† Casian,
Din darul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Dunării de Jos,
Preacucernicilor preoţi, cuviosului cin monahal
şi tuturor binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Eparhie,
har, pace, sănătate şi duhovniceşti bucurii,
cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou,
iar de la noi, arhierească binecuvântare.
,,Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S‑a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul“ (Luca 2, 10‑11).
Iubiţi păstori sufleteşti,
fraţi creştini,
Mai presus de orice cuvânt de la noi, cei de pe pământ, stă astăzi, în faţa noastră, între noi şi în noi, Cuvântul, Care este deodată Dumnezeu şi Om, ,,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat“1. Este Fiul lui Dumnzeu, pe Care Tatăl ni L‑a trimis nouă, oamenilor, să Se nască pe pământ, deşi El este, din veşnicie, în Ceruri, Unul din Sfânta Treime. L‑a dăruit oamenilor, tocmai atunci când ei pierduseră orice legătură cu Dumnezeu, când oamenii au devenit doar trup, fără să mai caute locul duhului în ei. Dumnezeu, Părintele iubitor, Îşi caută fiii! Atunci când fiii şi‑au pierdut Tatăl Ceresc, prin libera lor voinţă, El îi bucură cu un Dar mare şi mai presus de lume. ,,Ceea ce ochiul n‑a văzut şi urechea nu a auzit, pe aceastea le‑a gătit Dumnezeu celor ce‑L iubesc pe El“ (I Corinteni 2, 9). De ce? Pentru că un părinte trăieşte prin fiii săi şi orice dar, pentru a‑i bucura, nu este niciodată prea mare, întrucât ei sunt pentru el adevărata comoară, autentica valoare şi expresia văzută a vieţii sale iubitoare. ,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16).
Dumnezeiescul Atanasie cel Mare exprimă acest adevăr plin de taină, de lumină şi de putere iubitoare pentru întreaga omenire într‑un chip înălţător: ,,Dumnezeu S‑a făcut Om, pentru ca pe om să‑l îndumnezeiască“! Şi, pentru a ne pregăti atât sufleteşte, cât şi omeneşte, spre a ne însuşi acest adevăr mântuitor, ne propune un exerciţiu de doxologie, de înălţare a minţii către Cer, pentru ca Fiul din ceruri să coboare concret pe pământ, între noi şi în noi:
,,Hristos Se naşte, slăviţi‑L!
Hristos din ceruri, întâm-pinaţi‑L!
Hristos pe pământ, înălţaţi‑vă!“2.
Preaiubiţilor,
Astăzi, în toate bisericile şi în toate casele, dar şi în ,,peşterile“ trupurilor noastre, oriunde ne‑am afla, coboară Hristos! ,,Domnul coboară“, precum glăsuieşte colindul străbun, ,,îngerii cântă, magii Îl adoră“! ,,Hristos Se naşte, veniţi la închinare!“.
Ce se petrece, în fapt, deodată cu invitaţia aceasta repetată atât de colindători – care reprezintă pe îngerii din ceruri, care L‑au însoţit pe Hristos, cu doxologii la Betleem, acum 2.000 de ani, cât şi de către păstorii duhovniceşti, preoţii noştri de astăzi – cei ce din casă în casă şi de la om la om, de la suflet la suflet au prezentat sfânta icoană a Naşterii, tot cu imnuri şi rugăciuni de binecuvântare?
