Pelerinajul cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

IMG_9612
Icoana Maicii Domnului de la Adam, la hramul Parohiei ,,Sf. Ioan Iacob Hozevitul” din Galaţi

În Postul Adormirii Maicii Domnului, după datină, în judeţul Galaţi a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pelerinajul cu icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam. Pelerinajul s-a desfăşurat în perioada 1-15 august şi a cuprins peste 50 de comunităţi parohiale şi mănăstireşti din protopopiatele Galaţi, Tecuci, Tg. Bujor şi Covurlui.

Sfânta icoană, purtată de monahii ale Mănăstirii Adam, a fost întâmpinată de către preoţi şi credincioşi la intrarea în localităţi şi la bisericile parohiale, unde s-a oficiat slujba de priveghere, acatistul sau paraclisul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie şi rugăciuni pentru folosul sufletesc al oamenilor şi al comunităţilor lor.

Procesiunea s-a încheiat în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Adam, unde mii de pelerini au venit la Prohodul Maicii lui Dumnezeu să mulţumească pentru binefacerile primite pe parcursul întregului post.

Programul pelerinajului cu icoana Maicii Domnului de la Adam a cuprins următorul itinerar: parohiile Băleni, Fântânele, Frumuşiţa ş.a. din Protopopiatul Tg.-Bujor; parohiile Şiviţa, Tuluceşti, Braniştea, Vasile Alecsandri ş.a. din Protopopiatul Galaţi, precum şi parohiile ,,Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, Mavromol, Precista, Vovidenia, ,,Sfânta Cruce” şi ,,Sfânta Ana” din municipiul Galaţi şi Catedrala Arhiepiscopală; parohiile Independenţa, Piscu, Hanu-Conachi, Nămoloasa, Tudor Vladimirescu, Rediu, Pechea, Cudalbi ş.a. din Protopopiatul Covurlui, precum şi mănăstirile Tudor Vladimirescu şi Cudalbi; localităţile Iveşti, Lieşti, Matca şi Corod din Protopopiatul Tecuci, precum şi mai multe biserici din municipiu.

În Galaţi, Sfânta icoană a fost adusă spre închinare duminică, 5 august 2012, la ziua hramului capelei „Sfântului Ioan Iacob Hozevitul”, unde a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi care a ţinut un cuvânt de învăţătură despre viaţa sfântului.

Apoi, „Sfânta de la Adam” a trecut pe la biserica „Sfântul Dumitru” şi a ajuns la biserica Mavromol unde s-a săvârşit slujba Litiei şi Vecernia. La ora 19:00, icoana împreună cu preoţi şi mulţime de credincioşi a pornit spre biserica Precista, unde a rămas peste noapte la priveghere şi rugăciune pentru folosul sufletesc al oamenilor şi al comunităţii în care trăiesc.

Icoana a fost prezentă şi la sărbătoarea hramului bisericii „Schimbarea la Faţă” din Galaţi, apoi a mai poposit şi la alte câteva biserici din oraş.

IMG_9693
Procesiune cu icoana Maicii Domnului

La Iveşti, credincioşii din parohia „Sfântul Ştefan”, alcătuiţi din români, dar şi de persoane de etnie rromă, alături de preoţii din cercul misionar în frunte pe pc. pr. protoiereu Gheorghe Joghiu au întâmpinat icoana Maicii Domnului cu mare evlavie, chiar la intrarea în sat, unde s-a săvârşit sfinţirea apei şi s-au citit rugăciuni de ploaie.

Pelerinajul a continuat spre biserica parohială, iar credincioşii rromi au primit binecuvântarea şi sfinţirea caselor lor prin stropirea cu agheasmă. Drumul spre biserică a fost stropit cu apă şi împodobit cu flori pentru cinstea şi bucuria primirii icoanei făcătoare de minuni. La biserică s-a oficiat Sfânta Liturghie şi Paraclisul Maicii Domnului, timp în care toţi credincioşii s-au închinat la sfânta icoană.

Astfel, pelerinajul cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se constituie într-un eveniment misionar care cuprinde cercetarea şi binecuvântarea credincioşilor, dar este, totodată, mulţumirea pe care o aducem Maicii Domnului pentru toată purtarea de grijă pe care o simţim.

Participant