Preotul îndeplineşte, în virtutea harului primit prin Taina Sfintei Hirotonii şi ca urmare a trimiterii lui în parohie de către episcopul care l-a hirotonit şi al cărui reprezentant este, cele trei laturi ale lucrării pastorale: învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare. Fiecare dintre aceste trei laturi ale activităţii sale este importantă în lucrarea sa de conducere a sufletelor spre mântuire şi ele se condiţionează reciproc.
După cum se afirmă de către unii teologi şi profesori actuali, se impun cu necesitate unele priorităţi în activitatea pastoral-misionară a preotului în zilele noastre cum ar fi: catehizarea credincioşilor, argumentarea dogmelor creştine, importanţa Sfintei Liturghii în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, administrarea Sfintei Taine a Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii precum şi frecventarea slujbelor Bisericii de către toţi enoriaşii.
Din punct de vedere pastoral, bătrâneţea – ca şi celelalte etape ale vieţii – îşi are particularităţile, avantajele şi dezavantajele ei.
Trebuie să recunoaştem că bisericile, în special cele de la sate, sunt frecventate mai mult de către cei în vârstă (vorbim aici de cei cuprinşi între 60 de ani şi mai în vârstă, credincioşii la pensie) şi toată activitatea Bisericii în general se sprijină pe aceştia.
Dacă vorbim, însă, despre bătrâni (cei peste 70 de ani), deja pastoraţia este alta.
În familiile cu bătrâni, vizitele pastorale ale preotului vor fi mai dese. Fiecare credincios, dar în special cei bătrâni trebuie să fie pregătiţi să primească senin, liniştit şi fără nici o teamă sfârşitul vieţii acesteia şi trecerea prin moarte către viaţa cea veşnică. Această pregătire o face preotul prin mărturisirea şi împărtăşirea lor cât mai deasă cu Sfintele Taine. Majoritatea bătrânilor sunt pregătiţi pentru acest lucru, stau în permanenţă cu rugăciunea în minte şi privesc icoanele necontenit (sunt mulţi credincioşi în vârstă care au adevărate altare acasă), însă, majoritatea sunt cuprinşi de un fel de panică, o adevărată groază a necunoscutului, a uitării, a bolilor incurabile.
Dintre enoriaşii care au trăit şi în vremurile trecute şi nu sunt foarte apropiaţi de Biserică, în faţa morţii lucrurile se schimbă şi, de multe ori, ultima întâlnire cu preotul, ultima cateheză şi Cuminecare pot schimba radical, spre bine, sufletul celui care crede. În unele cazuri se cere intervenţia unui preot bătrân, de o vârstă cu credinciosul, chiar la rugămintea lui expresă, dar, de multe ori şi noi, preoţii tineri îi înţelegem şi putem să îi aducem mai aproape de Hristos, pe calea Sa.
Indiferent dacă au fost sau nu buni creştini, indiferent dacă au avut păcate mari, indiferent dacă au iubit mai mult plăcerile vieţii decât virtuţile, credincioşii în vârstă pot primi binecuvântarea lui Dumnezeu, iar preotul trebuie să aibă dragoste şi răbdare faţă de toţi.
Cei care au încă sănătatea şi puterea necesare de a se mişca, vor fi mărturisiţi şi împărtăşiţi la biserică. Ei vor fi povăţuiţi să participe, în măsura posibilităţilor, şi la sfintele slujbe, în general, şi, în special, la Sfânta Liturghie şi la Taina Sfântului Maslu. Cei bolnavi şi neputincioşi vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la casele lor.
Pentru pastoraţia bătrânilor este necesar ca preotul să organizeze în cadrul parohiei sale o asistenţă socială permanentă concretizată prin ajutorare cu hrană, veşminte, medicamente, lemne de foc, asistenţă medicală etc, a celor ce au nevoie de acestea. Orice lucrare pastorală trebuie să ţină seama de asemenea necesităţi şi să le rezolve cât mai bine posibil. Bătrânii trebuie trataţi cu blândeţe, cu dragoste, cu înţelegere, potrivit povăţuirilor pe care ni le dă Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: „Pe bătrâni să nu-i înfrunţi, ci să-i îndemni ca pe un părinte!” (I Timotei V, 1-2).
La fel trebuie să povăţuiască preotul pe copiii, pe nepoţii şi pe celelalte rudenii ale bătrânilor la împlinirea datoriilor de a cinsti, de a respecta şi a fi cu dragoste şi bunătate faţă de părinţii, de bunicii şi apropiaţii ajunşi la bătrâneţe.
Pentru o asemenea activitate pastorală, bătrânii arată întotdea-una recunoştinţă vie şi o mulţumire caldă preotului lor şi ei vor fi o mărturie veşnică în faţa Dreptului Judecător despre împlinirea îndatoririlor pastorale ale preotului în acest sector al vieţii.
Pr. Cristian Niţu, Parohia Smârdan