Aceste forme de manifestări spirituale şi tradiţionale, exprimate atât prin rugăciuni, post, obiceiuri şi datini bătrâne, cât şi prin întrunirea, ca o singură familie, la Sfânta Liturghie, se constituie în răspunsuri pline de recunoştinţă faţă de Părintele ceresc pentru darul făcut tuturor, care este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ,,pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S‑a făcut Om“ 3. Fiul lui Dumnezeu devine şi Fiul Omului, prin naşterea ,,de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria“, iar omul înstrăinat de el însuşi şi de cei din jurul său urcă pe o nouă treaptă, a bucuriei de a fi regăsit locul pierdut şi pe cei ce‑l aşteaptă să îl reaşeze în demnitate, în frăţietate sacră şi în comuniune izbăvitoare de păcat şi de moarte. Aşa renaşte omul de pe pământ la starea lui dintru început, pregustând aievea din bunătatea casei părinteşti, care este Betleemul, ,,Casa pâinii“, dar şi a demnităţii creştine! Precum Fiul lui Dumnzeu, prin întrupare, devine Om adevărat, tot astfel omul trupesc se împărtăşeşte de darurile cereşti şi mai presus de lume: ,,Fiindcă altfel nu vom fi niciodată fii după har şi dumnezei, dacă Unul‑Născut nu Şi‑ar fi Însuşit pentru noi şi din pricina noastră smerenia, al cărei chip luându‑l, prin împărtăşirea de Duhul, devenim fii ai lui Dumnezeu“4.
Nimic nu este mai trist şi păgubitor în viaţa omului decât singurătatea, însingurarea şi izolarea de semenii săi. Acestei suferinţe, consecinţă a îndepărtării de iubirea părintească şi de armonia frăţească, îi pune capăt Mântuitorul, Care vine la noi ca Prunc nevinovat, curat şi plin de gingăşie sufletească. În acelaşi timp, El este şi Dumnezeu plin de putere şi de har, gata să ajute, să apere şi să ridice pe cel (de)căzut la starea şi la frumuseţea de fiu al lui Dumnezeu: ,,Căci (Hristos, s.n.) S‑a pogorât la noi… nu renunţând să fie Dumnezeu şi Fiu adevărat, ci ca să ridice pe cel ce era în stare de rob şi de creatură, adică pe noi, la slava care se află, în mod propriu, numai la El singur, făcându‑ne fii ai lui Dumnezeu, …ne ridică mai degrabă la demnitatea cea mai presus de fire“5.
Astfel, omul, fiecare dintre noi, prin Naşterea Domnului se eliberează (ne eliberăm) de suferinţa închiderii în singurătate, în izolare, în răutate, în păcate şi în ura de frate. Hristos, Prunc dumnezeiesc, dar şi Mântuitorul şi ,,Păstorul şi Păzitorul sufletelor“ (I Petru 2, 25) şi al trupurilor noastre ne apropie de cei ce‑L urmează şi‑L bucură prin vieţuire curată, sfinţii. ,,Într‑o clipă ne‑a învrednicit (şi) pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor“6.
Astfel, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, şi nouă, celor de astăzi, ni se împărtăşesc daruri sfinte, chiar dacă în zilele de ,,praznic luminos, strălucind frumos“, uneori, doar omeneşte îi mai facem loc, în noi şi printre noi, Pruncului dumnezeiesc. El nu‑i acolo unde strălucesc doar luminile artificiale, deşi au şi ele rostul lor pedagogic şi pregătitor venirii Luminii celei adevărate, ,,Care luminează pe tot omul ce vine în lume“!
Nu doar străzile, oraşele şi satele trebuie luminate la modul general, ci mai ales oamenii! Hristos, Pruncul de la Betleem, ,,Fiul Domnului“ şi ,,Fiul Omului“ nu‑i nici în abundenţa excesivă a pregătirilor domestice, culinare, nici în coşurile încărcate cu daruri, utile doar pentru azi sau mâine, deşi şi acestea sunt, într‑un fel, mesaje de sărbătoare, nici în petrecerile mult prea îndepărtate de sensul sacru al sărbătorii, de multe ori departe de căminul cald şi primitor al creştinului blând, bun şi smerit. El nu este prezent nici în izolarea şi sărăcia pe care le îndură, cu greu, iubiţii noştri fraţi şi surori, de aici şi de pretutindeni, mai ales dacă noi i‑am uitat, i‑am ignorant şi i‑am îndepărtat, într‑un chip sau altul.
