Oraşul Remesiana se afla pe marele drum militar care traversa centrul Illyricului şi făcea legătura dintre Constantinopol şi Apus. A fost întemeiat de împăratul Traian (98-117), iar numele lui era de Respublica Ulpianorum. După alţi istorici oraşul a fost întemeiat de Aurelian (270-275) și avea o populaţie numeroasă şi înstărită. Astăzi pe vatra vechii cetăţi romane se află satul sârbesc Bela Palanka. Episcopia de Remesiana ar fi rămas în uitare dacă n-ar fi fost păstorită de Sfântul Niceta şi episcopul Diogenianus, participant la Sinodul de la Efes din 449. Activitatea şi misiunea Sfântului Niceta s-a bucurat de o atentă cercetare din parte istoricilor şi teologilor români. Unii istorici îl consideră „apostolul naţional al românilor”, pe când Nicolae Iorga, D. M. Pippidi şi părintele Mircea Păcurariu, susţin lucrarea misionarului dac, numai la teritoriul propriei sale eparhii în dreapta Dunării. Părintele Ştefan Alexe i-a consacrat o frumoasă și documentată lucrare de doctorat. Părerea că Sfântul Niceta este apostolul daco-romanilor, trebuie revizuită şi corectată, în sensul, că nu el este cel dintâi propovăduitor al creştinismului la geto-daco-romanii din dreapta şi din stânga Dunării. Creştinismul pătrunsese cu mult înaintea lui, încă din timpul Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, pentru ca în timpul Sinodului de la Sardica din 343 creştinismul în provinciile romane sud-dunărene era bine organizat în episcopate. Sfântul Niceta este cel care a continuat şi a desăvârşit opera misionară a episcopilor, preoţilor, diaconilor şi credincioşilor de la centrele episcopale existente în zona dunăreană din primele secole ale creştinătăţii.
Informaţii despre Sfântul Niceta avem din două Poeme: XVII și XXVII ale Sfântului Paulin, episcopul Nolei, din Italia. Aceste poeme au fost scrise cu prilejul celor două vizite pe care Niceta i le-a făcut la Nola, în anii 398 și 402, când va fi avut prilejul să-i relateze anumite aspecte din activitatea sa misionară. Sfântul Niceta după toate probabilităţile era originar din Dacia, unde de altfel a şi fost educat. Activitatea Sfântului Niceta s-a desfășurat într-o regiune populată cu daco-romani în jurul Remesianei, caci numai pentru aceştia putea să predice și să scrie în latineşte. Sfântul Paulin scrie că la episcopul Remesianei, „aleargă la el geţii şi amândouă felurile de daci: cei ce cultivă pământurile în interior (probabil din Dacia Mediteranea) şi cei ce poartă căciuli de oaie şi cresc turme bogate de vite pe malurile mănoase ” (Dacia Ripensis). Niceta predica în limba latină, săvârşind şi o lucrare de romanizare printre numeroasele triburi barbare aflate acolo. Niceta a predicat sciţilor, geţilor, dacilor şi bessilor care locuiau în părţile Remesianei. Pe toţi aceştia, îi aduce la Hristos, scoţându-i din starea de înapoiere culturală şi spirituală în care se găseau. Timpul când vine Niceta să întreprindă creştinarea traco-romanilor rămaşi păgâni, adică a maselor mari ale populaţiei rurale din cele cinci Dacii, e de asemenea oarecum apriori fixat prin elementele latine creştine ale limbii noastre: naşterea lor, e de pus tocmai la întâlnirea veacului al IV-lea cu cel de al V-lea.
Doctrina Sfântului Niceta e în totalitate ortodoxă. În ea combate arianismul, macedonianismul, impunându-se cu precizie, limpezime şi didacticism, folosindu-se în mare măsură de lucrările părinţilor răsăriteni, impunându-se printre marii creştini din provinciile balcanice.
Pe lângă predica vorbită Sfântul Niceta ne-a lăsat și unele lucrări scrise, îndeosebi catehetice. Cea mai importantă lucrare a sa este Libelli instructionis (,,Cărticele de învățătură”) sau Catehismul, în şase cărţi, pentru cei care se pregăteau să primească Sfântul Botez. Cea mai cunoscută lucrare a Sfântului Niceta este cântarea Te Deum laudamus. Pentru cântarea Te Deum laudamus, numeroşi critici şi istorici literari afirmă că, datorită acestei geniale creaţii lirice, Sfântul Niceta poate fi numit „Eminescu al epocii sale”, iar Te Deum laudamus, „Luceafărul literaturii dacoromane”. Sfântul Niceta exprimă specificul etnic şi spiritual românesc în datele sale fundamentale şi permanente. Imnul Sfântului Niceta a fost tradus în slavoneşte de Mitropolitul Moldovei Sfântul Dosoftei, la sfârşitul Psaltirii în versuri, Uniev 1673; din latineşte, de arhimandritul Ghenadie Enăceanu în revista B.O.R. VIII, 1884 şi apoi în Cartea de Tedeum, Bucureşti 1973, folosindu-se în locul Doxologiei Mari la Anul Nou, după Sfânta Liturghie şi la alte solemnităţi.
