şi chiar fiecare zi din viaţa omului este proiectată spre Înviere.
Perioada Penticostarului începe cu utrenia specială din noaptea Învierii și se încheie cu ceasul IX de sâmbătă, din ajunul Duminicii Tuturor Sfinţilor; toate duminicile au, într-o oarecare măsură, caracter de praznic, iar prima săptămână, numită Săptămâna Luminată, are câteva caracteristici speciale care, în ciuda faptului că unele dintre ele au caracter ,,tehnic” şi se adresează ,,specialiştilor”, trebuie amintite:
– până la Înălţarea Domnului creştinii se salută cu Hristos a înviat!, manifestând nu doar o bucurie exterioară, ci făcând o adevărată mărturisire de credinţă;
– se dezleagă la toate bucatele, dându-se tuturor posibilitatea de a se înfrupta duhovniceşte ”…și celor ce au postit, şi celor ce nu au postit…” iar, în restul perioadei este dezlegare la peşte (afară de monahi);
– nu se fac metanii ci doar închinăciuni, nu se săvârşesc nunţi şi nici parastase, iar rânduiala agheasmei şi cea a înmormântării sunt speciale;
– preotul îmbracă toate veşmintele de culoare strălucitoare;
– glasul de rând se schimbă zilnic, cântarea este mai solemnă şi plină de speranţă, textele mineiului sunt lăsate la o parte, fiind puse în valoare cele care evidenţiază bucuria pascală;
– uşile împărăteşti rămân deschise pe toată perioada Săptămânii Luminate, simbolizând deschiderea uşilor raiului, iar la vecernie avem prochimen special în fiecare zi; la vecerniile speciale din Duminicile Învierii și Cincizecimii, precum şi la cea din Duminica Sfântului Apostol Toma avem Prochimenul cel mare ,,Cine este Dumnezeu…”;
– nu există perioadă de pocăinţă, nu se citesc paremii, psalmi sau catisme, citirea psaltirii încetând de la Liturghia Darurilor de miercuri din Săptămâna Pătimirilor, până la vecernia Duminicii Sfântului Apostol Toma;
– utreniile şi vecerniile încep cu binecuvântarea Treimică ,,Slavă Sfintei…” , urmate de troparul Hristos a înviat, cu stihurile Paștelui, iar otpustul este, de asemenea, pascal;
– la vecernia specială din Duminica Învierii, vohodul se face cu evanghelia, deoarece la această slujbă se citeşte Sfânta Evanghelie în mai multe limbi (Ioan XX, 19 – 25), simbolizând chemarea neamurilor la părtășia mântuirii, iar în celelalte zile ale săptămânii, vohodul la vecernie se face cu cădelnița;
– la utrenie lipseşte partea de început până la canoane (sedelne, binecuvântări, antifoane, evanghelie), precum şi doxologia;
– până la Praznicul Rusaliilor nu se foloseşte rugăciunea ,,Împărate ceresc…”. Explicaţia teologică este aceea că Hristos trebuind să se înalţe pentru a trimite pe Mângâietorul, după cuvântul Său: ,,… de folos este ca Eu să Mă duc. Că dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi.” (Ioan XVI, 7);
– în locul ceasurilor, al pavecerniţei şi al miezonopticii se săvârşeşte ceasul pascal;
– Sfânta Liturghie are început pascal, antifoane şi axion speciale, precum şi otpust pascal;
– marţi, în Săptămâna Luminată are loc uscarea Sfântului Agneţ care s-a scos la Liturghia din Joia Pătimirilor şi se păstrează în tot timpul anului, pentru a se administra bolnavilor și pruncilor nou-botezaţi;
– vineri, în Săptămâna Luminată este Izvorul Tămăduirii – sărbătoare de dată mai târzie, care are la bază o minune săvârşită de Maica Domnului în timpul împăratului Leon I Makelles (457 – 474), urmată de sfinţirea apei, despre care aminteam că are rânduială specială;
– o rânduială mai puţin cunoscută este procesiunea cu artosul, care se săvârşeşte în mănăstiri, de la biserică şi până la trapeză, în fiecare zi din Săptămâna Luminată;
– chiar dacă în unele părţi, în noaptea Învierii, după săvârşirea slujbei de afară se înconjoară biserica şi se intră după ce se loveşte cu sfânta cruce în uşă, aceasta nu este conformă cu tradiţia autentică, ci este o practică locală împrumutată de la sfinţirea locaşului de cult.
Respectarea acestor rânduieli statornicite de Sfinţii Părinţi afirmă unitatea şi uniformitatea cultului ortodox, dar ele devin tot mai înţelese şi mai pline de sens dacă lăsăm să ne pătrundă duhul Învierii, fără de care sărbătoarea este transformată într-un prilej de consumism şi de desfătare exclusiv trupească.
Pr. prof. Costel Bulgaru,
Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. Andrei”- Galaţi