Aşa cum ne învaţă un renumit scriitor creştin al primelor secole, trebuie să urcăm puţin de la noi înşine spre semenul nostru, astfel încât pe această ,,tribună“ să‑L arătăm pe Hristos! Trebuie să urcăm de la ,,sensul“ prea material şi prea omenesc al sărbătorii, aşa cum o vedem astăzi la noi, pe ,,muntele fericirilor“, acolo unde ne aşteaptă Hristos Cel adevărat, Cel autentic, spre a ne bucura, a ne lumina şi a ne îmbogăţi spiritual, singura bogăţie care nu cunoaşte criza, decât atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu. ,,Pentru cei care sunt încă la poala muntelui (fericirii, s.n.) şi care nu sunt încă pregătiţi să‑l urce, Logosul (Hristos, s.n.) nu are nici chip, nici frumuseţe, întrucât pentru ei înfăţişarea Lui este de plâns şi mult mai prejos decât L‑ar fi putut arăta graiurile omeneşti, pe care unii i‑au numit fii ai oamenilor“7.
De aceea, prin Naşterea Sa, Mântuitorul nu ne propune doar o nouă condiţie de viaţă mai bună aici, pe pământ, ci o ridicare a omului la demnitatea de iubitor de oameni, de slujitor de semeni, de pricinuitor al fericirii altora, din care se naşte şi creşte şi propria fericire. În acest sens, cel mai autentic dar de Crăciun este omul bun. El este mărturia concretă a întrupării însuşirilor divine în firea noastră omenească. De aceea, Sfântul Evanghelist Luca, atunci când ne relatează evenimentul Naşterii Mântuitorului preia mesajul îngerilor, către noi, oamenii, pentru a ne ajuta să ne ridicăm de la înţelesurile prea înguste şi prea omeneşti, în sensul material şi consumist, la cele spirituale şi duhovniceşti. În centrul preocupărilor creştineşti stă permanent omul şi binele lui mântuitor, iar în cele materiale stau egoismul şi înstrăinarea de Dumnezeu, din care se nasc dispreţul ori îndiferenţa faţă de semeni.
Mesajul îngeresc ,,Iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul“ (Luca 2, 10) ne ajută pe toţi să înţelegem că astăzi, în timp de criză economică, de sărăcie, de lipsuri de tot felul, de boli şi de suferinţe – mai ales cele provenite din lipsa de dragoste frăţească autentică, jertfelnică şi binefăcătoare – este posibilă bucuria! Este chiar darul esenţial oferit de Dumnezeu oamenilor. Este sărbătoarea întoarsă spre Hristos, spre autenticul Betleem, care înseamnă iubire fără margini, din iubirea milostivă a lui Dumnzeu pentru lume. Iubirea lui Dumnezeu, prin naşterea Fiului Său pe pământ, pentru ridicarea omului la demnitatea iubirii şi a adevăratei libertăţi, de a nu mai păcătui nici împotriva sa, nici a semenilor, este ,,medicamentul“ bucuriei de Crăciun! În acest sens, ,,libertatea adevărată e robie (…) liber acceptată a binelui, a iubirii altuia, a iubirii faţă de altul, a obligaţiei benevole faţă de binele aproapelui, faţă de Dumnezeu, Care ne cere să slujim binele celorlalţi şi binele nostru adevărat. Numai în libertatea adevărată e slujirea adevărată! Există robia iubirii, care e, în acelaşi timp, adevărata libertate“8.
Aceasta este adevărata bucurie! O bucurie împărtăşită este o dublă, o triplă, o multiplă bucurie! Acesta este duhul sărbătorii Naşterii Domnului şi, totodată, acesta este şi înţelesul şi sensul ei, pentru noi toţi, slujitori ori credincioşi, mari şi mici, învăţaţi ori neînvăţaţi, bogaţi ori săraci, robi ori liberi.
