În munţii mei de vise de miner
Am căutat mereu un bob de rouă,
O aşchie de stea – luceafăr efemer
Să-mi fie pârghie de viaţă nouă.
În mine sumbre, întunecate-am vrut,
Să aflu aur în resturi şi pirite.
Eoni deşerţi s-au scurs, de-atunci o sut’
Pân’ ce-am zărit ascunse lucirile dorite.
Erau acum şoptiri de gând mirat,
Că aur nu-i, ci flori albe de mină;
Era o lacrimă de sus ce-a mângâiat
Suspin de dor peren după lumină.
Mi-am spus: ajunge viaţa de miner!
Acum să-mi crească aripi peste grote,
Să scap de lest, să le înfig în cer,
Să prind puteri din cirte şi din iote.
Mihai Braşoveanu