E frig şi ninge. Norii generoşi au pudrat din belşug zahăr fin peste natura amorţită. Crivăţul bate cu putere pe la hornurile caselor îngheţate şi adormite. Cerul plumburiu şi greu stă să cadă. O mulţime de fulgi pufoşi şi albi ca spuma laptelui, dansează prin aerul rece. Câteva frunze ruginii şi uscate zboară alături de fulgii de nea. Vuietul cumplit al vântului îi îngrozeşte pe puţinii trecători. Zăpada scârţâie sub tălpile lor îngheţate.
Ajunsă la biserică, fetiţa se aşeză încet într-un colţ mai retras din pridvor, cu ochii la icoana Mântuitorului, încercând să cânte şi ea, alături de toţi oamenii, colinde, căci era Ajunul Crăciunului. Lacrimi mari îi scăldau obrajii roşii de ger, în timp ce se ruga pentru părinţii care o părăsiseră şi pentru bunica ei bolnavă. Cu ochii la icoană, oboseala, însă, o cuprinse şi aţipi. Curând, prin faţa ochilor ei, începură să se perinde cadouri, dulciuri, un brad frumos împodobit şi Moş Crăciun.
Dar nu dură mult, şi auzi o voce caldă care îi zise:
– Mărie, trezeşte-te, ai aţipit!
Era părintele, care tocmai terminase slujba. Copila era o bună cunoştinţă a acestuia. Fiind săracă dar iubind învăţătura, era participantă activă în cadrul Proiectului „Alege şcoala!”, unde aflase că Dumnezeu este totdeauna aproape de cei aflaţi în suferinţă. Şi ea simţise de multe ori acest lucru!
Acum, printre lacrimi şi suspine, fetiţa de numai nouă ani îi spuse că şi-ar fi dorit de la bunul Moş Crăciun medicamente pentru bunica sa, uitând de hăinuţe groase şi ghete pentru sine. In ochii părintelui apărură câteva lacrimi, însă încercă să şi le ascundă cu dibăcie. O luă acasă să doarmă cu fetele lui, iar apoi se îngriji de medicamente şi alimente pentru bunica. Noaptea trecu repede şi veni dimineaţa. Măria se trezi şi văzu în apropiere un pachet cu haine şi ghete pentru ea. Imediat îşi dădu seama că era dimineaţa de Crăciun şi sări din pat. Privirea caldă a doamnei preotese o îndemnă să probeze lucrurile primite.
Se îmbrăcă în grabă şi se duse la biserică, dorind să ajungă la începutul Sfintei Liturghii.
La predică, părintele le spuse credincioşilor despre copila care nu 1-a uitat pe Dumnezeu în clipele cele mai grele din viaţa ei, venind şi cerând ajutor de la Hristos, ca să poată depăşi momentele dificile, îndemnându-i astfel pe toţi oamenii să-i urmeze exemplul.
După ce slujba s-a terminat, o familie înstărită s-a oferit să le ajute pe Măria şi pe bunica acesteia, dorind chiar să o înfieze pe fetiţă, deoarece ei nu aveau copii.
Bucuroasă, fata acceptă şi îi mulţumi cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu.
Apoi, se închinară pe la icoane şi se duse acasă cu binefăcătorii săi, care o îndrăgiră pe loc, ca pe copilul lor. Curând o aduseră şi pe bunica Măriei să locuiască împreună cu ei, în casa care era prea mare doar pentru două persoane.
Chiar dacă acum trăia mult mai bine, copila nu uita să-i mulţumească zilnic lui Dumnezeu pentru că-i ascultase rugăciunile, mărturisind astfel credinţa ei vie în Hristos, pe care-L descoperise în cadrul Proiectului „Alege şcoala!”.
Teodora Caragaţă, clasa a VI-a A,
Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Băncilă”,
Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”- Brăila