Preaiubiţi fraţi şi surori
în Domnul,
Am amintit câteva dintre înţelesurile duhovniceşti ale sărbătorilor închinate Naşterii Mântuitorului, încredinţat fiind că toţi cei credincioşi suntem şi împlinitori ai mesajului bucuriei de a‑L primi pe Mântuitorul ,,mititel şi‑nfăşătel“ în casele şi în sufletele noastre, de a face Betleem primitor în toate localităţile, satele, comunele şi oraşele binecuvântatelor vetre străbune ale Dunării de Jos. Ne sunt pildă tuturor celor ce iubim Biserica şi o ajutăm să ne ajute, mulţimea de fapte bune, iubitoare de semeni şi exemple de jertfelnicie, atât ale slujitorilor sfintelor altare de la parohii şi de la mănăstiri, cât şi lucrarea „slujitorilor“ de la centrele social‑filantropice, care sunt o ,,icoană“ a Naşterii Mântuitorului, potrivit cu posibilităţile şi cu dragostea de aproapele. Neuitate vor rămâne săvârşirea, de sute de ori, a Tainei Sfântului Maslu şi eforturile de ajutorare a bolnavilor din anul ce se încheie, în toate comunităţile parohiale şi sociale ale Arhiepiscopiei, pentru care, din inimă, vă mulţumim şi vă rugăm să le continuăm, ,,iară şi iară“! Prin toate acestea, ,,mai adevărat, noi ne‑am îmbogăţit de la El“9, de la Domnul Hristos.
Adevărata bogăţie sufletească ne bucură şi ne apropie pe unii de alţii, de aici şi de departe, până în străinătate, unde fraţii noştri au nevoie de semnele neuitării, ale rugăciunilor şi comuniunii creştineşti şi româneşti.
În zi de mare sărbătoare, vă rugăm, aşadar, să aşezaţi la inimi şi în suflete, bucuria! Toţi! Şi cei sănătoşi, şi cei bolnavi! Şi cei săraci, şi cei bogaţi! Şi cei singuri, şi cei înconjuraţi cu dragostea celor apropiaţi! Altfel, ,,ce‑ţi poate folosi faptul că Hristos a venit în trup, dacă n‑a venit şi în sufletul tău? Să‑L rugăm ca în fiecare zi să se împlinească şi în noi venirea Lui, ca să putem spune: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine» (Galateni 2, 20)“10.
La acestea adăugăm şi îndemnul de a fi prezenţi, cu toţii, în biserici, la cumpăna dintre ani, la slujba de mulţumire pentru binefacerile ce le‑am primit în anul ce se încheie, dedicat Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, precum şi pentru primirea de ajutor de la Dumnezeu în anul ce‑l vom începe, care a fost declarat, prin hotărârea Sfântului Sinod, ca ,,An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“.
Să ne ajute Dumnezeu, pe toţi, şi să ne binecuvinteze, cu sănătate, cu pace în noi şi între noi, iar acum, de Sfintele Sărbători, când neaua a curăţat totul în jurul nostru şi ne‑a readus duioasele bucurii ale copilăriei, în freamăt de ,,colind sfânt şi bun“, ,,te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun / Dar nu uita, când eşti voios, române, creştine, să fii bun“!
Sărbători cu bogăţie de fapte bune şi de oameni buni, ,,de la tinereţe, până la bătrâneţe“!
La anul şi la mulţi ani!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi către Domnul rugător,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
1. Crezul, art. 2.
2. Catavasie la Naşterea Domnului.
3. Crezul, art. 3.
4. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentarii la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XI‑a, cap 9, în colecţia „P.S.B.“, vol. 41, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2000, pp. 1031‑1032.
5. Idem, Despre Sfânta Treime, cuv. IV, în colecţia „P.S.B“, vol. 40, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, pp. 152‑153.
6. Origen, Din omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a X‑a, în colecţia „P.S.B“, vol. 7, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982, p. 97.
7. Idem, Contra lui Cels, Cartea a VI‑a, cap. 77, în colecţia „P.S.B“, vol. 9, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1984, pp. 437‑438.
8. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. II, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1978, pp. 316‑317.
9. Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuv. I, în colecţia „P.S.B“, vol. 15, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 208.
10. Origen, Din omiliile…, Omilia a XXII‑a, în colecţia „P.S.B“, vol. 7, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982, p. 112.