Postul este una din sfintele nevoinţe fundamentate pe antropologia creştină, care are ca scop curăţirea, luminarea şi desăvârşirea omului în relaţie cu Dumnezeu, Creatorul său. Nefiind o cale ascetică autonomă, postul a fost recomandat de Mântuitorul Iisus Hristos, în mod deosebit, în relaţie cu rugăciunea, pentru ca omul să se poată îmbunătăţi prin intermediul lor, în mod integral. Accesibile, indiferent de măsura duhovnicească, postul şi rugăciunea contribuie la despătimire, proces care începe cu formarea unei gândiri şi conduite după modelul universal valabil, transmis de Fiul lui Dumnezeu întrupat.
La un prim nivel de asceză, postul curăţă mai ales firea sau natura umană, în timp ce rugăciunea luminează sufletul, ajutându-l să-şi dezvolte vederea duhovnicească. Perioadele de post ale Bisericii, prin intensitatea lor spirituală, sunt lecţii pentru orice creştin, de interiorizare a ritmului lor sfinţitor, adică de transformare a timpului în stare. Timpul nevoinţei, prin direcţia indicată, este unul înălţător, comparabil, de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, cu urcuşul către veşnicia Raiului. Păşind cu Hristos în timp, transcendem timpul. Starea pe care Biserica doreşte să o imprime prin intermediul timpului sfânt este deprinderea de a fi continuu, aşa cum te străduieşti să fii doar în intervalele limitate de timp. Să fii nevoitor în gând şi-n faptă în fiecare clipă, este nevoinţa deplină, eliberatoare de întinăciuni mundane. Ea se formează concomitent cu receptivitatea prezenţei lui Dumnezeu în lume, şi cu simţirea Sa personală, ca liturghisitor pe antimisul inimii rugătoare, după cum spun părinţii filocalici.
Postul, ca timp şi ca stare, este o cale de însuşire a iubirii şi harului lui Dumnezeu, în funcţie de golirea reziduurilor de întuneric din noi, care ne împiedică să-L simţim şi să-L ascultăm pe Cel ce ne întreţine existenţa. Doar cei care au trăit puterea postului şi a rugăciunii, dau mărturie de efectele lor duhovniceşti, transformatoare în ceea ce priveşte firea şi modul de a fi. Sfinţii au scris despre dumnezeiasca isihie pentru că ei înşişi au devenit isihie. Ei au scris şi ne-au învăţat cum să scăpăm de „gândurile răutăţii” şi cum se dobândeşte bucuria împreună cu mulţimea virtuţilor şi darurilor dumnezeieşti. Mărturia lor smerită în privinţa frumuseţii ascezei şi a înălţării duhovniceşti trăite, datorită vieţii curate, în Hristos, pusă în antiteză cu tristele mărturisiri ale oamenilor dezabuzaţi, formaţi după chipul societăţii postmoderne, care promovează cu obstinaţie principii de viaţă nespirituale, este cel mai puternic indicator al adevăratului mod de a fi în lume.
Biserica arată cu claritate direcţia binelui, punându-ne la dispoziţie şi mijloacele spirituale pentru a ni-l însuşi la măsura de a deveni buni, aşa cum vrea Dumnezeu. Acesta este modul lui Dumnezeu de a ne educa: arătându-ne permanent binele şi răul, manifestările şi efectele lor. Pe această deosebire fundamentală stă întreaga spiritualitate a Bisericii şi din acest motiv ea nu poate accepta pentru cei care-i compun trupul, decât căile care-i înalţă duhovniceşte. Născătoare de sfinţi, Biserica este, în orice context istorico-social, matricea vieţii noastre duhovniceşti, care ne înfrumuseţează cu mijloacele Duhului Sfânt care a şi constituit-o.
Nu oricine poate trăi firesc suprafirescul aerului tare al spiritualităţii înalte, dar oricine poate păşi cu smerenie, dacă-L iubeşte pe Dumnezeu, pe calea care nu permite patimilor să ne întunece mintea, simţirea şi modul de a fi. Dimensiunea temporală a postului ne ajută să ne deprindem cu limitarea răului, pentru a putea gusta din starea binelui nelimitat. Grecii antici aveau conştiinţa limitei ontologice, dar le lipsea perspectiva desăvârşirii spirituale. Hristos, însă, ne-a revelat în mod sublim posibilitatea împlinirii noastre duhovniceşti în contextul limitării ontologice, iar dacă frumuseţea chemării Lui tainice stă tocmai în caracterul ei neconstrângător, cunoaşterea şi împărtăşirea din darurile Sale depind de răspunsul nostru.
Lect. univ. dr. Gina Luminiţa Scarlat,
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie
din cadrul Universităţii ,,Dunărea de Jos”- Galaţi