Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de joi, 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.
Slujire sfântă
Părintele Teofils-anăscutla3 martie 1929, într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Io an şi fiind primul dintre cei patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundareacunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi participă în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului. Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.
Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţa pe credinţă şi cultură. Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale. A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primi în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor. Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.
Părintele Teofil, iubit si de credincioşii de la Dunărea de Jos
Şi în inimile credincioşilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos este mare tristeţea pricinuită de mutarea la cele veşnice a părintelui Teofil Părăian de la Mănăstirea „Sfinţii Brâncoveni”-Sâmbăta de Sus, cel ce ne-a dăruit prin cuvânt şi faptă „gânduri bune pentru gânduri bune” sau „prescuri pentru cuminecături”. Pentru „ucenicii” preacuvioşiei sale de la Dunărea de Jos, întâlnirea cu părintele arhimandrit Teofil era o adevărată bucurie duhovnicească, iar părintele împărţea tuturor „lumini de gând” pentru zidirea sufletului. În faţa tinerilor studenţi sau a obştei de monahi, alături de preoţime sau de cei simpli, părintele revenea cu drag aici, an de an sau uneori chiar mai des, ori de câte ori era invitat, de către chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian ori de către filiala ASCOR Galaţi.
Astfel, părintele era un obişnuit al vizitelor la Galaţi, Brăila sau Tecuci, mai ales în perioada Postului Mare, când, în faţa unei mari mulţimi de tineri şi bătrâni, deopotrivă, conferenţia pe diferite teme de actualitate ale vieţii creştine. Părintele Teofil venea cu multă dragoste mai ales la Galaţi, deoarece preacuvioşia sa îndrăgea mult versurile maicii Teodosia Laţcu, vieţuitoare la Mănăstirea Maicii Domnului – Tudor Vladimirescu, pe care le ştia pe de rost şi cu care „pigmenta” cuvântările sale. De asemenea, părintele Teofil iubea mult Filocalia, îndemnând la „gustarea”, lecturarea Sfinţilor Părinţi şi îndeosebi a cuvintelor Sfântului Marcu Ascetul.
Nu se pot uita serile calde sufleteşte, pline de învăţătura părintelui Teofil, care, în stilul său original şi inconfundabil, ne îndemna „să zâmbim lui Dumnezeu prin fapte bune” ori să săvârşim „faptele bune ca manifestare a credinţei”! Ultima întâlnire cu creştinii gălăţeni a fost în vara acestui an, când, în cadrul serbării Seminarului Teologic „Sf. Andrei”, preacuvioşia sa ne-a oferit câteva pagini de suflet dintr-un „abecedar al credinţei!” Şi atunci, ca şi la celelalte întâlniri, părintele Teofil ne promitea revederea, cu gândul că până data viitoare vom împlini „programul său duhovnicesc în cinci puncte”: „mergerea la biserică în duminici şi sărbători, rugăciunea zilnică dimineaţa, seara şi la masă, citirea zilnică a cel puţin două capitole din Noul Testament, păzirea minţii prin rugăciunea cea de toată vremea şi postul!”
Rugăm pe multmilostivul Dumnezeu ca blândul şi duhovnicescul părinte Teofil, care i-a povăţuit pe credincioşii de la Dunărea de Jos cu dragoste şi înţelepciune, să fie aşezat în ceata drepţilor întru Împărăţia Sa, de unde să ne trimită îndemnuri şi binecuvântare în urcuşul nostru pe calea virtuţilor! Dumnezeu să îl odihnească în pace!
„La şcoala părintelui Teofil”
Neputând participa la slujba înmormântării părintelui Teofil Părăian, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, a adresat Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, un mesaj, pe care îl redăm în cele ce urmează:
,,Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,
Cu nespusă durere sufletească, dar şi cu mare încredere în mila şi în ajutorul lui Dumnezeu, particip, spiritual, la momentul petrecerii Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil din lumea noastră trecătoare, spre cea veşnică “unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.
Am dorit mult să iau parte, cu toţi cei prezenţi, la mănăstirea Sâmbăta, într-o zi de sâmbătă, zi a rugăciunii pentru cei adormiţi în Domnul, să fiu lângă părintele Teofil, care astăzi nu ne mai vorbeşte în limbajul de aici, ci noi încercăm să-i vorbim Stăpânului vieţii despre cel mai harnic misionar al Învierii şi al luminii cereşti, chiar dacă el n-a văzut niciodată lumina de aici!
Tocmai el ne-a călăuzit atât de precis, spre frumuseţea luminoasă a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, în Sfânta Biserică Ortodoxă dreptmăritoare.
Participarea la înmormântarea mitropolitului cu viaţă cuvioasă şi sfântă de la Durostor, în acelaşi timp cu prohodirea părintelui Teofil, mă îndeamnă să sper în iertare pentru a nu fi fost astăzi lângă trupul său istovit de atâta lucrare jertfelnică şi sfântă. Legăturile spirituale dintre noi, de aproape patru decenii şi, mai ales, contribuţia părintelui Teofil la aprofundarearaţiuniiprietenieitrainice, ca şi hărnicia sa fără de egal în slujirea liturgică, culturală şi misionară devin peceţi sfinte peste recunoştinţa neştearsă şi iubirea nesfârşită. Omul cu faptă şi nume rupte din iubirea de Dumnezeu se aşază cu trupul în mormânt, dar cu lucrarea şi personalitatea sa în inimile şi sufletele noastre pentru totdeauna.
Preacuviosul Părinte Teofil slujeşte de astăzi împreună cu ctitorii Lavrei de la Sâmbăta, mănăstire care l-a înţeles, l-a iubit şi l-a ajutat mai mult decât o mamă, şi pe care el a cinstit-o mai mult decât pe o familie duhovnicească, sfântă şi armonioasă. A făcut-o cunoscută în toată lumea creştină, devenind un alt părinte Cleopa al Transilvaniei şi nu numai. Dumnezeu l-a chemat când a ştiut că ne poate fi de folos mai multora dintr-o nouă şi mare slujire cerească.
Pentru atâtea “ctitorii” de suflete, de oameni credincioşi, virtuoşi, demni şi curaţi, atât din cinul monahal, cât şi din lume, pentru semănatul îndelungat şi secerişul mănos de pe întinsul “lanului” sufletesc al inimilor ucenicilor răsfiraţi în toate categoriile vieţii spirituale şi sociale, pentru rara sa disponibilitate de apostolat, mai ales în rândul tinerilor, în toată ţara şi dincolo de hotarele ei, ,,la şcoala părintelui Teofil”, pentru multele prilejuri de lucrare sfântă misionară şi la Dunărea de Jos, ultima chiar în această vară, fie-mi îngăduit a-i mulţumi încă o dată părintelui Teofil şi a-L ruga pe Dumnezeul iubirii de oameni să-i prelungească lucrarea oferindu-ne, neîncetat, în momente de neputinţe, de încercări şi de suferinţe voioşia chipului său, profunzimea gândirii sale şi bogăţia teologhisirii pe înţelesul tuturor.
Să ne ajute a înţelege mai profund testamentul lui, adresat oricărui creştin: ,,Să te mântuieşti”!
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în rândul sfinţilor!
Veşnică să-i fie pomenirea!”
Pr. Gelu Aron, secretar eparhial