Învăţătura Sfântului Niceta
Daco-roman de neam, Sfântul Niceta s-a folosit de limba latină în activitatea sa misionară, care a fost dublată de o activitate culturală la mai multe neamuri din bazinul dunărean. Sfântul Niceta nu a fost numai un misionar şi un civilizator, ci el a fost şi o punte de legătură între Răsărit şi Apus. Sfântul Niceta de Remesiana a stabilit ritul daco-latin pe scheletul apostolic; citirea Sfintei Scripturi, Sacrificiul, Cuminicarea, peste care a supus elemente locale. Deci ritul său n-a fost nici grec bizantin, nici romano-latin, ci un rit propriu diecezei Illyricului, al dacilor, aşa cum era de altfel în întreaga creştinătate din primele secole.
În operele sale, Sfântul Niceta foloseşte mai mult expresii din părinţi greci, ca sfinţii: Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie Taumaturgul, dar şi latini. Prietenia cu Paulin de Nola este dovada frăţietăţii creştine dintre Răsărit şi Apus, atunci când vorbim de o Biserică nedespărţită. Te Deum Laudamus este un imn scris în proză ritmică şi cântat în bisericile Apusului de catolici, dar şi de protestanţii lui Luther şi, de asemenea, de ortodocşii Răsăritului (ortodocşi şi maroniţi).
Prin sfinţenia vieţii sale, Biserica l-a aşezat printre marile figuri ale epocii sale. Monah îmbunătăţit, suflet evlavios, spirit de largă respiraţie, organizator sistematic, cântăreţ de înaltă clasă, Niceta a fost o podoabă a vremii sale care-l aşează pe o culme înaltă şi l-a adăugat marilor turnuri vii mai presus de cetate ale creştinătăţii.
Sfântul Niceta a fost şi va rămâne prin viaţa sa de ierarh, prin opera sa misionară şi teologică, prin relaţiile sale, prin puritatea şi frumuseţea limbii sale latine, prin lucrarea sa adâncă de romanizarea băştinaşilor şi a migratorilor, într-o vastă zonă de la Dunărea de Jos, unul din factorii de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane din sudul Dunării, cu repercusiuni asupra populaţiilor de la nordul Dunării.
Este sărbătorit în calenda-rul Bisericii noastre pe 24 iunie, iar în calendarul Bisericii catolice pe 7 ianuarie, odată cu prietenul său, Paulin de Nola. „Propovăduitor şi apărător al dreptei credinţe la multe neamuri te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Niceta şi, cu smerenia, ai câştigat pe cele înalte, bine chivernisind darul. Pentru aceasta, Părintele nostru, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne ocrotească de tot răul și să ne mântuiască” (Troparul Sfântului).
Pr. Roşu Mihai, parohia ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”- Tecuci
Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm!
Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm
Pe Tine, Doamne, Te mărturisim
Pe Tine, veşnicule Părinte, tot pământul Te cinsteşte!
Ţie toţi îngerii, cerurile şi toate puterile,
Ţie Heruvimii şi Serafimii cu glas neîncetat Îţi strigă:
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot!
Pline sunt cerurile şi pământul de mărirea slavei Tale;
Pe Tine Te laudă ceata slăvită a apostolilor,
Mulţimea vrednică de laudă a proorocilor,
Oştirea îmbrăcată în alb a mucenicilor,
Pe Tine Sfânta Biserică Te mărturiseşte pe întregul pământ,
Tată al nesfârşitei măriri,
Pe adevăratul Fiul Tău, Unul Născut, Care trebuie cinstit
Şi pe Sfântul Duh Mângâietorul.
Tu, Hristoase, Împărat al slavei
Tu eşti Fiul veşnic al Tatălui,
Tu, Care aveai să Te întrupezi în om, pentru a-l mântui
Nu Te-ai temut de pântecele Fecioarei;
Tu, după ce ai biruit actul morţii, ai deschis credincioşilor Împărăţia cerurilor
Tu stai de-a dreapta Lui Dumnezeu, în slava Tatălui.
Credem că vei veni Judecător!
Aşadar, Te rugăm, vino în ajutorul robilor Tăi
Pe care i-ai răscumpărat cu preţiosul Tău sânge,
Dăruieşte-le slava veşnică cu sfinţii Tăi,
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta
Şi condu-i pe ei şi-i înalţă până în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi
Mântuieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine,
Întru Tine am nădăjduit, Doamne, să nu mă ruşinez în veac.