Lacrimile sunt ca roua de dimineaţă,
Acoperind întreaga pajişte de verdeaţă,
Apar ca mărgeluşe îmbrobonate,
Ale naturii diademe nestemate.
Mă aplec cu fiori de înfrigurare,
Luând în mâini această apă, ca o binecuvântare.
Spălându-mi faţa şi ochii mei,
Să curgă lacrimi destul din ei.
Vă rog ochilor, lacrimi multe vărsaţi,
Nu vă temeţi, nu rămâneţi secaţi,
Să-mi spele mintea, inima şi sufletul,
Rămase, sărmanele, împietrite ca lutul.
Căci mintea mea aleargă neastâmpărată,
Inima, sărmana, mereu e întristată,
Sufletul, scânteia cea dumnezeiască,
Întinat în păcate, Cine să-l mai mântuiască?
Chip de lut, unde-ţi este nobleţea sufletească?
Ca mâine, viaţa o să te părăsească!
Trezeşte-te măcar în al unsprezecelea ceas,
Căci timpul trece iute, pas cu pas.
Doamne dă-mi iubire, smerenie şi răbdare
Să pot medita la viaţa asta trecătoare!
Dă-mi îngeri şi Sfinţi povăţuitori
Să trezească conştiinţa, căci ca mâine,
suflete, mori!
Postind cu ochii şi cu gura tot mereu,
Îmi înalţ gândul la Dumnezeu.
Cu faţa la pământ îngenunchind.
Vărs lacrimi multe, sufletul spălând.
Maica Irina Oancea